Securitate Archives - Page 3 of 5 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 3

Tag Archives: Securitate

Ceausescu s-a emotionat la Putna in fata hartii Basarabiei. Elena nu l-a lasat sa sarute Biblia. Amintiri necunoscute de la Europa Libera

„Cred că prin 1983 cei doi ceauşeşti au venit împreună cu vreo opt vizitatori americani la mânăstirea Putna. Cînd, la sfîrşitul unei ceremonii, stareţul a stat cu Biblia în faţa altarului pentru a fi sărutată de credincioşi, iar americanii au intrat în şir şi s-au conformat ritualului, Nicolae Ceauşescu, ajuns în faţa stareţului, se aplecase să sărute Biblia, cînd Elena Ceauşescu l-a tras de mînă spunîndu-i: ”.

Petru Romoșan: “Va fi o bombă când se vor publica dosarele lui Mircea Zaciu de la Securitate!”. INTERVIU TRIBUNA

Regretatul Mihai Pelin a descoperit un document din care rezulta că Mircea Zaciu a fost consemnat la domiciliu. Şi, cum era istoric militar, comenta că astfel de consemnări la domiciliu nu-i priveau decât pe ofiţerii activi. Nu se înţelegea dacă era vorba de Ministerul Apărării sau de Securitate.

Sa ne cunoastem GDS-istii: Andrei Plesu, conferentiar “captatio benevolentiae” la Securitate. Rodica Culcer, scribul comunicatiilor auto ale CPEx al CC al PCR

“O extrem de vocală prezenţă feminină în media românească din anii din urmă – în epoca trecută, fostă angajată a unei ambasade (Rodica Culcer – nota red) – avea în fişa postului atribuţii în legătură cu comunicaţiile efectuate prin intermediul staţiilor radio de pe autoturismele membrilor Comitetului Politic Executiv.”

A murit Pacepa?

Agentul sovietic Ion Mihai Pacepa a murit. Anuntul a aparut in Cotidianul.ro, care semnaleaza ca, desi plasat in geam la Humanitas de Lucia Hossu Longin si Gabriel Liiceanu pentru a-i incasa pensia, generalul securist nomenclaturist a omis sa mai apara in postura de zombi al clicii Tismaneanu.

Vladimir Tismaneanu si Petre M. Iancu, lugubre atacuri kominterniste la adresa lui Larry Watts si Victor Roncea. Corneliu Vlad da o lectie de demnitate romaneasca postului Deutsche Welle

Pe dl. Iancu n-am avut ocazia să-l întâlnesc personal, dl. Tismăneanu m-a impresionat prin gestul de civilitate cu care m-a salutat discret, dar ca pe un vechi prieten, deşi nu ne văzuserăm până atunci, la lansarea cărţii sale – interviu cu preşedintele Ion Iliescu.

ATAC LA CULTURA: Mafia imobiliara si turnatori ai Securitatii vor sa inhate Biblioteca Metropolitana Bucuresti. Cladirea de patrimoniu din Piata Amzei ar putea fi demolata pentru un turn de 30 de milioane de euro

Asupra cercetătorului Florin Rotaru, directorul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, a început de cîteva luni un atac inexplicabil. Motivul: situată în centrul Bucureştiului, pe Strada Tache Ionescu, nr. 4, clădirea bibliotecii este de o rară frumuseţe. Era imposibil ca un asemenea imobil să nu trezească interesul samsarilor imobiliari!

Pe cine a turnat la Securitate Nestor Ratesh, directorul Radio Europa Libera, fost ziarist comunist la Agerpres. NOTA CNSAS DECRIPTATA

Revenind la rapoartele sau notele ce-i aparţin lui Nestor Rateş, aşa cum au fost ele transmise către Asociatia Civic Media şi care, cum poate observa oricine, conţin multe iniţiale, am descoperit cine s-ar putea ascunde în spatele lor, astfel încât oricine să înţeleagă mai bine cele afirmate de semnatarul lor – recte viitorul director de la Europa Liberă.