Imaginația prodigioasă, cunoașterea exactă a tematicii abordate, crearea unor tipuri umane perfect verosimile și de neuitat, talentul poetic viguros, cultura excelentă sunt calități subliniate cu pregnanță de către toți aceia care au scris avizat despre Ioan Budai-Deleanu (1780-1856), autorul capodoperei epice în versuri ȚIGANIADA. (Țin să precizez că o CAPODOPERĂ este o lucrare exemplară, pe care timpul nu o  poate perima, subiectul fiind etern valabil, realizarea artistică fiind remarcabilă).

Panarama de un prost gust năucitor la care am asistat – în săptămâna ce-și scandează ultimele ceasuri – întrece, totuși, orice margini, situație ce ne obligă a aduce în atenția oamenilor demni de stimă și cartea NEAJUNGEREA LIMBII a excepționalului profesor de latină și stilistică de la Universitatea de Vest din Timișoara, regretatul mare om de cultură G.I. Tohăneanu (1925-2008), dedicată exact comentării cu înalt elogiu a epopeii menționate. Realitatea întrece orice închipuire, însă, astfel că însuși Budai-Deleanu ar fi rămas uimit asistând la circul incalificabil făcut de familia autointitulatului rege Florin Cioabă, recent decedat, și a susținătorilor acesteia, ceea ce ne îndeamnă să recitim și noi savurosul text scris în prima jumătate a secolului romantic, însă cu nădejdea că, poate, cei care au har literar vor încerca să scrie despre aceste evenimente recente, pentru a încerca să vedem ameliorată realitatea ce ne macină și urâțește viața, iar unora le-o aruncă în absurd ucigător, loc de unde cu greu poate exista salvare. Fac referire la persoanele care se complac în lipsa de educație, vulgare, cu aplecare spre delincvență.

Fără nicio exagerare, vom constata că mulțimea impresionantă a epitetelor adecvate subiectului acestui comentariu se dovedește a fi insuficientă cantitativ, totuși, sentimentul de necuprindere a tuturor nuanțelor fiind accentuat până la paroxism, atunci când abordăm întâmplările recente din punctul de vedere al încărcăturii semantice pe care o au cuvintele, adică al sensului lor.

Șirul epitetelor potrivite este consistent. Iată câteva: grotesc, aberant, năucitor, delirant, penibil, ridicol, halucinant, rușinos, caraghios, jenant, rizibil, absurd, primitiv, lamentabil. Evident, s-ar putea adăuga multe încă. A recurge la verbe și locuțiuni verbale adecvate situațiilor exhibate pe toate canalele de televiziune, în presa scrisă și audio este inevitabil. Și vom ajunge la: se da în a stambă, a se face de rîsul lumii, a-și pune poalele-n cap, a se țigăni, a abera, a o zbîrci, a bate câmpii, a delira etc.

Ca întotdeauna, răul are și o latură pozitivă. Personal, am descoperit cu bucurie faptul că există inteligență și mult bun simț în chiar rândul nomazilor și căldărarilor (aceștia din urmă fiind o realitate socio-profesională demnă de stimă, dar în curs de dispariție, din nefericire), doamna Gabi Luncă – o afirmată, încă din anii ’50, interpretă de muzică lăutărească, dar, care cântă, din 1992 încoace, numai muzică religioasă – dojenindu-i cu toată asprimea pe autorii farselor grotești legate de așa-zișii regi Cioabă. Așadar, doamna Gabi Luncă este încă un glas al rațiunii limpezi, alături de domnul Mădălin Voicu, ambii încercând să-i ajute pe conaționalii lor să renunțe la primitivism, să nu se mai lase manipulați de personaje rău intenționate, care vor să-i mențină în jalnic ridicol, sărăcie (inclusiv cu duhul), la marginea societății, de fapt, robi ai orgoliului prostesc, ai fuduliei ce stârnește hohote.

Am lăsat — cam îndelungă vreme — în suspensie, discursul început în ultima decadă a lunii lui gustar. A fost homerică afirmația autoproclamatului împărat al  uneia din cele două minorități etnice, mereu aberant vocale, din cele vreo 20 trăitoare pe pământul dacoroman, acestea mai la urmă pomenite având comportament normal, împărtășind cu românii, și bune, și nevoințe, unele, de veacuri multe, altele, din perioade mai recente.

