Dar a mai apărut un caz care a trecut neobservat, mai ales în media românească. La 10 iunie 2011, pe o stradă din Moscova, este împușcat mortal fostul colonel de tancuri Iuri Budanov. Asupra lui s-au tras dintr-o mașină șase gloanțe dintr-un pistol cu amortizor, patru lovindu-l în cap. Mașina și arma crimei sunt găsite ulterior abandonate pe o străduță lăturalnică.
Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.
“Expresia cu rădăcini atât de vechi şi sens de nobil blazon nu poate, pentru o minte normal constituită, să îmbrace sensul pe care al vrea să i-l dea întovărăşind-o cu un adjectiv care denotă numai neputincioasă ură, cei care nu se pot mândri cu o astfel de origină, certificatul lor de origine etnică, fiind pierdut undeva pe drumul de departe şi până aici. “
La ora actuală, România are două perspective clare de viitor în față: cea a prăbușirii economice și sociale din lipsă de contributori și cea de a doua cu care se confruntă actualmente țările occidentale, a migrației excesive și a noilor minorități etnice și culturale scăpate de sub control.
În aceste zile se împlinesc trei ani de la evenimentele numite generic Războiul ruso-georgian, un război scurt, de cinci zile, dar plin de învăţăminte politice şi militare, mai ales prin prisma atitudinii şi comportamentului agresiv al Rusiei, care se poate oricând repeta, dar şi prin performanţa neconcludentă a armatei ruse, care este departe de a fi ceea ce speră să arate, mai ales în confruntarea cu un adversar net inferior din punct de vedere militar aşa cum este Georgia. Articolul este scris acum un an, dar evenimentele de până acum îl confirmă.
O Anabasis românească, aşa a numit istoricul român Constantin Kiriţescu această campanie fără egal în istoria militară românească. Spre comparaţie, în actuala campanie din Afghanistan, armata română a avut până la 2000 de militari la un moment dat, în schimb, românii din campania din Siberia au fost de cinci ori mai mulţi, mult mai departe, şi ani de zile au fost total rupţi de legăturile cu ţara. Într-adevăr, poate fi comparată cu epopeea celor zece mii de greci pierduţi în Persia, descrisă magistral de Xenofon în opera numită chiar Anabasis.
Am menţionat în articolul precedent (Robert Gates, Libia şi NATO) unele dintre realizările internaţionale ale Rusiei din ultima vreme. Împotmolirea NATO în Libia, implicit cu scăderea de credibilitate a alianţei ca şi o forţă coerentă, discursul lui Robert Gates în care se avansa ideea abandonării NATO de către SUA, visul de şapte decenii al Rusiei, respectiv scoaterea americanilor din Europa, precum şi altele. La acestea se adaugă şi evenimentele ultimelor zile.
Întrebarea de bază rămâne. Va abandona SUA NATO? Și dacă da, atunci când? Indiferent când, nu știu câți vor fi bucuroși, dar știu cine va fi fericit: Rusia. Astfel s-ar împlini visul ei de şaptezeci de ani: scoaterea americanilor din Europa.
„Cu arma, cu vorba, cu condeiul, cu sapa, noi trebuie să ne apărăm Țara”.
Bolşevicii promiteau tot ce-şi doreau mai mult soldaţii ruşi şi nu numai. „Pace şi pământ!” era lozinca lor preferată. Este adevărat că după ce au cucerit puterea nu a mai fost vorba nici de pace şi cu atât mai puţin de pământ.