Stirile care nu se mai aud de zgomote. Interviu cu presedintele Basescu despre gazoductul AGRI, in Azerbaidjan. VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Stirile care nu se mai aud de zgomote. Interviu cu presedintele Basescu despre gazoductul AGRI, in Azerbaidjan. VIDEO


COMUNICAT DE PRESĂ
(19 aprilie 2011)
REF: Vizita oficială a preşedintelui României, Traian Băsescu, în Republica Azerbaidjan

Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat în perioada 18-19 aprilie a.c. o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia omologului său, domnul Ilham Aliyev.

În cadrul vizitei, şeful statului român s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, a avut convorbiri cu premierul azer, Artur Rasizade, precum şi cu preşedintele Parlamentului azer, Oktay Asadov.

Temele abordate în discuţiile cu autorităţile azere au vizat în principal relaţiile bilaterale, cu accent pe problematica energetică, relaţiile UE-Azerbaidjan, cooperarea parlamentară, precum şi teme de pe agenda regională şi internaţională.

În cadrul întâlnirii la nivel înalt, cei doi şefi de stat şi-au reafirmat sprijinul pentru implementarea gazoductului Nabucco, un proiect prioritar al Uniunii Europene, care va contribui semnificativ la securitatea energetică a continentului. Un alt proiect important în care România şi Azerbaidjan cooperează direct este gazoductul Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria-Interconector (AGRI), care valorifică traseul cel mai scurt dintre regiunea Mării Caspice şi cea a Mării Negre. Interlocutorii au convenit accelerarea implementării proiectului AGRI, atât prin finalizarea rapidă a studiului de fezabilitate al proiectului, cât şi prin promovarea acestuia la nivelul Uniunii Europene. În acelaşi timp, preşedintele Aliyev a confirmat disponibilitatea Azerbaidjanului de a asigura operaţionalizarea celor două conducte prin asigurarea volumelor de gaze necesare alimentării acestora. Totodată, a anunţat intenţia companiei energetice de stat SOCAR de a lansa un plan ambiţios de dezvoltare a unei reţele de benzinării în România.

Cei doi preşedinţi au convenit să depună eforturi pentru creşterea volumului schimburilor comerciale şi a investiţiilor în cele două state, pentru a reflecta nivelul excelent al dialogului politic. În acest sens, s-a decis extinderea ariei cooperării şi în alte sectoare decât cel energetic, cum ar fi tehnologia informaţiei, infrastructură şi construcţii, precum şi în domeniul cooperării militare.

Şeful statului român a salutat începerea negocierilor Azerbaidjanului cu Uniunea Europeană în perspectiva încheierii unui Acord de Asociere şi a reafirmat disponibilitatea de a acorda partenerilor azeri asistenţa tehnică necesară în acest proces.

În ceea ce priveşte situaţia din Nagorno-Karabah, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că România sprijină identificarea unei soluţii paşnice, pe baza principiilor şi normelor de drept internaţional, inclusiv a respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a inviolabilităţii frontierelor, conform rezoluţiilor adoptate de ONU şi deciziilor OSCE.

În marja întâlnirii, cei doi şefi de stat au semnat Planul de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului Strategic între România şi Republica Azerbaidjan, document ce constituie fundamentul extinderii cooperării în domenii diverse precum: politic, economic, energetic, în domeniul securităţii şi cel cultural.

De asemenea, au mai fost semnate următoarele documente: Protocol de cooperare între Ministerul Afacerilor Externe din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Azerbaidjan; Acord de Cooperare între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Ministerul Agriculturii al Republicii Azerbaidjan; Acord de Cooperare în domeniul sănătăţii şi al ştiinţelor medicale între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Republica Azerbaidjan.

În cadrul convorbirilor au fost abordate inclusiv o serie de aspecte de actualitate ale agendei internaţionale, cu accent pe situaţia regională, interlocutorii împărtăşind preocuparea privind persistenţa conflictelor îngheţate în regiunea extinsă a Mării Negre.

Departamentul de Comunicare Publică
19 Aprilie 2011

Presidency.ro

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.