Susținea, atunci, dl. Iulian Rădulescu că e dispus să-i dea… două găini lui Traian Băsescu, în schimbul d-nei Udrea.

După știința mea, presa a lăsat să cadă în desuetudine replica rostită sincer și cu toată convingerea unui bun negustor, care înțelege că trocul  (adică, schimbul în natură, precizez pentru cei nu prea familiarizați cu lexicul comercial) redevine de stringentă actualitate, într-o lume tot mai frământată de îngrijorătoare probleme, din care multe sunt, pare-se, chiar insolubile. Oricum, chiar chibzuința cumpărătorului potențial merită atenție.

Este drept că, probabil copleșit de serioase probleme de sănătate, dl. Iulian Rădulescu a renunțat la proiectatul mariaj cu blonda (oxigenată, ca să spunem adevărul întreg) originară din Buzău, dar foarte bine integrată — poate chiar exagerat de bine aclimatizată — în politicianismul dâmbovițean. Să fie bine? Sau poate nu?

Revenind la lucruri mai profunde, împărtășesc întrutotul opinia d-lui Mădălin Voicu, din nou. Domnia sa respinge etnonimul hibrid, fals, inventat anume spre a batjocori latinitatea, în ansambul său, și l-am auzit cu toții, în mod repetat, susținând că se consideră țigan (în linie paternă, violonistul Ion Voicu fiind, și pentru posteritate un virtuoz de excepție, cum a fost, cu certitudine, un om de mare caracter, de vreme ce a avut un mariaj fericit, de lungă durată, cu o descendentă din spiță aristocratică românească, iar fiul este o personalitate stimată, inclusiv în afara fruntariilor). După cum l-am auzit pe domnul deputat respingând cu fermitate, năstrușnicii precum rom, cu varianta — la fel de ciudată — rrom.

Subiectul se cuvine a fi tratat cu maximă atenție, deoarece ne este uzurpată identitatea națională, cu înverșunare obsedantă și veninoasă, de peste un deceniu eforturile unor nemernici atingând cote paroxistice. Totuși, noi suntem numai prima victimă.

Ca lingvistă, așadar, pasionată de tainele idiomurilor, am întrebat ce înseamnă termenul rom, în limba poporului ce și l-a însușit  ca etnonim, cu o iuțeală dictată de lipsa de discernământ, de cultură, așa cum  Mădălin Voicu a afirmat, de la bun început, de aceea, reiterând subiectul, destul de frecvent, cu nădejdea că ființele inteligente îi vor da dreptate, renunțând la o capcană primejdioasă pentru poporul ce a îndurat destule umilințe, nedreptăți, preț de secole.

Răspunsul primit este menit a stârni hohote, deopotrivă de  plâns și de ilaritate, pentru că rom înseamnă mascul, bărbat. Rămâne un mister de nepătruns cum pot fi masculi și femeile etniei, cu atât mai mult cu cât substantivului îi lipsește categoria genului feminin. Încă n-am auzit spunându-se Am văzut o romă frumușică, nici constatându-se Cele două rome sunt foarte tinere, dar deja au mai mulți copii ș.a.m.d. Vă amintiți replica rămasă antologică a unui politician de mare notorietate?  “Asta sună ca dracu’!” E cu neputință ca cineva să cuteze a nega adecvarea perfectă a exclamației citate la subiectul în discuție.

Firește, nu atât acesta este motivul principal pentru care oamenii cu scaun la cap resping  găselnița ivită din minți malefice, în urmă cu circa patru decenii. De fapt, unii datează exact ticăloșia: 1971, precizând detalii angoasante, pe Internet, unde sute de mii de oameni au semnat deja câteva petiții, prin care se solicită autorităților din țara noastră renunțarea la cuvintele făurite dinadins pentru a uzurpa identitatea neolatină, noi, românii, fiind primele victime, dar vizate fiind toate neamurile romanice — cum vom explica într-o postare ulterioară — și nu numai ele, deoarece născocirile satanice n-au limite, cinismul extrem fiind ucigător.

Cum am făgăduit, reiau subiectul legat de aiuritorul etnonim ROM (cu varianta, exact la fel de aberantă RROM).

