În ciuda dorinţei ucigaşilor lui, martirul Mircea Vulcănescu a devenit un simbol jertfelnic a cărui aură străluceşte pe Golgota generaţiei mărturisitorilor – neînfrânţii -, pe urcuşul lor spre Ceruri de unde ne trag şi pe noi, nevolnicii, spre mântuirea întregului neam românesc.
Articole din Istoria Presei. Plagiatele lui LIICHEANU şi Profitorul tuturor regimurilor, reproduse după 10 ani. Gabriel Liiceanu, impostor si plagiator
În urmă cu exact 135 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alţi militanţi pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAŢII”, o organizaţie naţionalistă cu caracter semi-secret
Condiţii de canonizare sunt, între altele: pioşenia poporului faţă de cel ridicat la Ceruri, modul prin care a strălucit prin credinţă, prin trăire sau prin fapte care au atras proslăvirea lor de către Dumnezeu, puterea de a suferi moarte martirică, puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.
În fruntea listei anti-plagiat s-au plasat chiar plagiatorii în serie Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Horia Rusu Patapievici şi Mircea Cărtărescu!
Debarcarea dnei Kaitor n-ar trebui să aibă loc pe uşa din dos sau pe fereastră, cum se pare că este cazul, ci pe poarta principală, în luminile camerelor Televiziunilor şi ale girofarelor DNA.
În acea zi de 28 iunie 1883, la ora 19.00, Mihai Eminescu era pus în cămaşă de forţă şi internat abuziv la Spitalul „Caritatea” al dr. Alexandru Şuţu
Clasa muncitoare – în frunte cu avangarda ei marxist-leninistă, Partidul Comunist Român – a exercitat o influență din ce în ce mai puternică – directă și indirectă – în viața ideologică a țării.
La rândul lor, agenții serviciilor de informații austro-ungare, care au urmărit cu rigoare ideile lui Eminescu şi erau la curent cu „visele” sale, numeau statul preconizat de el „Dacisches Kaiserreich”.[14] Numele lui Eminescu devenise cunoscut în cercurile politice austro-ungare, iar avertismentele au început să-i sperie pe politicienii români.
“Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoarã”; apoi Eminescu scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză…