Avangarda cu doua taisuri sau O noua istorie a Romaniei

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd.

Din acest punct de vedere, Eminescu a fost un avangardist? El, care a innoit limbajul, in mod radical, dar care a fost si cel mai puternic glas de aparare a traditiei, a valorilor nationale, a operelor vechi, istorice! El a fost model de echilibru intre aceste doua directii, ba s-a opus stricatorilor de limba, falsilor cantareti, promotorilor prefacuti ai noului. Eminescu, un Shakespeare al romanilor, a visat un Teatru National „pe baze solide, vechi”. Poetul a avertizat pericolul formelor fara fond, gaunosenia avangardei, fara o orientare serioasa, pericolul imitatiei straine suprapuse peste fondul organic, intern. El a avut cuvinte alarmante asupra unei anumite tendinte create de „atata strainatate” in cultura romana. Atat in poezia Doina, cat mai ales in Studiul despre evrei a prezentat aceasta tendinta ca un sociolog si ca un vizionar. Si nu s-ar fi mirat prea tare sa descopere ce aveau sa faca avangardistii in perioada interbelica. Dar poate ca si Eminescu, cel mai mare vizionar pe care l-a avut Romania, ar fi ramas surprins sa afle (oare s-ar fi asteptat la asa ceva?) ca scriitori de frunte ai Romaniei interbelice au fost factori de disolulie a burgheziei, a ceea ce a creat mai bun „aristocratia romana, razboinica si mandra”, cum spunea Eminescu.

In proportie de 90 de suta, avangarditii pe care ii admiram, care se afla in manualele scolare, au fost evrei si membri marcanti ai PCR, inca din ilegalitate, si pe statele de plata ale NKVD (asimilat cu politia secreta a fostului URSS, multi istorici considerand-o o organizatie criminala). Daca se spune ca evreii ne-au adus comunismul, ei au facut-o si pe calea sensibila a artei, i-au platit pe scriitori sa creeze o anti-arta, o latrina destabilizatoare. Reviste de avangarda, considerate varful de sabie al noului, ca „Alge”, „unu”, „Urmuz”, „75 HP”, „Bluze albastre”, „Cuvantul liber”, nu erau decat o troaca cu laturi platita de PCdR. Se cunosc doua surse de finantare: sotia secretarului general al PCdR, tovarasa Foriş, si sotia ambasadorului sovietic la Bucuresti, tovarasa Ostrovski. Dar cred ca nici “Punct”, “Apostrof” si “Integral”  nu au scapat de acest servilism.

Apoi ne tot miram ca avangardistii romani au fost primiti imediat in cercul avangardistilor francezi, ca au devenit fruntasi ai miscarii suprarealiste, dar daca stim ca André Breton, Aragon, Malraux, Gide…. erau si ei in aceeasi situatie, adica agenti ai URSS in Franta, platiti de NKVD si ambasada sovietica, ne explicam imediat aceasta infiere parisiana a romanilor. Insusi faimosul Gherasim Luca este recomandat de Geo Bogza lui André Breton sa-l initieze pe drumul comunist.

Avangarda devenea un pretext pentru a face propaganda mascata puterii sovietice. Iar schema s-a perpetuat, a functionat si in deceniile urmatoare. Zaharia Stancu, Alexandru Balaci, George Macovescu, Miron Radu Paraschivescu,  Gh. Ivaşcu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Gogu Rădulescu au fost membri in ilegalitate ai PCdR şi pe statele de plata ale NKVD. Ei au pozat mai apoi in dizidenti, fiind de fapt agenti sovietici.

Avangardistii interbelici pun sub semnul intrebarii insasi calitatea de dizident. Si e de discutat in ce masura alde Doina Cornea, Mircea Dinescu, Stelian Tanase si altii din miscarea “anti-comunista” nu erau platiti de anumite oficine sa discrediteze Romania lui Ceausescu. Nu ne indoim ca au vrut sa faca un bine Romaniei, dar nu putem sa nu ii suspectam ca fac sau au facut parte din aceeasi schema NKVD-ista, desi cu semnul schimbat. Totul devine suspect in istoria Romaniei. Si e suficient sa ne gandim la celebrul “jaf al secolului” (1959), atacul asupra masinii bancii nationale a Romaniei, opera unei grupari de evrei, toti fosti comunisti in ilegalitate, harnici securisti. Evreii s-au simtit nestingheriti pe pamantul romanesc, intr-o liberatate totala, descatusandu-se cum le-a fost voia, asa cum fac azi ungurii, invitati cu surle si turle la guvernare, asigurati ca li se va da o halca din trupul tarii!

Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru, Gherasim Luca, Tristan Tzara, Max Blecher, Marcel Iancu, Artur Segal, M.H. Maxy, Sesto Pals, Victor Brauner, B. Fundoianu / Benjamin Fondane, Claude Sernet, Jules Perahim, Jacques Hérold, Isidore Isou, Eugen Ionescu, Aurel Baranga, Paul Paun, Sasa Pana, aproape fara exceptie evrei (asa ceva nu a existat in nici o tara vecina!), au introdus constient literatura pornografica si toate mizeriile literare si artisitce numai sa comprimita morala burgheza, sa discreditreze Romania. Acesti mari intelectuali si scriitori au interzis sa se auda poezia Doina, considerand-o “demodata, anacronica, decadenta, slaba” (l-am citat pe Zigu Ornea), cum aveau sa zica si comunistii despre sculpturile lui Brancusi. Si ma intreb ce se alegea din Brancusi daca nu ajungea in Franta, ci ramanea printre avangardistii romani?!