Primejdia majoră — conștientizată de către parlamentarul Mădălin Voicu, care, cum arătam, în virtutea ascendenței paterne din excelentul violonist Ion Voicu, se declară a fi țigan, respingând a se recunoaște în termenul rom sau în varianta rrom — este ștergerea, în ritm destul de rapid, a identității reale, ba chiar a înseși istoriei poporului nomad, de origine indiană, ajuns în Europa la finele secolului al XIV-lea, după  opinia celor mai numeroși istorici, alții opinând că migrația s-ar fi făcut în valuri succesive, între secolul al IX-lea și al XIV-lea.

În mod limpede, e grabnică nevoie de suplimentarea cercetărilor documentare, desigur, făcute competent, cu bunăcredință, pentru a se cunoaște adevărul   întreg, imposibil de  răstălmăcit.

De ce lucrurile nu mai trebuie amânate? Motivul este îngrijorător: de mai multe decenii, se publică enorm de multă maculatură și, în felul acesta, cărțile cu adevărat valoroase,    întocmite ireproșabil din punct de vedere științific se “pierd”, inclusiv din cauza tirajelor mici, uneori aproape confidențiale, mulți specialiști autentici fiind nevoiți a suporta din propriul buzunar editarea lucrărilor redactate pertinent.

O simplă navigare pe Internet,  dovedește faptul că termenul țigan apare incomparabil mai frecvent, în postările de pe motorul de căutare Google. Raportul este mai mare de zece la unu! Ce s-ar întâmpla, dacă toate postările acestea ar fi șterse, într-o bună zi (nu foarte îndepărtată în viitor), iar postărilor ce utilizează etnonimul de dată recentă rom le-ar fi modificat esențial, decisiv conținutul, în scop falsificator, manipularea urmărind  inculcarea, în mase foarte largi, a unor date, informații, convingeri nicidecum adevărate?

Cei care citesc cărți serioase, acasă ori în biblioteci, sunt — din nefericire — tot mai puțini la număr, în vreme ce utilizatorii de Internet cresc exponențial, însă nu tot ceea ce este postat în spațiul cibernetic este corect din punct de vedere științific, prin urmare deturnarea de la adevărat, veridic este ușor de concretizat.

Noi suntem deja siliți să susținem lucruri despre care știm cât se poate de bine că nu sunt adevărate. Cum se întâmplă deja. Dar coercițiile vor deveni teribile, în curând.

Este tot mai evident, totuși, că fiii, nepoții noștri ar putea fi obligați să creadă că Urbea Eternă, Roma cea splendidă (personal, o socotesc a fi capitala lumii și am argumente irefutabile, desigur, in primis de ordin cultural, nu preponderent economic) ar fi fost întemeiată de către… romi.

Pare a fi un scenariu incredibil, dar tot mai mulți oameni cu conștiința trează și care știu carte temeinică sunt cu adevărat angoasați.

Se cunoaște că s-au adunat deja sute de mii de semnături prin care se solicită renunțarea la un etnonim creat, cu rea-credință, în urmă cu 42 de ani, cuvîntul rom, ce aruncă în derizoriu aproape trei milenii de civilizație admirabilă. Mă refer, desigur, la civilizația latină, continuată de cele zece civilizații corespunzând popoarelor romanice (este drept, de peste un secol, poporul dalmat a dispărut, dar excepționalul lingvist italian, Matteo Giulio Bartoli, a salvat măcar informațiile despre limba acestuia, în anul 1906, iar un formidabil etnomuzicolog sloven contemporan, Dario Marušić, a inclus în repertoriul său extrem de prețios cântece în limba dalmată, în dialectul istroromân și alte rarități de excepțională valoare documentară, pe care am avut norocul să le ascult, în anul 2009, la Capodistria-Koper).

Cei mai mulți semnatari ai petițiilor menționate mai sus solicită renunțarea la etnonimul rom, acesta fiind înlocuit cu substantivul dom, care nu frizează ridicolul și este tocmai acela pe care l-a avut, la venirea sa în Europa, poporul nomad despre care facem vorbire, în aceste rânduri.

Cu toate acestea, exact etnonimul ulterior lui dom, acela de țigan (csigany, zingaro, zigeuner, tsigan, gitano, gipsy etc.) apare în mii de documente istorice, opere de artă de excepțională valoare.

