Jurnalistul Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat irefutabil procesul intentat de eseistul Gabriel Liiceanu. Patronul Humanitas rămâne un profitor al relațiilor dintre GDS și FSN. Istoriile Anului 2019 - EvZ, Cotidianul, ActiveNews, Știri pe Surse - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Jurnalistul Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat irefutabil procesul intentat de eseistul Gabriel Liiceanu. Patronul Humanitas rămâne un profitor al relațiilor dintre GDS și FSN. Istoriile Anului 2019 – EvZ, Cotidianul, ActiveNews, Știri pe Surse

Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat. Liiceanu rămâne un profitor al relațiilor dintre GDS și FSN

Jurnalistul Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat irefutabil procesul intentat de eseistul Gabriel Liiceanu pentru articolele publicate de ziarul nostru anul trecut, cu titlurile „GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)” şi „GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar (II)”, respectiv Silviu Brucan și Alin Teodorescu, urmate de „Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO”.

Patronul Humanitas a pretins în acțiunea sa judecătorească, alcătuită cu numeroase inadvertențe, invenții și greșeli de limbă și exprimare de către avocata Nicoleta Popescu, că toate afirmațiile noastre sunt „mincinoase” și „denigratoare” și că nu sunt și nu pot fi probate de nici un fel de dovadă, drept pentru care solicită daune morale de 50.000 de euro de la fiecare dintre părți, total 100.000 euro.

În fapt, articolele noastre, scrise ca un bilanț al activităților îngemănate ale Frontului Salvării Naționale și Grupului pentru Dialog Social din anii ’90 și după, când intelectualii GDS au recomandat votarea lui „Iliescu – KGB”, se detașau tocmai prin prezentarea în premieră și exclusivitate a unor documente cu totul inedite, din arhivele judecătorești.

Acestea probau mai multe ilegalități în lanț, între care conferirea sediului de lux al UTC din Calea Victoriei 120 de către Silviu Brucan, membru fondator al GDS, în calitatea lui de conducător al Consiliului FSN sau acordarea unor sume de bani din contul Ministerului Culturii de către Andrei Pleșu, la rândul lui ministru FSN și membru fondator al GDS, toate acestea înainte ca grupul să fie înființat legal. Pe deasupra, Pleșu și-a înzestrat prietenul și colegul de grup de influență cu fosta Editură a Partidului Comunist, rebotezată Humanitas.

Minciuni în instanță

Jurnalistul Victor Roncea a depus în instanță nu mai puțin de 110 probe care demonstrau corectitudinea fiecărei afirmații făcute în articolele sale, iar în cazul Humanitas acesta a venit chiar cu o nouă confirmare oficială a Curții de Conturi a României privind reeșalonările datoriilor Humanitas într-o perioadă în care această practică era sistată de Ministerul Finanțelor, dovedind că Liiceanu a profitat de natura unor relații și influențe politice pentru a fi scutit de unele taxe.

Avocata Nicoleta Popescu, o apropiată a Monicăi Macovei, a susținut în instanță că martorul lui Liiceanu, Cătălin Cioabă, „a simțit” că suma de 50.000 de euro este cea potrivită ca despăgubire morală pentru ex-colegul său de GDS „prin natura apropierii” pe care o are față de acesta și a mai afirmat cu mare convingere, mințind completul de judecată, că Evenimentul Zilei ar fi scris despre Liiceanu și Pleșu că sunt „agenți ruso-ungari”.

Noi n-am spus-o niciodată așa ceva, dar poate știe ea mai multe, am putea adăuga noi. Oricum, judecătoarea cazului a fost atât de „convinsă” de pledoaria avocatei Popescu și aserțiunile false ale lui Liiceanu încât, prin Hotărarea Tribunalului București pronunțată la 18 decembrie 2019, instanța a respins complet acţiunea lui Liiceanu „ca neîntemeiată”.

Un caz școală

Procesul, prin această decizie tranșantă, poate deveni un caz-școală pentru orice Facultate de Jurnalism dar și un precedent de folosit pentru orice ziarist profesionist atacat abuziv de personaje care încearcă să-și ascundă trecutul și faptele tenebroase.

