De ce a ajuns Paul Goma persona non grata ante și postdecembrist. Magda Ursache special pentru Ziaristi Online: Paul Goma - Un igienist al memoriei - Ziaristi OnlineZiaristi Online

De ce a ajuns Paul Goma persona non grata ante și postdecembrist. Magda Ursache special pentru Ziaristi Online: Paul Goma – Un igienist al memoriei

Paul Goma de Ulf Andersen / Gamma – Getty Images, 2001

Paul Goma: Un igienist al memoriei

de Magda Ursache

La trecerea lui Paul Goma din viața pământeană în viața cerească, întâmplată de Bunavestire, 25 martie 2020, îmi spun și vă spun că Goma nu are nevoie de necrolog. Goma rămâne viu, numai că depinde și de noi să rămână viu. Și dacă nu l-am auzit când trebuia, măcar să nu-l uităm. Mariana Sipoș, autoarea volumului Destinul unui disident. Paul Goma (ediția întâi, Universal Dalsi, 2005; a doua, Eikon, 2014), a întrebat pe un post TV, 2015, când Goma se afla pe pragul vârstei de 80 de ani: „De ce nu am avut nevoie de Paul Goma?” (Nota red: Întrebare repetată acum, la moartea lui Goma, în revista… “22”, a celor care l-au urât pe Goma).

Răspunsul meu, atunci și acum: pentru că este în felderința lui curajul de-a spune lucrurilor pe nume, iar intransigența nu place aliniaților, oportuniștilor, cărora le e frică de Goma. Scriitorul („rostitor de adevăr”, cum îl definește Bujor Nedelcovici) a promis: ”Voi vorbi când nu voi fi întrebat”.Și-a ținut cuvântul, asumându-și rolul inconfortabil de igienist al memoriei. Umberto Eco dixit : „Să-ți amintești e o muncă, nu un lux.”

Interzis în RSR până în acel Decembrie, a fost lăsat și postsocialist fără drept de replică, gomofobii dorindu-și să-l cufunde iarăși în tăcere.Au făcut ce-au putut să-i închidă gura. S-a cerut interzicerea semnăturii în revistele românești, i s-a topit Culoarea curcubeului, ca nevandabilă, apărută la Humanitas (cu o greșeală în titlu: Culorile curcubeului ; de ce nu s-o fi dăruit tirajul bibliotecilor  ), i s-a spus ”Adio”, a fost hulit de cobreslași ca egocentric, megaloman (și încă galopant), mincinos, pieziș… Nu cred să fi adunat alt mare scriitor român mai multe ofense: resentimentar, bârfitor, frustrat, otrăvicios, conflictual, scandalagiu, critic în exces. Analogia Goma-Gomora a făcut-o CTP.

Reconcilierea cu USR ar fi fost posibilă dacă Uniunea și-ar fi făcut mea culpa. Măcar cei care i-au cerut capul în ’71: Eugen Barbu, Titus Popovici, Dan Zamfirescu, Zigu Ornea, aflați postsocialist în viață.Virgil Teodorescu murise în 1987. Din USR a fost eliminat când se afla în arest, la Rahova. Citesc în jurnalul Constanței Buzea, din anii 1967-1971,Creștetul ghețarului: ”La ședința de excludere a lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor, Zaharia Stancu n-a venit din motiv de zi de naștere, iar Marin Preda – din motiv de gâlci. Bășcălia lor, oricât de semnificativă, miroase a dezastru…”

Locul său de lider moral al României, de radical opozant al comunismului, a fost luat de fostul scânteist Silviu Brucan (forța imposturii e uriașă), iar Goma a rămas, fapt pe cât de incredibil, pe atât de incalificabil, azilant politic, statut obținut în 1977, actul fiind reînnoit la cinci ani odată. Precizare necesară: Paul Goma nu a fost expulzat de Ceaușescu, retragerea cetățeniei nu s-a întâmplat, deși Pleșiță a cerut-o în repetate rânduri. Goma a plecat în Franța în 20 noiembrie 1977 cu pașaport turistic, schimbat pe un certificat de refugiat. A rămas la fel: cetățean român, cu pașaport de azilant politic. În 26 aprilie 2013, a primit cetățenia Republicii Moldova. Nu și soția sa, Ana Goma, după câte știu. Așa că Goma a refuzat să-și revadă singur Mana, de unde familia îi fusese gonită de pactul Ribbentrop-Molotov. Postum, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei, i-a acordat Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru Mireni. Ce va face președintele Iohannis (de-în-da-tă) nu știu (Nota red: Vedeți Adenda).

