ANALIZĂ: Legea "Elie Wiesel" vrea să radă Istoria anticomunistă a României. Demenţă legislativă: Eroii rezistenţei din munţi, interzişi din cărţile de Istorie, publicaţii şi de pe internet - Ziaristi OnlineZiaristi Online

ANALIZĂ: Legea “Elie Wiesel” vrea să radă Istoria anticomunistă a României. Demenţă legislativă: Eroii rezistenţei din munţi, interzişi din cărţile de Istorie, publicaţii şi de pe internet

Grupul Ion Gavrila OgoranuPreședintele României, Klaus Iohannis, a promulgat miercuri, 22 iulie 2015, chiar de ziua de naştere a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, modificările la OG 31/2002 prin care apologia Mişcării Legionare şi negarea Holocaustului pe teritoriul României vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, informează Ziarul Românesc.net. Memoria a numeroase figuri luminoase ale Bisericii naţionale, care au împărtăşit şi idealurile Mişcării Legionare, va fi lovită de aceasta “Lege”, se arată într-o analiză publicată ieri de portalul MĂRTURISITORII.

Textul integral al modificărilor se află pe pagina Camerei Deputaților. Iată câteva dintre noile prevederi legislative:

Prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţii lor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist”.

Prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail»(sic! – n.n.), «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară»”

„Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.”

„Art.5. – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război (chiar şi între ghilimele? – n.n.), precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, mai arată sursa citată.

Recrudescenţă dorită a antisemitismului?

Iniţiatorul de facto al “Legii”, după cum stă scris în proiectul acesteia înaintat de senatorii Crin Antonescu, George Scutaru-DNA şi Andrei Gerea şi perfecţionat de deputatul-delator Ciprian Nica, este Institutul “Elie Wiesel” condus de Alexandru Florian, fiul ideologului comunist Radu Florian, institut introdus prin tertipuri subterane sub cupola Cancelariei lui Victor Ponta. Este interesant de observat că, deşi este organ guvernamental, care ar fi putut înainta “Legea” direct prin intermediul Guvernului, Alexandru Florian a ales o cale mai dosnică de transferare în “Lege” a obsesiilor sale de familie, anti-anticomuniste.

“Legea” respectivă va aduce fără îndoială o recrudescenţă a antisemitismului, stimulat sau închipuit, poate chiar şi dorit, având în vedere cine a creat “Legea” şi cine încearcă să o impună. Totodată, segmente importante ale patriotismului vor fi întărite de această aversiune.

Istoria nu se schimbă prin “Lege”

Portalul nostru, închinat martirilor şi mărturisitorilor români ortodocşi din secolul XX, dintre care mulţi, ca foşti membri ai Mişcării Legionare, sunt întinaţi de această “Lege”, a prezentat câteva poziţii clare privind ingerenţa de nepermis a Legislativului, stimulat de Institutul “Elie Wiesel”, în domeniul Istoriei, respectiv în rescrierea Istoriei, practică totalitaristă de care ţara noastră a mai avut parte în perioada stalinist-comunistă.

Presa online a prezentat un “Apel către Iohannis din partea Doamnei Măriuca Vulcănescu: Fiţi drept! VIDEO. O lege aberantă vrea să-l condamne din nou pe Mircea Vulcănescu, “criminalul de război” care a adus României 58 de tone de aur“, cu referire la statutul primit de martirul închisorilor comuniste de la ocupanţii sovietici, statut care îl face astăzi victimă directă a acestei “Legi”.

Simboluri ale României, în ţinta demolatorilor de la “Elie Wiesel”: Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Ion Gavrilă Ogoranu

În acest sens, notăm că Mircea Vulcănescu a fost deja atacat de Institutul “Elie Wiesel”, nu mai departe de anul trecut, Alexandru Florian zbătându-se să îi dărâme statuia din Bucureşti, exact cum au făcut bolşevicii în perioada invadării României. Prin noua “Lege” se atentează la memoria lui Mircea Vulcănescu pe toate planurile, urmărindu-se neantizarea marelui filosof: străzi, licee, asociaţii neguvernamentale ce-i poartă numele vor fi obligate să-l radă. Sau cel puţin se va încerca acest abuz. Important este să se dea raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Alte simboluri ale României autentice sunt deja pe “lista neagră” a lui Alexandru Florian: Petre Ţuţea, Radu Gyr, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Părinţii Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Justin Parvu…

