La sfârşit N.Doicaru a spus: “… rezultatele voastre (ale unităţii TS) arată ca şi cum n-aţi lucra pentru România, şi mă întreb, dacă nu lucraţi pentru România, pentru cine lucraţi?”
“Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că am tăcut; alţii, pentru că am greşit; cu toţii, pentru că am suportat.” – Ion Antonescu, 1 decembrie 1940
Vedeti aici ce spunea Victor Stanculescu despre revolutia de la Timisoara, intr-o discutie realizata la Jilava cu jurnalistul Horia Tabacu si reporterul Ziaristi Online, Victor Roncea.
In turneul sau de lansare a lucrarii “Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich”, insotita de “Cei dintai vor fi cei din urma” si de ultimele volume din cea de a treia editie a aclamatei carti “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, profesorul american Larry Watts a sustinut trei conferinte la Bacau, Suceava si Botosani. Le prezentam, integral, aici.
Şi eu am trăit aici. Din 1982 până în 1984. Şi era groaznic. Am stat în căminul 14 din Cluj, probabil eram singurul străin care nu era din lumea a treia. Nu aveam căldură, nu aveam curent şi dacă vroiai chestii ca lapte trebuia să te aşezi la coadă cu o noapte înainte. Era o mizerie.
Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.
Regulamentul de organizare şi funcţionare (R.O.F.) al SRTV include cenzura pe lista faptelor „deosebit de grave care pot conduce la concedierea imediată a salariatului” (art.IV.8, punctul 5),
Pe 25 martie, de Buna Vestire, Institutul de Sociologie al Academiei Române şi Revista “Sociologia Azi” au organizat la Casa Academiei un moment dedicat împlinirii a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara.
„În cazul de faţă nu e vorba de diletantism, ci de o mistificare lipsită de orice urmă de ruşine. Un om care procedează astfel, în propriul său domeniu profesional, nu poate fi credibil într-o poziţie publică, în care trebuie să probeze imparţialitate şi onestitate”. Când Stelian Tănase a înţeles ce are de făcut, a devenit credibil.
La începutul anilor 1990, un prieten a remarcat, în mod profetic, faptul că „principala problemă a României nu e că l-ar fi avut pe Ceauşescu, ci că mai are alţi 30.000 de Ceauşescu“.