I-a pedepsit cineva pe cei care au dat ordin să fie ucis Goma? Nu. Pe OTV, Pleșiță îl mai considera dușman al poporului și-al patriei și se fălea că l-a bătut „și pe stânga, și pe dreapta”. Nici excluderea din Franța a asasinilor comandați de Securitate nu s-a întâmplat; ba chiar cei din stirpea ”Organei”, cum o numește Goma, i-au cerut (culmea!) expulzarea din Franța pentru… antisemitism.

De ce a ajuns Goma persona non grata ante și postdecembrist? Pentru că a ascultat de imperativul memoriei corecte, a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a da  toate numele (sintagma lui Saramago). Or, să spui toate numele e foarte inconvenabil. Știți ce le scapă ”motoarelor de căutare” GOMA? Nimic. Pe cale de consecință, a avut parte de singurătatea opozantului de cursă lungă (îi conced: opozant, nu disident, deoarece membru PCR n-a fost decât 3 zile, în momentul de glorie al lui Ceaușescu, scena balconului din 1968, când s-a opus invadării Cehoslovaciei), de singurătatea de martor prob. ”Exilat până și din… exil”, cum mărturisea cu amărăciune, Goma n-a dat înapoi un pas în fața obstacolelor, întreaga sa viață fiind o cursă cu obstacole. Nu s-a temut el nici când a fost drogat cu aconitină (aconitum e o plantă otrăvitoare, folosită în Antichitate la otrăvirea săgeților; floarea letală apare la Apuleius: transforma omul în animal; cu Goma, aconitina n-a reușit), nici când a primit un colet exploziv, dar și o droaie de bonjurături (patent P.G.) și de bălăcăreli. În loc de succes de critică, vot de blam; în loc de susținere pentru premiul Nobel, hăituială.

Goma știe bine că libertatea de opinie nu poate fi circumstanțială, că aceeași libertate nu se dă la rație, ci se ia. Aceste aserțiuni fac parte din crezul gomic. Iar locul memoriei este în Belleville, unde Omul din Calidor (ca să uzez de titlul monografiei lui Petru Ursache, Omul din Calidor, Eikon, 2012, ediția primă; Eikon, 2015, ediția a doua) a depus mărturie despre vremi crâncene (cum să convină cărțile despre perioada sângeroasă Dej-Pauker fiilor de kominterniști veniți pe tanc, în uniformă sovietică, să prefacă România în lagăr de exterminare ?), însă și despre vremile noastre, cu aberațiile lor. Goma nu-i împăcat nici cu trecutul, nici cu prezentul.Într-o țară aproape desmemoriada, în derivă etică (Paul Goma îi spune ”nesimțitorism etic”), inepuizabilul scriitor rămâne purtător de memorie. Memoria activă înseamnă conștiință activă. Deține o voce de neacoperit, un instinct etic și etnic de excepție: om moral în vremi imorale.

Orice ar spune Lucian Boia, eu îl cred pe Cicero (De oratore): Historia est vita memoriae et magistra vitae. Ca istoria să ne învețe ceva, nu trebuie scrisă și re-scrisă conform dogmei, fie ea marxistă, fie corect politică ; fie internaționalistă, fie globalistă. Goma a trăit istoria comunistă pe piele proprie, plină de echimoze. Rănile nu i s-au închis. Și cum să se închidă dacă marele insurgent a continuat să fie victimă, iar torționarul lui, gen. Pleșiță, a fost „conservat” de regimul iliesc? Goran, care l-a ”cercetat” la Rahova, a ajuns consilierul lui Gelu Voican-Voiculescu, apoi colonel, la comanda municipiului București. El, Goran, a formulat proiectul de decret pentru înființarea Consiliului Siguranței Naționale. Asta ca să ne simțim în securitate, cum ricana Petru Ursache, într-un ziar iașiot.

