You searched for Parintele Justin - Page 11 of 30 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 11

Search Results for: Parintele Justin

“A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”. Vorbe de duh ale Parintelui Justin Pârvu culese de profesorul Florin Palas

La un an de la trecerea la cele veşnice, sâmbătă, 14 Iunie, 2014, la Mănăstirea Petru Vodă s-a săvârşit Liturghia arhierească si Slujba de Pomenire a Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013) sub conducerea Mitropolitului Teofan al Iaşilor şi al Moldovei. Comuniunea cu Sfinţii lui Dumnezeu este cea care dă viaţă sufletelor noastre, unindu-le cu Viaţa Hristos şi pregătindu-le pentru viaţa cea veşnică.

Minunile Parintelui Justin Parvu. Astazi, Patriarhul de la Petru Voda ar fi implinit 95 de ani. VIDEO

În spate erau alți doi preoți, care se luptau cu somnul, în dreapta Părintele Iustin stătea cu ochii închiși, dar nu dormea. Și spun că sigur acum o să primesc acasă amenda pentru depășirea grosolană a vitezei în localitate, la care Părintele, fără să deschidă ochii, mi-a zis: mergi înainte că n-o să primești nimic. Și nu am primit!”

Gazeta de Maramures: Părintele Nicolae Steinhardt, Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Lăpuş

Recursul la memorie şi demnitate intentat de GAZETA de Maramureş şi susţinut de o lungă listă de instituţii şi persoane a mai înregistrat o victorie: săptămâna trecută, Consiliul Local Târgu Lăpuş a aprobat, în unanimitate, acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare părintelui Nicolae Steinhardt.

Ce cred maramuresenii despre conferirea Cetateniei de Onoare la Baia Sprie Parintelui Justin Parvu: “Noi suntem cei onorati!”

Unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani, parintele Justin Parvu, a primit post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Primarul orasului Baia Sprie, Dorin Pasca, a declarat ca a fost o onoare sa acorde acest titlu pentru marele duhovnic. “Din punctul nostru de vedere am fost onorati sa-i dam titlul parintelui, mai ales ca el a fost singurul dintre detinuti care a revenit in Baia Sprie si a facut o troita acolo, la Mina.

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre o alta profetie a Parintelui Justin Parvu si despre jertfa Duhovnicului Neamului pe altarul Ortodoxiei Romanesti. INTERVIU Florin Palas

Doamna Aspazia: Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel.