Mariana Nicolesco: Evenimentele Darclée la Televiziunea Naţională - o mare sărbătoare. VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Mariana Nicolesco: Evenimentele Darclée la Televiziunea Naţională – o mare sărbătoare. VIDEO

Reprogramate pentru vara viitoare, ţinând seama de circumstanţele actuale, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée au fost prezente în casele nenumăraţilor iubitori ai cântului chiar în zilele în care urma să aibă loc Ediţia Jubiliară celebrând cei 25 de ani ai acestor manifestări unice în lume. Această prezenţă e datorată Televiziunii Române – care a retransmis pentru a treia oară cinci emisiuni de câte o oră fiecare.

Marea soprană Mariana Nicolesco, creatoarea acestor formidabile evenimente, la care au participat din 1995 încoace peste 2900 de tinere talente din 50 de ţări şi 5 continente, ne-a mărturisit că a primit zile la rând sute de telefoane, de mesaje, de SMS-uri pline de emoţie, tinerii artişti ca şi atâţia şi atâţia telespectatori evocând bucuria şi recunoştinţa de-a se fi regăsit în universul minunat al muzicii, odată cu visul lor de a se reîntâlni la Brăila pe culmile artei în vara viitoare.

Din nou împreună

În pregătirea Ediției Jubiliare celebrând 25 de ani ai Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, în cadrul Cursurilor de Măiestrie Artistică, la 80 de ani de la trecerea în eternitate a legendarei soprane, Dr. Stephan Poen a susținut conferința Hariclea Darclée şi epoca sa, ilustrată în videoproiecții cu arii celebre interpretate de Mariana Nicolesco, arii cântate cândva de Darclée.

 

Concertul Extraordinar În Universul Haricleei Darclée a reunit tinerii participanți la Master Classes, Corul Filarmonicii George Enescu, pregătit de Iosif Ion Prunner și Orchestra Festivalului Darclée sub bagheta Maestrului Marco Balderi, cu toții ovaționați de un public entuziast, fermecat de magia muzicii, a vocii, a cântului.

 

La Gala Master Class soprana Mariana Nicolesco, sufletul manifestării, reafirma crezul său că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul şi decerna Diploma de Onoare a Fundaţiei Darclée unora dintre cei care i-au stat mereu alături în edificarea acestei ctitorii unice, aşezată sub Înaltul Patronaj UNESCO. Prima parte:

 

Cursurile de Măiestrie Artistică oferite la Brăila de soprana Mariana Nicolesco s-au încheiat în triumf cu Gala Master Class, un adevărat maraton liric de şase ore, pe scena însăși pe care Hariclea Darclée debuta la 1881. Partea a doua:

 

Master Class Mariana Nicolesco

 Reuniți în suflet și în cânt

Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării în cadrul evenimentelor Darclée 2018, celebrează Centenarul Marii Uniri și creația compozitorilor români precum și împlinirea a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei. Totodată arta lui Gioachino Rossini la 150 de ani de la trecerea în eternitate a inegalabilului compozitor. Și ca întotdeauna memoria legendarei Hariclea Darclée.

 

Baritonii români şi chinezi exuberanţi participanţi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, în aria Se vuol ballare Signor Contino din opera Le Nozze di Figaro de Mozart

Sub “bagheta magică” a marii soprane Mariana Nicolesco, mezzosoprana Oana Andra, basul Andrei Nicoară, soprana Irina Baianţ, tenorul Adrian Dumitru, soprana Marina Dobrescu, baritonul Silviu Mihăilă şi mezzosoprana Florentina Soare încântă publicul cu vocile şi cu arta lor

Tinerii artişti care au luat parte la Cursurile de Măiestrie Artistică 2019 prezintă cu mândrie Diploma de participare semnată de Mariana Nicolesco, la finele triumfalei Gale Master Class care a durat aproape șase ore, în ovaţiile publicului

În aplauzele entuziaste ale tinerilor artişti veniţi la Cursurile de Măiestrie Artistică oferite de Mariana Nicolesco, şi sub privirile încântate ale Primarului Brăilei, Domnul Viorel Marian Dragomir şi ale Doamnei Viceprimar Doiniţa Ciocan, marea soprană primeşte din partea Directorului Muzeului Brăilei Carol I, Profesorul Ionel Cândea, Membru Corespondent al Academiei Române, Diploma de Onoare şi Medalia Jubiliară marcând cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei

Pe Esplanada Dunării, în încheierea fantasticului Concert închinat Centenarului Marii Uniri, cei aproape 100 de participanţi la Cursurile de Măiestrie Artistică, alăturându-se sopranei Mariana Nicolesco, intonează celebrul Brindisi din La Traviata de Verdi

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.