Academician Florin Constantiniu: „Când plouă la Moscova se deschide umbrela la Bucureşti” - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Academician Florin Constantiniu: „Când plouă la Moscova se deschide umbrela la Bucureşti”

Ultimii ani de viaţă ai lui Stalin s-au aflat sub semnul unui derapaj sângeros: măsurile represive din Uniunea Sovietică şi din ţările-satelit au făcut numeroase victime, unele provenind din vârfurile nomenclaturii: N.A. Voznesenski (URSS), László Rajk (Ungaria), Traicio Kostov (Bulgaria), Rudolf Slansky (Cehoslovacia). „Agenţi titoişti, imperialişti, sionişti” s-au aflat pe banca acuzării şi au sfârşit cu un glonţ în ceafă sau în ştreang. Spre sfârşitul anului 1952, au fost arestaţi A.N. Poskrebîşev, timp îndelungat secretarul personal al lui Stalin, şi generalul-locotenent N.S. Vlasik, şeful gărzii personale a lui Stalin. La 13 ianuarie 1953, „Pravda” a anunţat descoperirea unui „grup terorist”, alcătuit din medici ai Kremlinului, care pregăteau asasinarea, prin tratamente inadecvate, a liderilor sovietici (medicii, în majoritate evrei, erau acuzaţi de a-i fi ucis pe această cale pe A.S. Şcerbakov şi A.A. Jdanov). Sunt indicii că Stalin pregătea o nouă „Mare Teroare” de tipul celei din 1936-1938, căreia urmau să-i cadă victime unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, precum V.M. Molotov, A.I. Mikoian şi chiar temutul L.P. Beria.

Atmosfera de isterie de la Moscova s-a răspândit şi în ţările-satelit. La ordinea zilei a fost pusă „vigilenţa revoluţionară”, chemată să descopere duşmanii strecuraţi până în conducerea partidului. În România, campania declanşată după condamnarea, în primăvara anului 1952, a aşa-zisei „devieri de dreapta” (ai cărei „purtători” erau Vasile Luca, Ana Pauker, Teohari Georgescu) s-a amplificat progresiv: după arestarea lui Vasile Luca a urmat, la începutul lui 1953, arestarea Anei Pauker şi a lui Teohari Georgescu. În adunări de partid şi de sindicat, erau demascate „elementele duşmănoase, descompuse politic, declasate” etc. Aveau loc excluderi din partid, concedieri din slujbe, arestări. Un climat de teroare şi nesiguranţă pusese stăpânire pe întreaga ţară.

Documentele din fostele arhive sovietice înregistrează manifestări ale isteriei politice şi represive, în care se îmbinau directivele Moscovei şi zelul instrumentelor locale ale „Marelui Frate” sovietic.

Astfel, la 24 decembrie 1952, A.I. Vîşinski, ministrul de Externe al URSS, a adresat lui Stalin o scrisoare, în care, după ce îi prezenta solicitarea guvernului român de a se prelungi şederea în ţară a lui I.M. Iarko, consilier pentru problemele de apărare antiaeriană pe lângă Ministerul de Interne al României, semnala cea de-a doua cerere a autorităţilor de la Bucureşti:

„Să se trimită în România un laborant chimist în vederea controlului calităţii produselor, livrate pentru alimentaţia membrilor Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român. Potrivit declaraţiei tov. Chişinevschi, fără ajutorul unui specialist sovietic, va fi dificil să se organizeze activitatea laboratorului pentru analiza produselor, existent la ei.

Ministerul Afacerilor Externe al URSS consideră oportună satisfacerea acestor cereri ale guvernului român.

Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii (ale URSS – n. n.) sunt de acord”.

