Comisia avea rolul de a condamna dictatura comunistă, astfel că a lucrat pe baza unor concluzii deja stabilite, iar membrii acesteia, numiţi de preşedintele României, erau, în majoritate covârşitoare, orice altceva, dar numai istorici nu. Însuşi preşedintele acestei comisii, Vladimir Tismăneanu, nu este istoric, singurul său merit fiind acela că şi-a făcut o „profesie” din a condamna comunismul.
UMRL: “Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi.”
Tismăneanu, Vladimir. Născut la 4 iulie 1951, la Braşov. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Sociolog la Institutul de Proiectări pentru Construcţii Tipizate. Lector al comisiei de propagandă a Comitetului Municipal Bucureşti al Partidului Comunist Român
L-am citit cu interes pe profesorul Vladimir Tismăneanu, în cărţile publicate. Ceea ce face de la o vreme este intolerabil, deşi cuvântul nu este cel mai potrivit şi, într-o împrejurare, ne înştiinţase că „nu are nici o inhibare” în a-şi condamna propriul părinte. Contra-cost sau doar etic? Deplin educativ.
Fiindcă nu „condamnarea comunismului”, despre care au scris şi alţii, unii istorici, poate chiar mai credibil şi mai inspirat, a generat iritare, ci faptul că preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste a fost chiar el, Vladimir Tismăneanu, fiul unor comunişti „os”, ca sa nu le spunem stalinişti, veniţi de la Moscova, de unde plătiseră „cea mai mare cotizaţie de partid”.
Masacrul nu s-a încheiat aici. Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost îngropaţi de vii, conform unor documente din acea vreme. Bătrâni, femei, copii, nu a contat pentru soldaţii sovietici, toţi au fost aruncaţi în gropile comune. Timp de două zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi. Dumnezeu sa-i odihneasca in rand cu toti martirii neamului romanesc!
In sfarsit, statuile nu se darama in mod normal, chiar daca devin desuete, ele sunt facute pentru a depune marturie peste timp. Ar trebui sa invatam de la unguri. Exista vreun maghiar care sa-l conteste pe Petofi Sandor? Au ungurii o banda de genul celeia a lui Patapievici, Plesu, Liiceanu? Le scrie lor istoria unul ca Tismaneanu? Nu, ei il recupereaza si pe Wass Albert.
În fond, Tismăneanu face parte din aceeaşi „fibră intelectuală” cu Mihail Roller. Ambii nu erau istorici, dar au primit misiunea de a da directive „frontului istoric”, ambii au ignorat cu nonşalanţă vechiul adagiu, fundamental pentru cei care cercetează şi scriu despre trecut: sine ira et studio.
Documentele cercetate ofera un raspuns clar in privinta identitatilor cominternistilor aflati in anii razboiului in “cercul Anei Pauker”. Listele pe care le publicam in continuare – dupa sursa cea mai autentica – cuprind pe unii dintre fostii “actori” ai dramei paukeriste, cu totii cominternisti si agenti secreti zelosi, “eroi” si deopotriva unelte ale Kremlinului in infaptuirea actiunii de comunizare a Romaniei.
Asa cum spunea un student basarabean care a asistat la mascarada din Parlament “toti romanii omorati de sovietici in Basarabia si Bucovina s-au rasucit in mormant”!