A fost exmatriculat din școală pentru că vorbea despre partizanii din munți, uciși a câta oară de nepăsarea noastră. A fost eliminat din fabrica de scriitori din Kisseleff din cauza Basarabiei. Citise un fragment de roman : povestea unui tânăr care își rupsese carnetul de membru al partidului comunist. A fost pușcărizat, prin sentință de închisoare corecțională, doi ani, primiți în martie ’57 ( a „făcut” Jilava, a „făcut” Gherla), urmați de Domiciliu Obligatoriu prelungit pentru ”comportare rea”; a suportat ca doist (sau deoist) până în 1964, iernile în Bărăgan, la Lătești, dar n-a semnat angajament cu Securitatea. În DO, în Bărăgan, scrie Petru Ursache în Istorie, genocid, etnocid,„palpita inima țării”.Și încă : „Acolo se întâlneau cele mai alese ființe ale neamului, țărani, profesori, elevi, studenți, funcționari” ; „împreună au constituit o comunitate de destin tragic, centrul emblematic fiind comuna Lătești”. Cum ne pricepem să ștergem urmele martirajului românesc ! Localitatea de aproximativ o mie de oameni nu mai există.

Torționarii mor liniștiți sau sunt medaliați din greșeală, ca Vasile Ciolpan, decorat de Emil Constantinescu. În comisia pentru Analiza Dictaturii Comuniste, Goma n-a intrat; au intrat de-a valma disidenți autentici și nu prea, turnători și turnați, sub șefia lui Tismăneanu. Apostatul a văzut bestiarul comunist din interior, de pe bicicleta cu care se plimba prin Cartierul Primăverii, nu din arest, ca Goma.Nu-i putred mărul la noi? Ba da. O tot repet de-a surda. Comunismul a fost trimis la muzeu, să se hodinească , nu să moară. Condamnarea activului: formală, nu penală. Cei care au slujit regimul s-au re-socializat: conduc cotidiane de tiraj mare și de manipulare pe măsură. Scriitori de aparat până-n ultima zi a Ceaușescului iau indemnizații de merit și se laudă cu medalii primite și-n socialism, și-n nesocialism: simetric. Mereu premiabili și premiați.

Goma n-a intrat nicicând în grațiile Puterii. În vremi de minima moralia, el scrie o maxima moralia : limpede, mereu la cea mai înaltă tensiune, neintimidat de intelighenția flotantă. Este ”incontrolabil”? Pentru mine, nu-i o acuză. Goma nu s-a lăsat și nu se lasă controlat, atâta tot. E prea impulsiv? Omul din Belleville face parte din familia de condeieri Pandrea-Șeicaru. E ne-cuminte. Și n-a putut rămâne indiferent la ce se întâmplă în țara lui. De la Paris, din apartamentul modest, se vede mai bine ce se întâmplă decât din avion prezidențial. Reformulez ce-am mai scris: ni se tot repetă că nici opera, nici capodopera nu se judecă moral, ci estetic. Ba nu. Asta ar însemna să nu recunoaștem lașitățile, oportunismele, trădările de sine. Aproape că s-a sinucis social Goma, acuzându-i pe oportuniști (și-s câtă frunză, câtă iarbă), pe lași, pe informatorii Securității, pe slugile îndatorate Puterii politice.

Goma scrie ego-literatură: navetează între biografeme proprii și document (Habemus documentum!), verificat atent. Întâi a fost nerozia (din sursa Securitate) că n-ar avea talent. S-a declarat că nu se pot citi ororile lui Goma din Ostinato, că universul închisorilor politice nu atrag din p.d.v. estetic; contraargument: Ostinato, roman tradus și tipărit în ’71 simultan în Germania și în Franța, s-a epuizat în două săptămâni, a fost un boom editorial; Gherla a apărut la Seuil). Alta-i buba, nicidecum lipsa talentului: rezistența morală și intelectuală provoacă resentimente celor care s-au lăsat și se lasă dresați de Putere: scriitorucilor , cuvânt derivat din politruci.