Valeriu Gafencu, un Sfânt al evreilor din închisorile bolşevice

O altă ţintă a directorului Institutului “Elie Wiesel” a fost şi rămâne martirul Valeriu Gafencu, supranumit de către evreul convertit la ortodoxie Nicolae Steinhardt “Sfântul Închisorilor”, erou anticomunist care a ales să-şi sacrifice viaţa salvând un coleg de temniţă, la fel ca Mircea Vulcănescu, dar în cazul din urmă jertfa s-a dat chiar pentru un evreu, aşa cum este, parţial, Alexandru Florian: Richard Wurmbrand. În încercarea de a-i fura titlul de Cetăţean de Onoare post mortem la Târgu Ocna, locul martiriului basarabeanului Valeriu Gafencu, Alexandru Florian a mers până la a minţi în public, în plenul adunării Consiliului Local. Ca şi în cazul atacului la memoria lui Mircea Vulcănescu, instanţa a dat dreptate apărătorilor celor doi martiri ai închisorilor comuniste.

Printr-o sentinţă definitivă, actul ilegal de anulare a deciziei unanime a Consiliului Local Târgu Ocna, emis la presiunile lui Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, a fost desfiinţat de Curtea de Apel Bacău, Sfântul Închisorilor fiind repus în drepturi, se arată pe internet.

Documente CIA: “Banditul legionar” Ion Gavrilă Ogoranu a colaborat cu NATO şi SUA

Dar ţinta despre care nu s-a scris prea mult până acum, de o importanţă covârşitoare în raport cu reprezentarea României pe plan mondial ca ţara care a avut cea mai îndelungată rezistenţă armată anticomunistă din spaţiul sovietic, este simbolul legendar al acesteia, Ion Gavrilă Ogoranu, fost membru al Frăţiilor de Cruce, organizaţia de tineret a Mişcării Legionare. Institutul “Elie Wiesel” a atacat, în lupta sa pentru desfiinţarea simbolurilor românismului, şi memoria luptătorului Ion Gavrilă Ogoranu.

Un comunicat emis anul acesta, respectiv în mai 2015, de Institutul în cauză, condamna un eveniment dedicat rezistenţei din Munţii Făgăraş, afirmând, cu ură proletară am putea spune: “Cu acest prilej au fost omagiați Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu, legionari activi (şi azi – n.n.) în timpul și după Rebeliunea din ianuarie 1941. Astfel de evenimente publice, care promovează valorile sau memoria unor persoane care au fost membri ai unei mișcări politice fasciste, reprezintă un risc pentru consolidarea unei democrații civice la care aspirăm. Memoria celor care s-au opus regimului comunist nu se confundă cu memoria membrilor unei mișcări criminale și totalitare”, se mai susţine în comunicatul institutului ce poartă numele unui impostor al Holocaustului, plagiindu-se ideologia descrisă de George Orwell în “1984”.

Fundaţia Ogoranu a emis un răspuns doct la aceast atac vituperant, rămas, însă, fără ecouri similare în mass-media. De altfel, conform “Legii” această fundaţie va fi printre primele interzise, având în vedere că poartă numele unui “bandit legionar”. Dacă nu se va da raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

În fapt, Mişcarea de Rezistenţă Armată a lui Ion Gavrilă Ogoranu a beneficiat de sprijinul direct al NATO şi SUA, după cum arată numeroase documente CNSAS şi se demonstrează inclusiv într-un set de documente CIA desecretizate recent, publicate parţial, în premieră, de MĂRTURISITORII. Practic, aceste grupări ale rezistenţei armate, unele formate numai din legionari, câţiva instruiţi la baze ale NATO din Anglia, Franţa şi Germania, consemnează în Istoria României prima colaborare românească cu Organizaţia Pactului Nord Atlantic.

