Cărțile lui Larry Watts atestă, din surse neromânești, același adevăr, chiar dacă autori deloc dezinteresați se încăpățânează să susțină stereotipul mincinos al obedienței totale a României postbelice față de Moscova.
Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Cele două scurte secvențe povestite de discretul diplomat sovietic spun ceva foarte important. De fapt, ele confirmă din alt unghi, cel al Moscovei de totdeauna, ceea ce a afirmat și argumentat pe larg istoricul american Larry Watts în cărțile și studiile sale: faptul că opoziția României față de hegemonismul sovietic a fost reală, adevărată și preocupantă pentru liderii sovietici, deși aceștia s-au străduit să o – aparent – ignore, să dea impresia că nu-i deranjează, că e doar o furtună într-un pahar cu apă.
Portalul Ziaristi Online va prezinta, in premiera in spatiul publicistic electronic, o dezvaluire inedita despre Ion Irimescu, statuia lui Sadoveanu de la Falticeni si cum l-a topit Ceausescu pe Stalin, respectiv statuia lui monumentala ce trona odata in actuala Piata Charles de Gaulle (fosta Aviatorilor, fosta Stalin, fosta Hitler), dupa o intalnire privata cu marele sculptor roman.
Ca o concluzie, ziua portilor deschise la Vila Dante, a constituit o buna ocazie de a “radiografia” istoria si gusturile arhitecturale ale conducerii acestei tari, si modul cum restul populatiei se raporteza la ele. Am putut astfel realiza cat de mare este contrastul cu vechea ordine si glorie a tarii reprezentata de monarhia constitutionala, familia regala si traditiile de secole ale vechii elite si populatii, intrerupte de momentul acapararii puterii de catre comunisti in 1947.
La o reuniune a conducerii de partid N. Ceauşescu se va desolidariza de „tarabagii” fracţioniştilor, ceea ce l-a determinat pe comentatorul politic să consemneze fără reticenţă[4]: „Atunci, probabil, s-a pus şi primă semnătură pe actul de condamnare la moarte a lui Nicolae Ceauşescu[5], pe care îl va impune definitiv fiul tejghetarului Bruckner, de pe Lipscani” .
„Pentru mine, un lucru este clar: americanii şi englezii au făcut în România diverse experienţe, au jucat pe diferite cărţi, au jucat pe cartea Maniu şi n-au reuşit, au jucat pe cartea bandelor de spioni şi sabotori reacţionari, tot peste mână, au jucat pe cartea legionarilor şi n-au reuşit; au jucat pe cartea greco-catolicilor – partidul a dejucat admirabil această manevră şi a câştigat poziţii noi; acum joacă pe cartea ungurilor catolici, nu vor reuşi. Ei au însă o carte pe care se poate juca cu mult succes, este cartea sioniştilor, cartea evreilor…” – Petru Groza, iunie 1949
Regele Mihai: “România va continua să desăvârşească colaborarea cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a cărei armată şi-a dat sângele pentru eliberarea pământului nostru şi a cărei susţinere s-a manifestat în continuu în atâtea ceasuri grele pe care le-am străbătut de la terminarea războiului şi până azi.”