Apoi a apărut altă nerozie, deosebit de periculoasă: ”antisemitismul” lui Goma. Și asta pentru că, bazat pe documentare riguroasă, a scris Săptămâna roșie, despre un episod din memorialul durerii, care nu se învață la școală. Inconfortabilă carte, incomode adevăruri. De altfel, tot ce-a scris Goma e inconfortabil: amintirile de ”repatriat” basarabean, evocările de la Școala de literatură, memoriile carcerale, jurnalele de vreme rea… Toată opera acestui imens creator ne spune răspicat să nu ne așternem pe iertare-uitare, fie ele voite sau impuse, dirijate sau nedirijate. Numai sprijinindu-ne pe memorie ne putem salva. Națiunea înseamnă propria-i memorie, iar adevărul trebuie ajutat să iasă la suprafață. Iese el până la urmă, cu capul spart, dar dacă nu-l ajutăm să răzbată îi e mai greu. Dacă nu strigăm ( în deșert ?) vom fi o țară de piteștizați, re-educați de rollerii II. Ca să intrăm iarăși în lumea celor care nu cuvântă, delictul de opinie a ajuns fapt penal prin Legea 217/2015.

Ferm pe toate subiectele sensibile, marele insurgent, insurgență de durată, nu eludează nimic: Goma e mereu și mereu Goma.Singur s-a solidarizat în `77 cu Charta cehilor și slovacilor. ”De-am fi fost măcar trei !”. A fost el singur cu Ana lui. Dictatorului i-a trimis celebra scrisoare: „Domnului Nicolae Ceaușescu, la Palatul Regal”. Și pentru asta confrații l-au izolat și batjocorit, cu argumente rizibile. Solidaritate scriitoricească? A salamului cu soia, poate. Replica lui Goma e mai dură: ”n-au mâncat soia, ci căcat”. Cât despre salam, acum avem Salam (dar Florin) din belșug, pe toate canalele TV. Domnul Salam face rating.

Faptul că se urmează calea trasată de Securitate, ca Goma să fie subapreciat, ignorat, discreditat, blamat, să rămână nedreptățit, minimalizat și marginalizat arată că România se află, de 30 de ani, în aceeași stare de bardo, cum afirma sociologul Nicu Gavriluță. Cu toate că, vor nu vor confrații, Goma e cel mai cunoscut scriitor român din străinătate. Basarabeanul ar fi putut lua Nobelul, ca reprezentând sufletul românesc în lume. Nu s-a vrut, în pofida recomandării lui Eugen Ionescu: Goma – Soljenițîn român.

Istoricul Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma, știe bine că ”memoria-conștiință” a lui Goma deranjează și se întreabă ce-ar fi câștigat dacă ar fi cedat. Îi răspund: Opera Omnia la Humanitas, Polirom, Curtea Veche, domiciliu după dorință la Lac I, II, III, distincții-medalii, prezență în manualele de română și de istorie, la orele de educație etică și civică din școli și în lumina reflectoarelor televiziunilor, pe scena Atheneului, ca Herta Müller… A preferat să rămână o pavăză la uitare; e necruțător Goma, dign și integru, iar mărturia sa pentru cercetătorii viitori va fi de neocolit. Pe aici nu se trece.Sper, cum zic Scripturile, că picătura de memorie va sparge piatra ignoranței, a indiferenței, a delăsării. Avem nevoie de scrisurile lui de forță. De ceea ce numesc ars bene dicendi et scribendi Goma.

Sursa: Ziaristi Online

Adenda:

Președinția a refuzat să-i acorde Steaua României post-mortem lui Paul Goma

Paul Goma de Ulf Andersen / Gamma – Getty Images, 2001

Moartea scriitorului anticomunist Paul Goma, în urma infectării cu virusul Covid-19 într-un spital din Paris, a determinat mulți iubitori ai operei, activității și personalității sale să-i solicite Președintelui României onorarea sa post-mortem cu Ordinul Național “Steaua României”. Din informațiile noastre, Cotrocenii au primit cel puțin patru astfel de cereri, venite de la ziariști și scriitori, dintre care una transmisă chiar de Uniunea Scriitorilor din România, de unde Goma fusese eliminat prima oară în 1977, la ordinele Partidului.