De precizat că Iosif Chişinevschi, pe atunci, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PMR şi vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri, fusese desemnat de conducerea de partid să asigure legătura cu serviciile de informaţii sovietice şi era considerat „numărul 2″ în partid, după Gh. Gheorghiu-Dej. Probabil că, temători de uneltirile duşmanului de clasă din interior şi ale imperialiştilor din exterior, membrii Biroului Politic doreau să fie siguri că în alimente nu li se pusese vreo otravă. Nu cunoaştem răspunsul lui Stalin, dar scrisoarea lui Vîşinski a fost distribuită, în copie, lui G.M. Malenkov, L.P. Beria, L.M. Kaganovici, N.A. Bulganin, N.S. Hruşciov, M.Z. Saburov şi M.G. Pervuhin, ceea ce arată importanţa acordată solicitării guvernului român (Sovetskii faktor v Vostocinoi Evrope, 1944-1953, sub red. lui T.V. Volokitina, vol. II, 1949-1953. Dokumentî, Moscova, ROSSPEN, 2002, p. 715).

Acelaşi Chişinevschi, aflăm dintr-un raport datat 3 februarie 1953, al însărcinatului cu afaceri ad-interim al URSS la Bucureşti, N.P. Suliţki, îl informa pe diplomatul sovietic, printre multe altele, că:

„În prezent, se desfăşoară verificarea cadrelor medicale de la Spitalul Elias al CC (al PMR – n. n.). Ca rezultat al verificării preliminare, au fost descoperiţi câţiva medici, care nu inspiră încredere politică. Astfel, de exemplu, acolo lucrează doctorul Caffe, care, în trecut a avut legături cu troţkiştii, iar activitatea sa obligă la cunoaşterea mai profundă a profilului său politic. Există şi alţi lucrători în spital care urmează a fi verificaţi amănunţit, iar unii vor trebui îndepărtaţi din muncă.” (ibidem, p. 729)

Spusele lui Iosif Chişinevschi sunt un adevărat ecou la Bucureşti al „complotului medicilor asasini” din URSS. Dacă la Kremlin acţionau agenţii duşmanului, ei trebuiau să fie prezenţi şi la Spitalul Elias!

Câteva zile mai târziu, la 7 februarie 1953, ataşatul Ambasadei sovietice la Bucureşti, D.Z. Iakuhin, a avut o lungă convorbire cu Traian Şelmaru, secretar al Uniunii Scriitorilor din România, care, printre altele, a spus „din proprie iniţiativă” – precizează diplomatul sovietic – următoarele: „Existenţa în ţară a luptei de clasă, care se ascute necontenit, exercită influenţă şi asupra unor scriitori care, în trecut, s-au situat pe poziţii nejuste. Există fapte concrete, când la sfatul unor «prieteni» şi «cunoscuţi», legaţi de elemente duşmănoase, unii scriitori au susţinut puncte de vedere cu totul nejuste. Astfel, poetul Miron Paraschivescu, când a pregătit pentru tipar o culegere de versuri, a cerut stăruitor includerea în culegere a unor poezii timpurii, scrise de pe poziţii cu totul nejuste. Aşa cum s-a constatat, el a acţionat la sfatul «unui cunoscut de-al său»” (ibidem, p. 732).

Iată cum un gest de orgoliu auctorial – includerea unor poezii mai vechi într-un volum de versuri – a devenit o manifestare a acţiunilor duşmanului de clasă. Ar fi interesant de ştiut pe cine a indicat Miron Radu Paraschivescu pentru a-i fi dat sfatul nefast al retipăririi versurilor incriminate.

Moartea lui Stalin (5 martie 1953) avea să pună capăt acestei isterii: la 14 martie 1953, Iosif Chişinevschi l-a informat pe ambasadorul sovietic la Bucureşti, A.I. Lavrentiev, despre pregătirea unei legi de amnistie. Chişinevschi a spus că „în ciuda faptului că în unele locuri, duşmanii au ridicat capul în legătură cu dispariţia tovarăşului Stalin, situaţia politică în ţară şi în partid este, în esenţă, mai bună”! (ibidem, p. 743).

Autor: Acad. Florin Constantiniu • Rubrica: Repere Academice • Iun 2011 • Revista Clipa

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Nata Lungu

    Titlul e una, iar continutul e alta. Titlul trebuia pus la trecut: Când ploua la Moscova… De ce? Fiindca ai impresia ca despre declaratia lui Basescu e vorba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.