Doamna Aspazia Otel Petrescu Archives - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tag Archives: Doamna Aspazia Otel Petrescu

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre o alta profetie a Parintelui Justin Parvu si despre jertfa Duhovnicului Neamului pe altarul Ortodoxiei Romanesti. INTERVIU Florin Palas

Doamna Aspazia: Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel.

Mihai-Silviu Chirilă: Credinţă şi tradiţii nemţene. O perspectivă creştină asupra vieţuirii în lumea contemporană

Volumul Credinţă şi tradiţii nemţene s-a născut din dorinţa de a găsi răspunsuri la unele dintre preocupările omului care vieţuieşte pe aceste meleaguri, în aceste vremuri ale minciunii instituţionale şi universale, cum le numea un spirit treaz al epocii. – Lansare are loc luni, 19 decembrie, ora 18.00, la Biblioteca Kirileanu din Piatra Neamt