Schimbarea la Față: "Acesta e Fiul Meu Mult Iubit – pe El să-l ascultați!" În inimi "să-nflorească, ca rod de har, Hristos!" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Schimbarea la Față: “Acesta e Fiul Meu Mult Iubit – pe El să-l ascultați!” În inimi “să-nflorească, ca rod de har, Hristos!”

Schimbarea la Fata de Teofan Grecul

de Elena Solunca Moise

Se face așa că la început de an, în plină iarnă, când toate par a dormi visând la rodiri viitoare, cinstim Botezul Domnului, intrarea în viața cetății vestită chiar de glasul Părintelui Ceresc: ”Acesta este Fiul Meu Mult iubit întru care bine am voit”.

Mărturisim că ”Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii”. Dumnezeu care Singur este Bun L-a trimis pe Fiul Său să lucreze Binele și pentru aceasta nu odată mărturisește că face voia ”Celui ce M-a trimis pe Mine”. O face cu ascultare de Fiu până într-acolo încât, fiindu-i nespus de greu, înaintea Răstignirii, în Grădina Ghetsimani se roagă: Părinte, dacă este cu putință, fă să treacă de la Mine acest pahar, dar nu voia Mea, ci Voia Ta să se facă”. Voia Tatălui, Celui singur Bun este plenară pentru că ”toate câte a vrut a făcut in cer și pe pământ. Șase este numărul zilei în care Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Sa, adică purtând amprenta perfecțiunii fără a fi astfel având a o lucra prin respectarea celor zece porunci. Cum nu a făcut așa, Hristos cu Întruparea, Răstignirea. Moartea, Învierea și Înălțarea Sa le-a împlinit cu porunca cea nouă, singura pe care o dă Hristos – să vă iubiți unul pe altul cum Eu v-am iubit pe voi. Între Botezul Domnului și Schimbarea la Față sunt șapte luni, cifra șapte desemnând perfecțiunea divină sau desăvârșirea, numărul perfecțiunii, al sfârșitului creației, expresie a Cuvântului Desăvârșirii, al unității originare, acel Alfa și Omega.

Evangheliștii Matei și apoi Marcu și Luca redau cuvintele lui Hristos care a promis cum că ”Sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu”, promisiune ce anticipa Schimbarea la Față a Mântuitorului, teofanie care trece dincolo de toate promisiunile vechi-testamentare. Cuvintele nu-L anticipau pe Hristos ca Judecător ce va veni la sfârșitul veacurilor să judece vii și morții și să instituie împărăția Lui care nu va avea sfârșit. Acum mai degrabă este vorba de o deschidere a ușilor Împărăției Cerurilor. Apostolul Petru în cea de a doua Epistolă scrie ”Pentru că noi v-am adus vouă la cunoștință puterea Domnului nostru Iisus Hristos și venirea Lui nu luându-ne după basme meșteșugite, ci fiindcă am văzut cu ochii noștri slava Lui. Căci el a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă atunci când, din înălțimea slavei a venit către El: ”Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit”. Și a fost așa că Iisus i-a luat dimpreună cu Sine pe Iacob, Petru și Ioan, fratele său mai mic și s-a schimbat la față ”Și a strălucit Fața Lui ca soarele, iar veștmintele Lui s-au făcut albe ca Lumina”. Era dimpreună cu Moise și cu Ilie și vorbeau iar tradiția spune că le spune cele ce vor urma să se întâmple – cum urma să fie prins, judecat, condamnat să fie Răstignit și să moară pentru a Învia a treia zi. Atunci Petru, mărturisind că le este bine să fie împreună,i-a zis: Dacă voiești, vom face trei colibe: Ție Una și lui Moise una și lui Ilie una” . Atunci ”un nor luminos i-a umbrit pe ei și Glasul Tatălui a mărturisit: ”Acesta este Fiul Meu mult iubit, pe El să-l ascultați!” S-au cutremurat ucenicii și de spaimă au căzut cu fața în pământ nereușind să înțeleagă ce se petrecea. Atunci, Iisus s-a apropiat și atingându-i a spus: ”Sculați-vă și nu vă temeți”, iar ei, dând ascultare, s-au ridicat și L-au văzut doar pe Iisus care, de această dată, le-a poruncit: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți”. Erau pe Muntele Tabor, a cărui etimologie nu este cunoscută cu exactitate dar Sf. Efrem Sirul e de părere că, de fapt, este o întruchipare a Bisericii și că, în esență, trimite la lumină ”veniens lumen” sau ”veniat lux”, lumina care vine. Hristos era învăluit în această lumină, pentru că, așa cum spune ”Eu sunt Lumina lumii”, o altă lumină decât aura care înconjoară sfinții și care este primită, adăugată.