Așa cum a arătat avocatul lui Victor Roncea, Roxana Mihaela Catea, asociat senior al recunoscutei firme de avocatură Țucă Zbârcea și Asociații, „este unanim admis în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că: dreptul la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenţie] este unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci şi la informaţii care jignesc, şochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61); acest drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au „datoria de a furniza informaţii de interes public.

Instanţele de judecată nu funcţionează într-un vid; existenţa unui forum de soluţionare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spaţiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65). Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanţă, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenţiei, interese legate de libertatea de expresie şi altele ce ţin de protecţia reputaţiei altei persoane, trebuie acordată o importanţă mai mare participării active a autorului plângerii la o discuţie publică animată”.

Totodată, Curtea a evidențiat că „promovarea dezbaterii politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o restricție asupra discursului politic este justificată doar de motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei, 29032/95, paragraful 83)”.

Ingerință nejustificată asupra dreptului la liberă exprimare

În concluziile apărării sale, Victor Roncea a arătat instanței că în cadrul anchetei jurnalistice publicate de Evenimentul Zilei a coroborat surse și documente inedite pe care le-a prezentat public, în baza cărora a emis opinii și concluzii pertinente. „Pedepsirea sub orice formă a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) – reprezintă o ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”, a conchis jurnalistul. Instanța i-a dat dreptate. Fiat Justitia!

Evenimentul Zilei

O, ce veste minunată: Gabriel Liiceanu a pierdut procesul cu Victor Roncea și EVZ. Jurnalistul fusese dat în judecată de patronul Humanitas, care îi cerea 50.000 de euro „daune morale” pentru că a scris despre ”Afacerea Humanitas”

De Ștefania Brândușă  /   Știri
Înaintea sărbătorilor de iarnă, Gabriel Liiceanu a mai primit o veste proastă: prin sentința Tribunalului București, a pierdut procesul cu ziarul „Evenimentul zilei” și jurnalistul Victor Roncea, anunță ziaristul Ion Spânu în Cotidianul, precizând că informația se găsește pe portalul instanței. Documentul consemnează: „Respinge acțiunea ca nefondată”.
Decizia instanței vine după ce Victor Roncea a fost dat în judecată de patronul Humanitas, Gabriel Liiceanu, membru fondator al GDS, pentru articolele din Evenimentul Zilei în care jurnalistul a publicat în premieră documente de la înființarea Grupului pentru Dialog Social. Documentele scoase la lumină de Roncea demonstrează aportul direct al lui Silviu Brucan, ca membru de conducere al Consiliului Frontului Salvării Naționale, și al lui Andrei Pleșu, ca ministru al Guvernului Iliescu – Roman, la fondarea și înzestrarea GDS cu bunuri valoroase ale statului român, între care somptuosul sediu din Calea Victoriei 120, unde Brucan l-a primit oficial pe Soros în ianuarie 1990 și în care membrii Grupului de esență internaționalistă stau gratuit de 29 de ani.
Primul episod al serialului din „Evenimentul zilei”, s-a intitulat „GDS, fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu” și a trecut în revistă principalele nume care s-au implicat în acest proiect al miliardarului american George Soros.
Al doilea episod avea titlul „GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar” și reprezintă un adevărat Rechizitoriu la adresa celor care au pus umărul la dezvoltarea GDS, mulți dintre ei fiind dovediți ulterior de documentele CNSAS ca fiind agenți sau turnători ai Securității.
Victor Roncea l-a consultat și pe cunoscutul exponent al societății civile anticomuniste Valerian Stan, unul dintre experții anticorupție din România care au documentat „Afacerea Humanitas”.
În locul unui „Drept la replică” sau al combaterii în presă (în „22”, în „Dilema veche” sau pe „contributors.ro”, de pildă) a afirmațiilor lui Victor Roncea, Gabriel Liiceanu a preferat să-l acționeze în judecată pe autor, cerînd daune de 50.000 euro din partea acestuia și alte 50.000 euro din partea ziarului „Evenimentul zilei”, mizînd pe notorietatea sa, cea care, chipurile, i-ar fi făcut pe judecători să tremure de emoție! N-a fost însă deloc așa, căci judecătorii au primit din partea lui Victor Roncea o „Întîmpinare” de vreo 40 de pagini, care a lămurit și mai bine faptul că aspectele din articolele din „Evenimentul zilei” erau reale, bazate pe documente și pe declarațiile publice ale unor reprezentanți ai instituțiilor statului, notează Ion Spânu în ”Cotidianul”.
Într-un text postat pe Facebook, ziaristul Victor Roncea a comentat decizia instanței, spunând că este „acel moment când începi să-ți recâștigi încrederea în justiție” și a mulțumit Casei de avocatură Tuca Zbarcea & Asociații pentru apărare, Evenimentului Zilei și tuturor celor care i-au susținut demersul de devoalare a Rețelei GDS – SOROS.
„Am uitat să vă zic că Bunuțul mi-a adus și mie un cadou de Crăciun: am câștigat procesul cu unul dintre profitorii cu ifose ai tuturor regimurilor, de pe vremea lui Ceaușescu încoace: Gabriel Liiceanu. Temerarul jurnalist Ion Spanu mi-a luat-o înainte și i-a făcut și el un cadou de sărbători lui Liiceanu: un articol de colecție, în Cotidianul. Acel moment când începi să-ți recâștigi încrederea în Justiție… Mulțumesc celebrei case de avocatură Tuca Zbarcea & Asociatii pentru apărare, evz.ro și tuturor celor care mi-au susținut demersul de devoalare a Rețelei GDS – SOROS din România. Concluzia lui Ion Spanu: “Că Gabriel Liiceanu se dovedește a fi un procesoman obsedat de suma de 50.000 euro pare, mai degrabă, o chestiune de cancan filosofic. Grav este că așa înțelege cineva, care se pretinde „filosof” doar pentru că a tradus unele lucrări de filosofie, ideile de libertate a presei și de libertate de exprimare. Grav și penibil!”, a scris Roncea.