Cu toate acestea, în răspunsul primit și de noi de la Cancelaria Ordinelor (document), Administrația Prezidențială ne anunță că a decis să nu acorde Steaua României scriitorului răpus de boli, bătrânețe și coronavirus. Semnat de Consilierul de Stat Gheorghe Angelescu, în răspunsul oficial este exprimat „profundul regret la trecerea în neființă a celui care a fost Paul Goma, unul dintre cei care au apărat libertatea și drepturile omului, atât prin acțiunile sale, cât și prin operele sale.”

Mă opresc puțin doar pentru a aduce în atenție un mesaj al Înaltului Bartolomeu Anania de Sfintele Paști, de acum exact un deceniu, în care Mitropolitul încerca (se vede că mai mult în van) să ajute oficialitățile să nu mai folosească acestă expresie comunistă. „A trecut în neființă” este „o sechelă a limbajului de lemn al erei ateo-comuniste” și „o impietate față de limba română”. „Agramatismul expresiei este pe măsura celui care a născocit-o”, explica ierahul literat.

Argumentele neveridice ale Cotrocenilor

În continuare, Administrația Prezidențială a ticluit următoarele precizări savante pentru refuzul de a-i acorda lui Goma, supranumit în Occident ”Soljenițîn de România”, ceea ce au primit cu covor roșu la Cotroceni un Manolescu, Liiceanu sau Patapievici:

„În ceea ce privește decorarea domnului Paul Goma, menționez că acest demers a fost, în mai multe rânduri, în analiza Instituției Prezidențiale, în perioada administrației 1996-2000, precum și a administrației 2004-2014, însă de fiecare dată domnia sa a considerat că lupta împotriva dictaturii comuniste este o acțiune prea personală, pentru a fi recompensată, chiar și onorific. Având în vedere poziția consecventă a domniei sale, credem că această dorință trebuie respectată, chiar dacă activitatea domnului Paul Goma în apărarea libertății și drepturilor omului ar justifica, cu prisosință, recunoașterea meritelor sale incontestabile, prin acordarea unei decorații”.

Nu știu cine a conceput exact răspunsul, dar, ca unul care i-am citit Jurnalul și chiar am avut onoarea să mai corespondez cu Paul Goma, pot spune că situația stă exact pe dos. Așa cum a scris încă din 2000 istoricul Mircea Stănescu, unul dintre editorii și apropiații lui Goma, în realitate „Emil Constantinescu, „primul preşedinte democrat al României”, a continuat şi el tradiţia excluzându-l pe Paul Goma de la premierea cu Ordinul Steaua României, decernat personalităţilor care au luptat împotriva comunismului”.

Apoi, în perioada Băsescu, istoria s-a repetat, după ce Goma, singurul anticomunist proeminent la nivel internațional al acelei perioade, a fost exclus fără drept de apel din Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România chiar de către un pui de bolșevic, Vladimir Tismăneanu, numit la șefia Comisiei.

Nicolae Manolescu l-a „scos pe făraș” pe Goma

Astăzi, la aflarea răspunsului Președinției, Uniunea Scriitorilor lui Manolescu parcă răsuflă ușurată când, în încheierea unui mesaj către Cotroceni, „adresează mulțumiri Administrației Prezidențiale pentru promptitudinea răspunsului și motivarea oferită, aceea de a respecta dorința regretatului scriitor și opozant anticomunist Paul Goma”. Respectarea dorinței inventate pe care o subliniază comunicatul Uniunii lui Manolescu te face să te întrebi serios dacă cererea USR și răspunsul prompt al Cancelariei Ordinelor n-au fost scrise de aceeași mână.

Nu se poate uita nici necrologul pe care Nicolae Manolescu i l-a scris lui Goma încă de când acesta era în viață. Publicat în România literară (2-8 decembrie 1998), se intitula  “Adio, domnule Goma!” și se încheia, trivial, așa: “Dl. Goma a devenit un banal caz patologic. I se va da tot mai puțină importanță, cu timpul. Cândva, la o curățenie generală, va fi scos pe făraș. Ca gângania în care s-a metamorfozat comis-voiajorul lui Kafka.”

Minima recunoștință

Militantul anticomunist a trăit la Paris în ultimii 43 de ani și a murit ca azilant politic, scrie istoricul Flori Bălănescu, care mai amintește și că „Paul Goma a primit o locuință socială de la primăria Parisului, pentru care a plătit o chirie piperată și pe care fiul lui va trebui să o părăsească”.
Din păcate, conform unui preot român de la Paris care nu a dorit să fie nominalizat, fiul lui Goma, Paul Ieronim, nu a primit oferta Înaltului Iosif, Arhiepiscopul Parisului și Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, care obținuse un loc de veci familiei Goma în cimitirul parizian de la Thiais și a ales, posibil și ca urmare a recomandărilor legate de pandemie, o altă cale, ce a incinerării.
În timp ce Cotrocenii lucrau la răspunsul privind refuzul decorării post-mortem a lui Paul Goma, scriitorul cu origini basarabene primea din partea Bisericii Ortodoxe Române Crucea Mitropoliei Basarabiei, cea mai înaltă decorație pentru mireni.
Goma s-a bucurat ca un copil când a primit Cetățenia de Onoare a Timișoarei

Un ultim argument în privința falsității motivului invocat de Cancelaria Ordinelor este că atunci când Paul Goma a primit titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, scriitorul s-a bucurat ca un copil. La 22 februarie 2007, după cum amintește jurnalistul timișorean Flavius Boncea, pe atunci consilier municipal, Paul Goma dă publicității o scrisoare de mulțumire în care afirmă că „Hotărîrea Domniilor Voastre de a-mi conferi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara mă onorează și îmi oblojește multele și încă mustindele răni pricinuite de dușman…”. În ziarul Timișoara, Flavius Boncea redă pe larg fragmente din această scrisoare „către prietenii din Timișoara”, din care reținem finalul testamentar:

„Cum de ați îndrăznit să contraziceți, să sfidați litera de evanghelie a Partidului-și-Guvernului-Etern și a Securității Așișderi? Să faceți Domniile Voastre, reprezentanți ai unei mici-municipalități ceea ce nu au făcut Ministrul Justiției și Președintele României de teama că vor fi bătuți la palmă de știm-noi-cine, vechii viziri ai Noii Porți ?
Ce-o să pățiți cu nimeni n-o să-mpărțiți.
Eu, beneficiar-profitor, de câteva zile mă scarpin în barbă, mă ciupesc, doar m-oi trezi din acest vis – ca niciodată: unul bun, frumos.
Va rămân recunoscător.
În ciuda multor vorbe rele (și proaste) rostite despre comunitatea noastră românească, sunt obligat să admit: nu suntem noi, românii, chiar ultimii dintre ultimi. Iată, anul trecut Municipiul Pitești s-a oferit să-mi asigure o casă (primarul, bucovinean refugiat, știa ce înseamnă să fii român, însă fără o Românie, fără un adăpost, fără un cimitir unde să aduni osemintele părinților, împrăștiate): am fost atins drept în inimă de acest semn de omenie, de frățietate, chiar dacă nu s-a materializat… re-încetățenirea.
Acum, la inițiativa asociațiilor de revoluționari, primarul Timișoarei a înfruntat criticele tovarășești, acuzațiile holocausticești, denunțurile ambasadorești – a semnat Hotărîrea și…
Singura întrebare a lor: când-unde să mi se înmâneze titlul onorant: să-mi fie trimis prin poștă, aici, la Paris, în exil? Să mai avem puțintică răbdare, până vin în România, la Timișoara, atunci-acolo să mi se dea direct?
Dragi prieteni din Timișoara:
Vă rog să păstrați hârtia de preț acolo, la Domniile Voastre, la Timișoara. Să fie ca un cui al lui Pepelea. Cine știe: poate că va face „el” ce nu au făcut nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu în 17 ani: să înlesnească întoarcerea familiei mele în țara mult mai a noastră decât a lui Iliescu, a lui Constantinescu, a lui Băsescu la un loc.
Vă mulțumește,
Paul Goma”

Profesorul Alexandru Herlea, înainte de 1989 vice-președinte al filialei Franța a Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL) și apoi ministru al Integrării Europene în Guvernul CDR, în prezent președinte al asociației La Maison Roumaine, ne informeaza că urna lui Paul Goma a fost depusă alături de cea a soției sale, Ana Maria, în colombariumul de la Père-Lachaise, cimitir unde se află îngropat și George Enescu .

Sursa: Evenimentul Zilei

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.