La vreme lui, Moise, fără a-L vedea pe Dumnezeu, L-a auzit rostind ”Eu sunt Cel ce sunt” adică ”Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”, existența în sine în și dincolo de spațiu și timp pe care mintea noastră, cu limitele ei inerente, nu o poate cuprinde, Lui Ilie, ”omul lui Dumnezeu” i s-a făcut cunoscut ca o adiere care a urmat unui cutremur și o vijelie cumplită. De aceea el va spune cu temeritate ”Domnul este Dumnezeu” și ”Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, căruia Îi slujesc”. Slujind lui Dumnezeul Cel Viu, nu avea să cunoască moartea ca oricare om și a fost ridicat la cer într-un car de foc cum i-a fost râvna cu care s-a rugat când Domnul a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului. Și-a mărturisit credința cu un curaj ce anticipează pe cel al martirilor pentru că o credința este putere nu dacă e păstrată, ci dacă mărturisită. O facem și noi în fiecare zi rostind Crezul, după cum înainte de Sf. Euharistie rostim: ”Cred Doamne și mărturisesc că Teu ești Dumnezeu Cel Viu care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu”. Credința împărtășită în suflet de fiecare, nu poate fi ascunsă, rostul ei fiind mărturisirea în cuvânt rugător și faptă adeveritoare. Altfel, ne-am asemui celor despre care Apostolul Pavel spune că îl mărturisesc pe Dumnezeu cu gura, dar cu fapta se leapădă după cum Apostolul Iacob învață că ”credința fără fapte moartă este”. Pentru Toma d’Aquino Schimbarea la Față a Mântuitorului este o completare a Botezului Botezul arătându-ne cum va fi în rai iar Sf. Maxim Mărturisitorul o numește ”simbol al dumnezeirii” lui Hristos care s-a înfățișat în așa fel încât omul , făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să-L poată percepe și înțelege.

”Sculați-vă și nu vă temeți!”

Și azi I-am putea auzi glasul: ”Sculați-vă și nu vă temeți”. Sculați-vă din somnul greu al păcatelor, nu vă temeți pocăiți-vă că așa puteți întâmpina împărăția cerurilor. Abia revenindu-și, ucenicii L-au auzit zicând : ”Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului nu se va scula din morți”. Așa trebuia să se întâmple pentru că abia atunci era plinită voia Tatălui ceresc și toate vor vădi înțelepciunea rânduielii divine. Ori, voia Tatălui era ca Fiul Său să vină pe pământ nu pentru a se cruța pe Sine, nu pentru a fi slujit, ci pentru a fi slujitor până la jertfă. Sfințenia nu e posibilă fără jertfă care să ridice omul din păcatul în care a căzu. Or, Hristos Fiul lui Dumnezeu s-a dat pe Sine Însuși jertfă pentru eliberarea oamenilor de moarte și reintrarea în veșnicie. Sfințenia devine astfel ”vocația omului” cum a numit-o la noi Nichifor Crainic. În istoria umanității a fost pusă o nouă piatră de hotar ce va rămâne până la cea de a doua venire Mântuitorului: ”Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preț”…pentru a ști că ”nu cu lucruri stricăcioase cu argint și aur, ați fost răscumpărați din viața voastră deșartă, lăsată de la părinți, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca a unui miel nevinovat și neprihănit”.

