Referindu-se la filosofia românească, Mircea Vulcănescu arăta, în mod convingător, că la noi, cel puţin înainte de al doilea război mondial, au existat anumite condiţii care au favorizat apariţia unei astfel de filosofii.
Despre acest gen de desproprietărire a vorbit îndurerat Domnul de la Timpul conservatorilor de acum un veac şi jumătate, Mihai Eminescu: Poporului i se „ia, i se tot ia şi lui nu i se dă nimic în schimb.”
“Constat că, astăzi, românii nu mai sunt animaţi de o mare idee, un mare proiect sau un mare ideal şi că au devenit, în proporţii diferite, prizonierii unei degradante sete de câştig: clasa politică vrea vile şi maşini; omul de rând un pumn de dolari, pe care este dispus să-l câştige alergând pe meleaguri străine ca simbriaş sau mercenar. “
Și acum, ca să închei aceste povești mărturisitoare ale zbuciumului meu, când se împlinesc 80 de ani de când sunt român și creștin, trebuie să vă mai spun că rămân, până la capăt, fidel credinței ce însuflețește emblematic și activitatea Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală ,,Niște țărani’’, credința și convingerea că ,,Gloria aparține celor care iubesc lupta mai mult decât succesul!’’.
Este timpul ca, după 70 de ani de la acel eveniment, să readucem în memoria contemporanilor contextul istoric care a impus României să intre în cel de-al Doilea Război Mondial.
Orice om de bun-simţ se întreabă totuşi: de ce responsabilii Ministerului Educaţiei au hotărât pensionarea forţată a unei întregi categorii profesionale?