ML | Ziaristi Online

Category Archives: ML

Relatarea lui Corneliu Zelea Codreanu despre Întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail (24 iunie 1927)

„Eram aşa de putini şi aşa de săraci, încât nu numai că am fost ţinta săgeţilor ironiei altora, dar ne-am îngrozit noi înşine de sărăcia noastră. Credinţa însă nu ne-am pierdut-o nici o clipă. N-am avut nici o secundă de îndoială. Pare că Dumnezeu înadins ne-a adunat aşa de săraci pentru ca să arate că în victoria legionară materia n-a avut nici un rol. “

Garda de Fier în Basarabia. Istoricul Alexandru Moraru publica Documentele din Arhiva Naţională a Republicii Moldova. DOC via Ziaristi Online

Sub această copertă aveţi 300 de documente de arhivă, în majoritate inedite şi apar în premieră absolută. Documentele au fost depistate din dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, preponderent fondurile arhivistice ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Siguranţei române, primăriilor, prefecturilor şi altor instituţii ale Ţării; tot aici, la sfârşitul colecţiei au fost incluse şi câteva documente sovietice, din fondul arhivistic al Procuraturii RSS Moldoveneşti şi traduse din limba rusă.

FOTO/VIDEO: Parintele Justin Parvu a primit titlul de Cetatean de Onoare la Baia Sprie de Inaltarea Sfintei Cruci si ziua martirilor anticomunisti

Parintele Justin Parvu a primit sambata, 14 septembrie, titlul de Cetatean de Onoare al orasului Baia Sprie, in cadrul evenimentului “Triunghiul mortii”, care a adunat istorici, oameni de cultura, reprezentanti ai BOR, precum si obstea celor doua manastiri pe care fostul mare duhovnic le-a ridicat in satul Petru Voda.

Nepotul lui Radu Gyr: Moastele bunicului meu izvorasc mir la Petru Voda. Video cu reinhumarea poetului-martir la Manastirea Petru Voda si cuvantul Parintelui Justin Parvu

Radu Popa, nepotul lui Radu Gyr: În momentul de faţă, bunicul se află la închinare la Mănăstirea Petru Vodă. Moaştele lui, din care izvorăşte mir, sunt puse într-o raclă, iar credincioşii vin şi se închină. Este în aceeaşi linie în cimitir cu Părintele Calciu Dumitreasa.

Regretatul Profesor Florin Constantiniu: Tinerii de azi vor o Miscare Legionara pentru ca Parlamentul este un putregai politic

” Dacă aceasta este democraţia, mai bine să fie o mână de fier care să pună mâna pe acest putregai politic!” Cu alte cuvinte, dacă nu se modifică sistemul electoral, Parlamentul va fi cel mai mare duşman al democraţiei. Parlamentul este cea mai bună imagine care o dă despre democraţie. Dacă aceştia sunt aleşii poporului, iar aceasta este democraţia, încep să aibă îndoieli.

Nicolae Purcărea – Neînfrântul! Diferenta dintre un Roman si un Patapievici. Interviu cu un mare mester al traditiei populare, fost detinut politic 20 de ani ca legionar

A fost închis de pe la optsprezece ani, ca legionar, apoi eliberat și iarăși închis, ca partizan, ceea ce atunci, în anii ’50, însemna „bandit”. In total, 20 de ani de temnita. Acum ne spune: Principiul in care am fost noi crescuți a fost să fim in linia creştină, nu paraleli cu ea: rugăciunea şi poezia ne-au fost nouă flacără! Dacă legi la gură poetul, duci istoria la cimitir, la abator, pentru că poetul sintetizează in cateva vorbe picătura de timp