Realitatea: Rezistenţa anticomunistă se confundă în proporţie de 75% cu Mişcarea Legionară

În plus, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismul, a arătat chiar cu prilejul emiterii “Legii” în cauză, printr-o poziţie oficială remisă Parlamentului României, la cererea Comisiei Juridice – în care subliniază şi că Mişcarea Legionară nu poate fi catalogată drept “fascistă” -, următoarele: “Componenta majoră a mişcării naţionale de rezistenţă anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată prin procentul major al deţinuţilor politici din perioada 1945-1964, apreciat la circa 75%”. Ca atare, chiar aşa este: în proporţie de 75% memoria celor care s-au opus comunismul se confundă cu memoria membrilor Mişcării Legionare, care, însă, nu pot fi cu toţii condamnaţi pentru vreo imaginară culpă comună, aşa cum ar putea fi condamnaţi, în contrapartidă, comuniştii, sau cum au făcut naziştii cu evreii. Fiecare om răspunde individual pentru faptele sale, în faţa instanţelor de pe pământ.

Desfiinţarea bărbăţiei şi spiritului de sacrificiu al neamului românesc

Practic, Institutul “Elie Wiesel” îşi propune, prin “şmecheria” interzicerii “prin Lege” a elogierii rezistenţei armate din munţi – fenomen unic prin amplitudinea lui – însăşi desfiinţarea bărbăţiei neamului românesc, prezentat adeseori de propaganda neobolşevică drept “o legumă”, “mămăligă care nu explodează”, “cal troian”, etc, şi aceasta în ciuda miilor de jertfe din munţi şi închisori, victime, din nou, de data această a unei legislaţii anticonstituţionale şi, în definitiv, antiumane. Dar victime neînvinse, pentru că locul lor ceresc nu poate fi golit prin legi pământeşti.

De notat că instituţii ca IICCMER şi CNSAS, deşi prin acestă “lege” le este atacat în mare parte chiar “obiectul muncii”, au preferat să tacă chitic, fără a contesta sau avertiza oficial asupra abuzurilor pe care le poate şi le va produce interpretarea ei. Spre deosebire de Vasile Paraschiv, şi dl. Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, la rândul său angajat guvernamental, la fel ca Alexandru Florian, nu a returnat preşedintelui Steaua României, în semn de protest faţă de acest afront la adresa camarazilor săi de temniţă.

Lecţia lui Vasile Paraschiv pentru Octav Bjoza

“Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”, a spus Vasile Paraschiv la momentul conferirii decoraţiei, la Cotroceni, pe 1 Decembrie 2008. Acesta a continuat precizând că “eu nu sunt ca un câine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpânului şi să furi totul. Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule preşedinte, decoraţii, bani, funcţii etc. Eu vreau dreptatea şi adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce aţi promis dumneavoastră poporului nostru în noiembrie 2004 şi care pe mine m-a atras ca un magnet, dar din nefericire nu v-aţi respectat promisiunea făcută, m-aţi minţit şi m-aţi indus în eroare şi pe mine şi întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-aţi respectat niciodată”, a declarat Vasile Paraschiv, la microfon, preşedintelui Băsescu, citind dintr-un discurs. După ce mai mulţi angajaţi de la Cotroceni au încercat să-i ia microfonul, Paraschiv a menţionat că se opreşte din citit pentru că, cu toate că este un om liber, i se interzice să vorbească. Toate sunt valabile, iată, şi azi, într-un procent sporit.

“Elie Wiesel” naşte monstrul “Big Brother” al internetului din România

O componentă deloc de neglijat a acestei “Legi” este mecanismul prin care se va încerca impunerea prin forţă a “corectitudinii politice” în spaţiul online. Se va crea un organism de tip “CNA-CNCD” al online-ului, un vis demult pritocit în laboratoarele reţelei Soros din România, dar nu numai, existând deja planul teoretic de realizarea a acestui obiectiv funebru ce ţinteste controlul total al cuvântului scris, al cuvântului liber. În fapt, din câte cunoaştem, aparatul de cenzură – în premieră, probabil, în istoria internetului –  este deja pus la punct. Sub pretextul luptei anti-rasiste, anti-extremiste, anti-legionare, anti-orice, site-uri şi bloguri care nu sunt aliniate presei deja controlate vor fi cenzurate, amendate şi, în final, eliminate, în cazurile celor asumate oficial sau/şi înregistrate în România. Aceasta dacă nu se va da raspunsul legal pe măsură, conform Constituţiei României şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Ultimele Zile ale Rezistenţei Anticomuniste?