Cotidianul: După un denunţ calomnios

Gabriel Liiceanu a pierdut procesul cu Victor Roncea şi EVZ

Chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, Gabriel Liiceanu a mai primit o veste proastă: prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, a pierdut procesul cu ziarul „Evenimentul zilei” şi jurnalistul Victor Roncea! Informaţia se află pe portalul instanţei, unde se consemnează: „Respinge acţiunea ca nefondată”.

Cum s-a ajuns însă la acest proces pe care Gabriel liiceanu l-a intentat jurnalistului Victor Roncea şi ziarului „Evenimentul zilei”? În cotidianul citat, Victor Roncea a publicat mai multe articole despre felul în care a fost constituit „Grupul de Dialog Social” (GDS), prin contribuţia decisivă a cuplului Silviu Brucan – George Soros, chiar în primele zile de după Revoluţie. Primul episod al serialului din „Evenimentul zilei”, s-a intitulat GDS, fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu” şi a trecut în revistă principalele nume care s-au implicat în acest proiect al miliardarului american George Soros:

Al doilea episod avea titlul GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar” şi reprezintă un adevărat Rechizitoriu la adresa celor care au pus umărul la dezvoltarea GDS, mulţi dintre ei fiind dovediţi ulterior de documentele CNSAS ca fiind agenţi sau turnători ai Securităţii:

În locul unui „Drept la replică” sau al combaterii în presă (în „22”, în „Dilema veche” sau pe „contributors.ro”, de pildă) a afirmaţiilor lui Victor Roncea, Gabriel Liiceanu a preferat să-l acţioneze în judecată pe autor, cerînd daune de 50.000 euro din partea acestuia şi alte 50.000 euro din partea ziarului „Evenimentul zilei”, mizînd pe notorietatea sa, cea care, chipurile, i-ar fi făcut pe judecători să tremure de emoţie! N-a fost însă deloc aşa, căci judecătorii au primit din partea lui Victor Roncea o „Întîmpinare” de vreo 40 de pagini, care a lămurit şi mai bine faptul că aspectele din articolele din „Evenimentul zilei” erau reale, bazate pe documente şi pe declaraţiile publice ale unor reprezentanţi ai instituţiilor statului! Iată cîteva fragmente din această „Întîmpinare”:

ÎNTÂMPINARE

Prin care solicit respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele

MOTIVE:

  1. În fapt,

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Liiceanu Gabriel, a solicitat obligarea subsemnatului la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, pretinzând că i-aș fi încălcat drepturile nepatrimoniale constând în onoare, demnitate, reputație și imagine prin ”afirmațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare susținute în cotidianul Evenimentul Zilei din data de 21 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019 și 30 ianuarie 2019”.

  1. Afirmațiile privind pretinsa „campanie de denigrare” a reclamantului susținută de subsemnatul în cotidianul Evenimentul Zilei sunt neîntemeiate

Arăt că nu este vorba de nici o „campanie”, ci de un articol de informare publicat în două părți, cu același subiect, înființarea Grupului pentru Dialog Social (GDS), material care se înscrie în seria de cronici ale acestui an, ocazionate de împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Grupul pentru Dialog Social, al cărui membru fondator este reclamantul Liiceanu Gabriel, împreună cu ideologul comunist Silviu Brucan şi eseistul Andrei Pleşu, între alții, își revendică apariția pe scena publică pe 31 decembrie 1989, la Hotelul Intercontinental.

Materialul informativ, destinat inițial suplimentului Evenimentul Istoric, a fost publicat în Evenimentul Zilei şi structurat în două părți datorită volumului mare de informații şi documente atașate. Cele două părți ale articolului au apărut în zile consecutive, după cum se arată şi în acțiunea reclamantului Liiceanu Gabriel, respectiv în 21 şi 22 ianuarie 2019.

Materialele în cauză sunt și semnalate ca atare încă din titlu, respectiv cu partea I şi partea a II-a: „GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)” şi „GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar (II)”. (Anexa nr. 1 și 2).

Cel de-al doilea articol, din 30 ianuarie 2019 – „Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO” (Anexa nr. 3) -, arăt că modalitatea în care a fost privatizată Editura Politică constituie unul dintre mai multele aspecte pendinte cauzei Valerian Stan împotriva României aflată pe rolul CEDO, și comunicată Guvernului României la 11.07.2013; informația se află publicată pe web-site-ul CEDO aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-123807%22]} și aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22appno%22:[%2229497/13%22]} (Anexa nr. 4). Articolul din 30 ianuarie 2019 este o continuare firească a primului material, în care prezentam documente inedite, publicate în premieră. El a inclus și informații deținute de către domnul Valerian Stan, un expert recunoscut în lupta anti-corupție din România, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului Convenției Democrate Române (CDR) între anii 1996 – 1997, fost ofițer de Armată şi membru fondator al Comitetului de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), fost membru fondator şi președinte al Alianței Civice, fost director de programe şi vicepreședinte al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost director de programe în cadrul Fundației Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi, din ianuarie 2005, membru al Consiliului director al Fundației Centrul de Resurse Juridice (CRJ) după ce, între 2008 şi 2013 a fost președinte al Consiliului director al CRJ.

Ca atare, pretinsa „campanie de denigrare” se referă în fapt la doar două articole, iar reclamantul nu a adus nicio dovadă a caracterizării şi scopului închipuit atribuite materialelor elaborate de subsemnatul. În schimb, plasând acest termen încă din prima propoziție a acțiunii, reclamantul Liiceanu Gabriel dă acțiunii o notă de auto-victimizare cu scopul de a influența instanța în favoarea interpretării propriei sale realități, denaturând şi prezentând trunchiat situația de fapt relatată de mine în articolele publicate.

Pentru că reclamantul Liiceanu Gabriel a ținut să anexeze şi CV-ul său, ofer la rândul meu instanței, pentru a înțelege mai bine nivelul asumării responsabilității celor afirmate în articolele incriminate, câteva date despre mine:

am fost participant activ la evenimentele din decembrie 1989, fără a cere vreodată vreun beneficiu material ulterior şi am oferit pe parcursul celor 30 de ani trecuți mărturia mea instanțelor militare de anchetă;

am fost organizator al demonstrației maraton anticomuniste din martie-iunie 1990, cunoscută drept Fenomenul Piața Universității;

am fost printre primii tineri din România atacați, violentați şi răpiți din interiorul Institutului de Arhitectura (actuala Universitate de Arhitectură si Urbanism „Ion Mincu”) de către trupele de mineri în dimineața zilei de 14 iunie 1990, ulterior fiind arestat ilegal şi deținut la fosta Unitate Militară a Securității de la Măgurele, în prezent deținând calitatea de victimă în Procesul Mineriadei aflat pe rol (Anexa nr. 5);

am fost raportor al Amnesty International în acest caz, invitat special la Congresul din Berlin al organizației internaționale, mărturiile mele fiind consemnate în lucrările lor inclusiv de către membrii GDS Gabriel Andreescu şi Mihnea Berindei;

am fost membru fondator al Alianţei Civice şi al primei asociații libere de presă din România de după 1989, Asociaţia Ziariştilor din România (AZR), cu debutul în presă la ziarul Ligii Studenţilor din România şi ulterior la „România liberă”, refugiat în Statele Unite în 1991 unde am fost corespondent al „României libere”;

sunt membru de onoare al Asociației 15 Noiembrie – Brașov 1987, membru fondator al Organizației de Media a Sud Estului Europei (South East Europe Media Organization – SEEMO) afiliată Institutului Internațional de Presă (IPI), al Asociaţiei Civice de Media şi al Convenției Organizațiilor de Media din Romania (COM);

sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), al Federației Europene a Jurnaliștilor (FEJ) şi al Federației Internaționale a Jurnaliștilor (FIJ), distins cu numeroase premii pentru activitatea mea civică şi jurnalistică, inclusiv cu marele premiu de editorialistică oferit de Clubul Român de Presă (CV atașat – Anexa nr. 6).

Pe parcursul carierei mele de aproape 30 de ani de presă am făcut verificări jurnalistice temeinice şi m-am consultat şi am intervievat sute de oameni de mare calibru din întreaga lume pentru a oferi publicului informații corecte în mii de articole.

Din anul 2006 sunt cercetător acreditat al CNSAS, ocazie cu care am consultat zeci de dosare de arhivă, două din temele mele de cercetare fiind axate pe intelectualitatea română în perioada comunismului.

În anul 2006 am declanșat campania națională „Voci curate în presa şi societatea civilă din România”, campanie derulată în paralel cu organizațiile de presă din Bulgaria “Jurnaliști împotriva Corupției” şi Coaliţia Bulgară de Media şi susținută de la Bruxelles de Federația Internațională a Jurnaliștilor şi organizația Reporteri fără Frontieră.

Urmare a cercetărilor efectuate în colaborare cu instituțiile menționate, am aflat și am informat opinia publică că o seamă de reprezentanți ai societăţii civile şi ai clasei politice, inclusiv din Grupul pentru Dialog Social sau colaboratori ai revistei „22” a GDS, au fost colaboratori ai serviciilor secrete comuniste din România, Ungaria sau URSS, cei mai mulți alegând să ascundă acest fapt chiar şi zeci de ani, până la momentul devoalării lor de către presă sau CNSAS.

Alți membri fondatori ai GDS au fost foști nomenclaturiști şi ideologi comuniști sau urmași direcți ai acestora, un fapt mai puțin cunoscut de publicul larg, după cum am arătat în articolele scrise.

Prezint aceste câteva aspecte încă de la început pentru a sublinia că am proprietatea exactă a afirmațiilor făcute în cadrul celor două articole, de care nu mă dezic şi care reprezintă doar în esenţă datele adunate de mine timp de aproape trei decenii, ca cercetător al evenimentelor din decembrie 1989 şi iunie 1990 şi a evoluţiei ulterioare a României.

Consider că demersul publicistic incriminat de reclamantul Liiceanu Gabriel are importante valențe întru definirea situației actuale a României şi aflarea adevărului asupra evenimentelor tragice, criminale, din decembrie 1989, după cum voi arata în continuare.

Astfel, articolele în cauză au survenit în urma Comunicatului Parchetului General din 21 Decembrie 2018 (Anexa nr. 8) în care se arată că inculpații de crime contra umanității în timpul evenimentelor din decembrie 1989, între care se află şi Silviu Brucan, „au urmărit accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român”, după cum am arătat chiar în preambulul articolului din 30 ianuarie 2019.

Având în vedere că Silviu Brucan, recunoscut agent sovietic, a fost și membru fondator al Frontului Salvării Naționale – alături de generalul-maior Nicolae Militaru, deconspirat drept agent al serviciului special militar al URSS (GRU) şi unul dintre conspiratorii din decembrie 1989, potrivit Parchetului General – cât şi membru de conducere al Consiliului Frontului Salvării Naționale, dar și membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, potrivit documentelor Guvernului României prezentate în Evenimentul Zilei, există o suspiciune rezonabilă solidă că și Grupul pentru Dialog Social (între fondatori regăsindu-se şi reclamantul Liiceanu Gabriel), înființat la 31 Decembrie 1989, a fost creat pentru aceleași scopuri ca şi FSN.

Chiar dacă până acum nu s-a făcut public acest fapt – scos la lumină de articolele pentru care sunt dat în judecată de Liiceanu Gabriel -, lucru ascuns timp de 30 de ani de activiștii GDS sau chiar, poate, necunoscut de către unii dintre membri Grupului, mai amintim şi că primele două numere din revista „22” a GDS au apărut cu Silviu Brucan pe copertă deși orice intelectual care a trăit momentul 1989 avea conturată aceeași opinie despre artizanii și conducătorii erijați ai FSN ca și Parchetul General de azi: respectiv aceea de responsabili de crimele din decembrie 1989.

Acest subiect, dezbătut în articolele în cauză, este de interes național și istoric, luând în considerare tocmai încercarea Parchetului de a lămuri evenimentele din 1989 și de a pedepsi vinovații de crimele comise în acele zile, la instigarea și cu concursul acestui “grup preconstituit” pentru a cărui „legitimare în fața poporului român” au contribuit – volens nolens -, în prima perioadă a anului 1990, chiar membrii GDS.

Urmând aceeași linie trasată de Parchetul General, ținem cont şi de mărturia membrului de Onoare al Academiei Române Eugen Mihăescu, cunoscut grafician anticomunist, cu numeroase lucrări editoriale în New York Times şi The New Yorker în perioada regimului Ceauşescu, gazdă a lui Silviu Brucan la New York în perioada premergătoare loviturii de stat din decembrie 1989 şi ulterior consilier al președintelui Ion Iliescu şi ambasador al României la UNESCO.

Acesta a afirmat în cartea sa autobiografică, “Între linii” (Editura RAO, București, 2011), precum şi în emisiuni și articole de presă că Grupul pentru Dialog Social a fost înființat de Silviu Brucan la cumnatul şi totodată vecinul lui Andrei Pleşu din strada Paris, unde inculpații de crime contra umanității Ion Iliescu şi Silviu Brucan s-au adăpostit între 23 şi 26 decembrie 1989. Arhitectul bine ancorat în comunism Ascanio Damian a fost la rândul său membru fondator al GDS.

Era târziu si am hotărât sa plecam acasă. L-am întrebat pe Brucan unde doarme si mi-a răspuns ca s-a întors la apartamentul sau din Primăverii, dar ca in perioada in care erau vânați prin București s-a ascuns, împreună cu Iliescu, la un prieten, Ascanio Damian, pe strada Paris, in aceeași clădire in care locuia (si locuieste) Andrei Plesu.” (Eugen Mihăescu, „Între linii”, extras online, 22 martie 2012, Anexa nr. 10).

Eugen Mihăescu: „Fiindcă, oricât ar nega, Andrei Pleşu a ajuns ministrul Culturii în guvernul Consiliului Frontului Salvării Naţionale deoarece figura în agenda lui Iliescu. Oricât ar nega, eu ştiu precis că a fost vizitat de conspiratorii Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu pe vremea când era în “dizgraţie”, “sechestrat” la Casa de Creaţie din Tescani cu puţin timp înainte de Marea Îmbulzeală de la sfârşitul anului 1989. În perioada 23-26 decembrie, pe când erau “vânaţi” prin Bucureşti de “terorişti”, Iliescu şi Brucan s-au ascuns acasă la arhitectul Ascanio Damian, într-o vilă de pe Strada Paris unde locuia şi locuiește chiar Andrei Pleşu. Ce coincidență!” (Cotidianul, 5 mai 2015, „Am scăpat de dracu’ şi am dat peste fra’su”, ataşat la Anexa nr. 11)

Nu a fost o Revoluție, ci o lovitură de stat, și știu asta pentru că, la sfârșitul verii ’88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York. De acolo a vorbit cu Moscova, Londra și Washington. Am fost și eu absorbit, tangențial, de evenimentele preparatorii. „Scrisoarea celor șase“ s-a scris în apartamentul meu. Ce s-a văzut la Televiziunea Română „Liberă“ a fost o mișcare de figuranți, la propriu, regizată de Sergiu Nicolaescu avându-l ca asistent pe Ion Caramitru, cel care a ordonat „Foc!“ asupra Bibliotecii Centrale Universitare” (Eugen Mihăescu, Interviu în Evenimentul Zilei, 10 aprilie 2017 – https://evz.ro/dezvaluiri-revolutie-implicare-brucan.html, fragment atașat la Anexa nr. 12).

Informația apare și în lucrarea disidentului Victor Frunză “Istoria comunismului in România” (editia a IV-a ilustrata), București, 2007, din care redăm un extras:

GDS, un PCR in ilegalitate

In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al advesarilor sai.

Intre operatiile publice efectuate de Silviu Brucan in zilele Revolutiei din decembrie 1989 a fost infiintarea unei organizatii de intelectuali, simpatizanti ai miscarilor disidente din estul Europei, cu caracter antitotalitar (chiar si anticomunist), careia i s-a aflat si o denumire cat se poate de potrivita: Grupul de Dialog Social (GDS).

Pentru cazul în care reclamantul Liiceanu Gabriel s-a considerat nedreptățit prin vreo afirmație acesta putea beneficia în mod automat de Dreptul la replică, drept de care nu a uzitat înainte de a ne da în judecată, drept pe care îl cunoaște însă afirmă fără temei şi fără dovezi că i-ar fi fost refuzat.

Pe de altă parte, arăt că în ambele articole am făcut referire la acte normative emise de către Guvernul României, prin care s-au acordat diverse ”avantaje” celor 2 entități (Humanitas SRL și Grupul pentru Dialog Social), existând suspiciuni rezonabile cu privire la legalitatea și scopul urmărit odată cu emiterea respectivelor acte normative, prin raportare la relațiile strânse care existau între membrii Guvernului care le-au emis și membrii/asociații entităților juridice beneficiare.

Totodată, aceste subiecte prezintă interes pentru publicul larg în încercarea de a lămuri ce s-a întâmplat cu bunurile statului, inclusiv cu bunurile din patrimoniul național cultural și istoric cu deosebită valoare (menționez că însăși reclamantul recunoaște în cererea de chemare în judecată că patrimoniul preluat de către Humanitas de la Editura Politică, consta, între altele în operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin și Ceaușescu, plus broșurile de propagandă ale partidelor frățesti), nefiind cunoscute nici în prezent, așa cum am arătat anterior, care au fost toate bunurile proprietate a statului sau a unităților economice de stat transmise în mod efectiv către GDS și Humanitas SRL.

Față de cele menționate anterior, se poate constata că articolele incriminate se referă la teme de interes general și de actualitate pentru societatea românească.

Subsemnatul am făcut o investigație serioasă înainte de a publica informațiile respective.

Subsemnatul am acționat cu bună credință și în conformitate cu etica jurnalistică și am dovedit că a existat o bază factuală pentru opinia exprimată.

Desigur, fiind vorba despre o decizie în primă instanţă, Gabriel Liiceanu are dreptul să facă apel, însă autorul a declarat în exclusivitate pentru „Cotidianul” că „în cazul în care Gabriel Liiceanu va face apel, îl asigur că îi voi deschide şi eu un proces pentru denunţ calomnios, în care îi voi cere exact suma pe care a pretins-o el în acest proces”!

Acest proces nu este singurul pe care l-a pierdut Gabriel Liiceanu în lupta sa împotriva jurnaliştilor. Prima oară a pierdut procesul cu subsemnatul, în urma articolului „Liicheanu”, apărut în 27 februarie 2007 în ziarul „Ziua”, proces în care au fost chemaţi şi Sorin Roşca Stănescu, şi acelaşi Victor Roncea. După ce Tribunalul Bucureşti ne-a dat nouă cîştig de cauză, Gabriel Liiceanu a făcut recurs la Curtea de Apel, însă, imediat după începerea judecăţii, şi-a retras plîngerea!