E greu de crezut ca avangarda literara si toate miscarile de avangarda artistica s-au datorat faptului ca autorii lor erau platiti de NKVD sau ambasada sovietica! Iata o ipoteza cutremuratoare, sa judecam avangarda ca un instrument de propaganda impotriva Romaniei! Numai Iorga i-a demascat pe acesti agenti deghizati in artisti, iar membrii Miscarii Legionare au simtit cacealmaua, persecutandu-i si arzandu-le revistele in piata publica. Intr-un articol in care incearca sa raspunda de ce procentul de evrei in avangarda interbelica din Romania a fost atat de mare, Magda Carneci bate campii cu gratie, nu intelege nimic, nu da nici o explicatie. Ba da una, cica din cauza constrangerilor la care au fost supusi evreii in Romania, a aparut reactia lor de defulare artistica! Iar marturiile evreilor romani, asa cum arat in cartea Mesalina, dovedesc ca, dimpotriva, evreii iubesc Romania pentru liberarea pe care au avut-o aici, ca in nici o alta tara!

Ciudat cum totusi avangarda franceza nu a destabilizat Franta in asemenea hal ca sa o transforme in putere comunista, desi comunismul francez a fost mereu o forta in Franta, dar a destabilizat in schimb Romania. Eminescu arata de ce, vorbind de conditia statelor mici, unde evreii au gasit teren de manifestare a calitatilor lor ancestrale, ca Polonia, unde au determinat „moartea nationalitatii”. Poate ca nu avangarda artistica a adus tancurile sovietice, dar artistii scoliti la Moscova, precum Jules Perahim, sau prelucrati aici, ca Stefan Roll, Aurel Baranga si multi altii, au adus si implementat realismul socialist.

O imagine a acestei realitati, a studiului asupra avangradei interbelice, ne arata mai limpede cum ne-a fost furata istoria adevarata si cum a fost fabricata o alta. Iar curente artistice atat de roditoare, cum au fost dadaismul si suprarealismul, sa ni se para orori, zamislite din oua otravite. Istoria artei ne apare ca o sperietoare. Poate ca si Renasterea are o asemenea explicatie subversiva, insa cert este ca Romania moderna a fost o piatra turnanta, o rascruce de drumuri, care a favorizat colosal dezvoltarea avangardei. Nici un George Calinescu nu a banuit ca miscarea de avangarda, careia el ii ofera un loc neasemuit, a fost o arma de lupta in coasta Romaniei. Oare o asemenea cauzalitate sa aiba si teatrul absurdului? Categoric, se cere rescrisa istoria literarturii, a artei, insasi istoria tarii!

Romanii trebuie sa fie constienti ca aceasta schema, de a compromite Romania, s-a pastrat si dupa 1989. La destabilizarea economica si politica a tarii s-a lucrat si pe cale culturala. Filme antiromanesti, care incrimineaza Romania, au fost premiate la Cannes si la alte festivaluri occidentale. ICR, prin coada de topor Patapievici, a lucrat cu toate motoarele la compromiterea Romaniei. El s-a servit de o serie de lichele, de calibrul lui Tismaneanu, Plesu, Liiceanu sau Cartarescu, care au lucrat la demolarea a tot ceea ce inseamna traditie sanatoasa, incepand cu Eminescu, pe care l-au numit „cadavrul nostru din debara”. Cartarescu, Cristi Puiu si alti fuckyoucisti se trag direct din sucul revistei „Pula” a lui Geo Bogza, si el un militant de seama, platit de NKVD, prin Legatia sovietica de la Bucuresti, pentru demolarea democratiei burgheze. Fronda acestor avangardisti s-a dovedit o arma cu doua taisuri. Intrebarea este, daca stim acum aceste dedesubturi, ce mai ramane din opera lor de avangarda? Devine deodata o monstruozitate. Sau poate ca au crezut in ceea ce fac si si-au pus talentul in slujba unei cauze crminale, de ingenunchere a Romaniei si de punere a ei in hambarele fostului URSS. Este notoriu jaful care s-a petrecut. Azi, pana si ziaristii rusi se sperie de comorile furate de sovietici de la romani! Nu stim daca se va face vreodata un calcul, cate transporturi cu cereale, petrol, lemn sau alte bunuri au carat rusii din Romania!

Politica interbelica s-a continuat dupa aceeasi schema si in anii postdecembristi. De data aceasta insa, ea a fost sustinuta si din interior, de guvernele si presedintii tarii. Romanii, la toate nivelurile, si-au adus aportul avangardist la compromiterea si demolarea a tot ce s-a facut bun in Romania socialista, asa cum evreii scoliti au procedat in perioada interbelica, atunci cand au fost platiti sa compromita burghezia romana, castigul de democratie si libertate pe care il avea.

Din aceasta perspectiva, ne intrebam daca Romania poate fi ea insasi, daca nu se afla mereu in slujba unei puteri sau alteia, daca nu e la cheremul jocurilor si intreselor politice, al sferelor de influenta. Si ne intrebam daca un Mihai Viteazul, care a visat o Romanie mare, unita, independeta, libera, poate fi posibil azi? Sigur el ar sfarsi sub cutitul unui Tokes sau altul, care se substituie adevaratei avangarde romanesti

Grid Modorcea

Corespondenţă de la New York pentru Ziaristi Online

Pe aceeasi tema dar in alta cheie, cititi: Geo Bogza, intre Poezie si Puscarie