Pentru că zilele acestea se desfăşoară la Mănăstirea Sâmbăta de Sus manifestarea “Zilele Rezistenţei Anticomuniste” (poate pentru ultima oară), înfăţişăm azi, pentru a înţelege mai bine ce vrea să interzică Institutul “Elie Wiesel”, o parte din imaginile existente în Arhivele CNSAS despre Grupul Carpatin Făgărăşan şi conducătorul acestuia, “Moşu’”, aşa cum au fost prezentate la simpozionului “In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006)“, a V-a ediţie, care a avut loc la Alba Iulia, în Sala Unirii, în luna mai a anului acesta (video Aici). O parte din fotografii sunt reproduse prin amabilitatea dlui Liviu Pleşa, consilier superior al Direcției Cercetare a CNSAS, cât şi a Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu.

“Elie Wiesel”, mai tare ca Securitatea – DOCUMENT INEDIT

Dar înainte de imagini, publicăm în premieră un document din Arhiva Securităţii, datând din iunie 1977 şi pus la dispoziţie de CNSAS (format PDF), şi anume NOTE privind concluziile şi învăţămintele ce se desprind din analiza cazului CÎRTIŢA (i.e. Ion Gavrilă Ogoranu). Sugerăm urmaşului ideologului stalinist Radu Florian să schimbe antetul Securităţii cu cel al Institutului “Elie Wiesel” şi să republice NOTA cu titlul ceva mai pompos de “Raport de monitorizare a antisemitismul la legionarii periculoşi de 14 ani de ieri, azi şi mâine”. “În concluzie – conchide NOTA de 12 file scrisă la un an după capturarea, prin trădare, a lui Ion Gavrilă Ogoranu- conducerea Ministerului de Interne a apreciat că organele de securitate, trăgând concluziile şi învăţămintele necesare din cazul CÎRTIŢA, vor întreprinde în viitor măsuri de perfecţionare a întregii lor activităţi, acţionând cu fermitate sporită pentru apărarea cuceririlor revoluţionare şi a valorilor de seama create de poporul român”. “Toate acestea – mai spun tovarăşii securişti – vor trebui să asigure cunoaşterea corespunzătoare a situaţiei operative din problemă, a poziţiei şi activităţii prezente a legionarilor, descoperirii, anihilării şi lichidării (sic) a oricăror încercări din partea acestora de a desfăşura acţiuni potrivnice statului nostru”.

Se pare că, după exact 38 de ani, Institutul “Elie Wiesel” a reuşit să tragă învăţămintele necesare din eşecul Securităţii de a-l prinde pe bătrânul luptător timp de 29 de ani şi s-a gândit cum să rezolve “problema”: ştergându-i memoria definitiv. Va reuşi, oare? Ne îndoim! Ce este interzis este cu atât mai căutat.

Unde eşti tu, Nixon, Doamne?

Conform Scrisorii Deschise pe care Ana Gavrilă Ogoranu i-a adresat-o bolşevicei Monica Macovei, soţul ei a fost salvat de la execuţie de către preşedintele american Richard Nixon, aşa cum un alt preşedinte american, Ronald Reagan, a intervenit, apoi, pentru salvarea vieţii “banditului legionar” şi pe deasupra şi preot ortodox Gheorghe Calciu Dumitreasa. E clar: trebuie să vină un Nixon sau un Reagan care să mai taie din avântul proletar al comisarilor bolşevici sub acoperire, adevăratele CÂRTIŢE care rod din interior statul numit România.

Integral la MĂRTURISITORII unde puteţi viziona imaginile şi un film cu Ion Gavrilă Ogoranu

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

8 comments

  1. Pingback: Papagei-Vampire Diktatur | MARIA BOTNARU BLOG

  2. Pingback: EXCEPŢIONAL DE TRIST: Papagei-Vampire Diktatur | A R H I V U S

  3. Pingback: Papagei-Vampire Diktatur

  4. Pingback: EXCEPŢIONAL DE TRIST: Papagei-Vampire Diktatur | Secretele istoriei cu Alexandru Moraru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.