De curînd, însă, acelaşi Gabriel Liiceanu a pierdut definitiv şi procesul cu scriitorul Liviu Antonesei, de la care cerea – culmea coincidenţei! – tot suma de 50.000 euro! Această „consecvenţă” a fost subliniată şi de revista „Q magazine”, care scria: „Deși lista proceselor intentate de Gabriel Liiceanu este una amplă, ceea ce surprinde este consecvența sumelor cerute pentru despăgubire, 50.000 euro. Acesta este, poate, detaliul cel mai intrigant și inflexibil din dosarele juridice ale filosofului român, care pot fi consultate pe portalul instanțelor de judecată, al Ministerului Justiției”. De altfel, iată doar ultimele procese pe care Gabriel Liiceanu le-a intentat unor jurnalişti:

Că Gabriel Liiceanu se dovedeşte a fi un procesoman obsedat de suma de 50.000 euro pare, mai degrabă, o chestiune de cancan filosofic. Grav este că aşa înţelege cineva, care se pretinde „filosof” doar pentru că a tradus unele lucrări de filosofie, ideile de libertate a presei şi de libertate de exprimare. Grav şi penibil!

Cotidianul

Surse:  Cele 110 probe depuse în Procesul Liiceanu vs Libertatea Presei, sursele folosite pentru trei articole despre GDS și Humanitas în Evenimentul Zilei. MARFĂ DE DESCĂRCAT

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

A început Procesul Liiceanu – GDS vs Victor Roncea și EvZ

Gabriel Liiceanu a pierdut procesul cu Victor Roncea şi EVZ

Maria Stan, Redactor 
Chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, Gabriel Liiceanu a mai primit o veste proastă: prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, a pierdut procesul cu ziarul „Evenimentul zilei” şi jurnalistul Victor Roncea! Informaţia se află pe portalul instanţei, unde se consemnează: „Respinge acţiunea ca nefondată”.Potrivit Cotidianul.ro , procesul pe care Gabriel Liiceanu l-a intentat jurnalistului Victor Roncea şi ziarului „Evenimentul zilei” vine după ce Victor Roncea a publicat mai multe articole despre felul în care a fost constituit „Grupul de Dialog Social” (GDS), prin contribuţia decisivă a cuplului Silviu Brucan – George Soros, chiar în primele zile de după Revoluţie.Primul episod al serialului din „Evenimentul zilei”, s-a intitulat „GDS, fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu” şi a trecut în revistă principalele nume care s-au implicat în acest proiect al miliardarului american George Soros.Al doilea episod avea titlul „GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar” şi reprezintă un adevărat Rechizitoriu la adresa celor care au pus umărul la dezvoltarea GDS, mulţi dintre ei fiind dovediţi ulterior de documentele CNSAS ca fiind agenţi sau turnători ai Securităţii.În locul unui „Drept la replică” sau al combaterii în presă (în „22”, în „Dilema veche” sau pe „contributors.ro”, de pildă) a afirmaţiilor lui Victor Roncea, Gabriel Liiceanu a preferat să-l acţioneze în judecată pe autor, cerînd daune de 50.000 euro din partea acestuia şi alte 50.000 euro din partea ziarului „Evenimentul zilei”, mizînd pe notorietatea sa, cea care, chipurile, i-ar fi făcut pe judecători să tremure de emoţie! N-a fost însă deloc aşa, căci judecătorii au primit din partea lui Victor Roncea o „Întîmpinare” de vreo 40 de pagini, care a lămurit şi mai bine faptul că aspectele din articolele din „Evenimentul zilei” erau reale, bazate pe documente şi pe declaraţiile publice ale unor reprezentanţi ai instituţiilor statului!Știri pe SursePreluare: Ziaristi Online

Citiți și Războiul Informațional – Semne bune anul are: Victor Roncea a câştigat procesul cu GDS şi Liiceanu

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: Cum au câștigat EVZ și Victor Roncea bătălia cu GDS și Liiceanu pentru apărarea libertății presei și a cuvântului în România. DOCUMENTELE PROCESULUI | Victor Roncea Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.