Ștergem din literatura universală capodopere cu această temă semnate de Cervantes, Achim von Arnim, Goethe, Victor Hugo, Prosper Merimée, Théophile Gautier, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Miron Radu Paraschivescu etc.,  vom “reboteza” nuvela de referință a lui Mircea Eliade La țigănci?  Cum ar suna, oare, un asemenea titlu? Vă place o aiureală sinistră gen  La roame?!?  Îl vom pune la index pe Ion Budai-Deleanu pentru că a scris capodopera Țiganiada? Renunțăm la paginile lui Vasile Alecsandri despre tovarășul de său de joacă Vasile Porojan, la drama Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu-Hasdeu? Ne luăm la harță cu Mihai Eminescu, deși a fost bun prieten cu violonistul țigan Toma Micher[i]u? Îl certăm pe Ion Creangă, cu toate că i-a numit cu delicatețe lingurari, în Amintiri din copilărie? O fi fiind jignitor acest sinonim pentru unii pretins gingași, dar ignoranți, în realitate?

Vom schimba, apoi, denumirile unor lucrări plastice splendide realizate de Verrocchio, Bosh, Leonardo, Bruegel, Michelangelo, Raffaello, Hals, Caravaggio, Tizian, La Tour, Goya, Manet, Theodor Aman, Courbet, Van Dongen, Modigliani, Ernst Kirchner, Nicolae Grigorescu, Max Bekmann, Pascin, Picasso, Chagall, Poliakoff, dar lista este departe de a fi epuizată? Sau le distrugem, pentru că e foarte lesnicios a nimici, în vreme ce creația înseamnă talent, trudă, sacrificii, omagiu, document imposibil de negat?

Capodopera verdiană Trubadurul și uluitoarea operă Carmen, compusă de Georges Bizet (având ca izvor de inspirație nuvela omonimă a lui Merimée și care a inspirat inclusiv  un coregraf genial precum Roland Petit) urmează, oare, a fi scoase din repertoriile marilor teatre lirice?!?

Și ce facem cu filme intrate în istoria cinematografului mondial ca acelea regizate de Emil Loteanu, Emir Kusturica, Radu Mihăileanu?

M-am mărginit, repet, la numai câteva din numeroasele exemple posibile, zeci de creatori formidabili empatizând cu oamenii cu ten măsliniu, încă din Renaștere.

Să nu uit: obligăm mii și mii de oameni să-și schimbe numele de familie?

Ceea ce uimește este faptul că exact o parte din oamenii cu studii superioare aparținând etniei, exact aproape toți activiștii pentru drepturile acesteia au acceptat, cu o naivitate totală și regretabilă, mistificarea lingvistică respinsă categoric de Mădălin Voicu, de toate personalitățile cu solidă cultură, cu o foarte  bună cunoaștere a istoriei, de fapt.

Să fie imposibil a se reveni la un status quo lingvistic precedent?

Abia atunci, intențiile satanice ascunse îndărătul impunerii unui etnonim distrugător de identitate, grosolan falsificator de istorie universală ar ieși pregnant la iveală.

Că stau tocmai așa lucrurile este destul de clar: în unele state, este deja interzis prin lege a folosi etnonimul corect, sub amenințarea amenzii, ceea ce a condus la subterfugii fariseice: italienii folosesc, în public, termenul nòmade, francezii au inventat un sens hilar… voyageurs. Iar subliniez ÎN PUBLIC, doar.

N-a fost creată de către români vocabula șovin. Precis.

Cred din tot sufletul în zodia poporului meu, voi fi — până în ultima clipă a vieții mele — fericită și recunoscătoare că bunul Dumnezeu a decis să fiu româncă, de aceea doresc să mai dau o pildă, extrem de grăitoare.

Și eu cred ferm că suntem un popor încă viguros, care are un viitor (cum arată maestrul Tudor Gheorghe, între alții), inclusiv  pentru că numai strămoșii noștri din Transilvania au fost capabili a transforma negația din limba maghiară nem „nu” (preț de secole, românii fiind îngrozitor umiliți pe chiar pământul etnogenezei proprii, iar incalificabilele interdicții cotidiene impuse lor fiind implacabile) în substantivul neam, sinonim cu popor, norod, stirpe.

Oare nu ar putea avea această forță titanică, absolut genială, și țiganii?