Desăvârșirea Tatălui Ceresc este pusă în evidență și prin faptul că pe acest Munte de unde vine Lumina erau Moise, legatarul primului Legământ și Ilie ”feciorelnicul” aceluiași Legământ care nu a cunoscut moartea. ”Dumnezeu cel Viu” l-a urcat la cer într-un car de foc, râvna fără pereche a rugăciunilor sale. Hristos i se adresează lui Petru, primul chemat pentru că tocmai el, mărturisind ce ”bine e să fim noi aici”, trebuia să înțeleagă că nu a venit nu doar pentru El. I s-a adresat celui mai mare între apostoli, care voia să-i facă o colibă, că nu avea nevoie pentru El, ci pentru toți care vor crede și vor mărturisi că ”Hristos este Fiul lui Dumnezeu care a venit să mântuiască pe cei păcătoși. Apoi, Fiul lui Dumnezeu nu avea cum rămâne câtă vreme nu împlinise în întregime voia lui Dumnezeu, muntelui Tabor îi va urma Golgota. Sf. Ioan Gură de Aur scrie că dintre toți apostolii au fost aleși doar aceștia pentru că s-au arătat vrednici: ”Petru și-a dovedit întâietatea cu o dragoste extrem de mare; Ioan fiind iubit foarte mult de Iisus, iar pe Iacob pentru că, întrebați fiind cine poate bea din paharul pe care-l va bea Hristos, el a răspuns afirmativ împreună cu ceilalți: putem să bem acest pahar”
Muntele rămâne și un simbol pentru cei care prin credință vor să se ridice spre înălțime, Hristos Însuși adesea se ruga pe munte, cum au făcut și mulți dintre sfinți. Strălucirea lui Hristos la această înălțime semnifică și urcușul duhovnicesc pe care suntem îndemnați să mergem: ”Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Să se lepede de sinele omenesc așa cum a arătat Hristos Însușii când s-a întrupat, anume să-l învețe pe om lepădarea de sine. Hristos ca Fiu al Omului a fost, cu osebire învățător, ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitor, doar că, în El, aceste firi, una fiind au rămas neamestecate. Legătura unificatoare este jertfa lui Hristos Fiu al lui Dumnezeu ca omul să fie asemenea, împărtășindu-se din viața veșnică definită de Hristos: ”A Te cunoaște pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Hristos pe care L-ai trimis.” Moise și Ilie vorbeau cu Hristos iar tradiția spune că o făceau despre moartea Sa. Cu fariseii, cei care ”având ochi, nu vedeau” nu a vorbit niciodată pentru că nu doar că nu credeau, dar în trufia lor nu credeau în dumnezeirea Lui Hristos și rosteau, nu odată, vorbe de ocară. Tocmai ei, care cunoșteau Sfintele Scrieri și descifrarea semnelor vremii, au fost cei care L-au negat fiind, într-un fel mai răi decât demonii care L-au recunoscut pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

Încă întârziind în orizontul Legământului cel Vechi, Petru nu înțelegea Vestea cea Mare adusă de Hristos, nu înțelegea că pentru adevărata închinare nu era nevoie de trei colibe, dar avea să înțeleagă mai târziu, el însușii devenind piatra pe care s-a înălțat Biserica de azi. Și încă ceva demn de luare aminte pentru orice credincios – viețuind pe pământ nu putem aspira la slavă fără a înfrunta ispitele și, îndeosebi, fără a îndura suferințele. Hristos Învățătorul și Hristos Mântuitorul adeverește că suferința este o poartă de intrare pentru dobândirea puterii.

Lăudând suferința, Blaga scria: ”Tată, carele eşti şi vei fi,/ nu ne despuia, nu ne sărăci,/nu alunga de pe tărâmuri orice suferință/nu ne despoia, nu ne sărăci,/nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă/ Alungă pe aceea doar care destramă, dar nu pe-aceea care întăreşte fiinţa-ntru fiinţă.” Adevărata putere presupune asumarea deplin conștientă a suferinței, renunțarea la sinele propriu, lepădarea totală de el. Asta spune, în felul său și Apostolul Pavel, mai înainte fariseul prigonitor, când asumându-și misiune mărturisește: ”Nu eu, ci Hristos trăiește în mine”. Criza de astăzi se datorează și înțelegerii neadecvate a puterii în sensul celei de a treia ispite când diavolul a promis lui Hristos puterea peste toate împărățiile lumii acesteia cu condiția slujirii. În realitate, abia după Înviere, Hristos spune ”Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ”. Slujind Tatălui cu smerenie de Fiu ascultător a dobândit stăpânirea prin ascultare devotată. Atent la capcanele puterii, filosoful existențialist Kierkegaard observa că toată lumea râvnește la putere, dar nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea. Rezultatele se văd de departe și cu ochiul liber în crizele care nu se termină decât deschizându-se către altele mai mari și mai profunde. De ele profită copios fariseismul devenit un mod comun de a fi, atrăgând nu slujirea, ci slugărnicia, perfidă acoperire evoluând spre un colaps. bunătății lui Dumnezeu și vredniciei proprii.

Bucuria Schimbării la Față a Mântuitorului, după Botezul în apa Iordanului, premerge Învierii după cum Taborului îi urmează Golgota, pe care Răstignit, Hristos se roagă Tatălui Ceresc să le fie iertat și ”acest păcat”. Iertând păcatele, Fiul lui Dumnezeu a vindecat toată boala și suferința, acum rugându-se pentru a le ierta Răstignirea, deschidea ușa împărăției Sale cum se ruga: ”Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți în unime și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că I-ai iubit pe ei pe ei, precum M-ai iubit pe Mine…Și le-am făcut cunoscut Numele Tău și-L voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.” Este esența Noului Legământ al Iubirii care ”toate le rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește…nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul/Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.” Tatăl ceresc spune acum ”Pe El să-L ascultați” iar Fiul ne îndeamnă ”Fiți desăvârșiți cum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” într-un cerc al virtuții biruitoare asupra păcatului. Desăvârșirea este un urcuș spre Dumnezeu și nu are capăt căci El este veșnic, ”înainte de a să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu”.

”Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”

Primul pas pe acest urcuș este, inevitabil, ruperea de păcat așa cum bunăoară a făcut, la vremea ei, Sf. Maria Egipteanca. Pe acest drum care este în ”urcușurile” neîntrerupte pe care Domul le-a pus în inima omului, îl are împreună mergător cu Hristos, numai El putând a ne elibera de această lume în care ne avertizează ”necazuri veți avea”. Numai dând cuvenită ascultare cuvintelor Lui dătătoare de viață prisositoare putem cuteza a fi părtași la Biruința acestei lumi. În lumina ce iradiază din Hristos ne putem cunoaște, ”Lumina în care vedem lumină”, putem vedea mai bine cum și unde greșim ca prin pocăință să ne putem îndrepta. Îndelung au căutat oamenii adevărul, aletheia, mereu ascuns privirilor minții sale. Cu două milenii și jumătate înainte de Hristos pe frontispiciul templului lui Apollo de pe muntele Parnas scria: ”Te avertizez oricine ai fi. O tu care dorești să cercetezi arcanele naturii, că dacă nu întâlnești chiar în interiorul tău ceea ce cauți, nici afară nu le vei putea descoperi. Dacă tu ignori miracolele din propria ta casă pretinzi să cunoști alte miracole…Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și zeii”. S-au încercat și străbătut multe căi dar acum s-a plinit vremea de a cunoaște Calea, Una singură care duce spre Părintele ceresc și pe care a deschis-o Fiul Său, anume venind ca Fiu al Omului. Pe El trebuie să-L ascultăm pentru că este, deodată, și Adevărul care ne face liberi, ne dezleagă de moarte și ne redă vieții veșnic pentru că ”nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”.

Căile-s multe și multe sunt ale rătăcirilor cărora le lipsește scopul și sunt folosite doar ca mijloace nu odată spre oriunde; ispitele-s numeroase, dar să nu uităm că și în rai ispita și-a făcut loc. Și când ne este greu, când puterile slăbesc, privirile se împăinjenesc, mintea se încețoșează, inima se tulbură, pașii ni-s șovăielnici, povara de nesuportat să nu ne înfricoșăm și să ne alăturăm ca într-un rug aprins poetului și medicului mărturisitor Vasile Voiculescu:

Ni-s inimile Doamne, uscate sterpe țarne:
Sădește-n piepturi oricât de dureros,
Misterioase inimi ce nu mai sunt din carne
În care să-nflorească, ca rod de har, Hristos

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.