Apoi “hauswaterii”, in cadrul aceluiasi proiect “managerial”, au aruncat la gunoi portretul lui Mihai Eminescu din biroul directiunii, au desfiintat stampila si antetul institutiei, cu chipul lui Mihai Eminescu, inlocuindu-l cu o imagine “gay”, in cromatica drapelului “gay”, a actorului Ion Rizea, director artistic.
Valoarea lui Cărtărescu, Andrei Şerban, Silviu Purcărete sau Dan Perjovski e după cât investeşte în ei ICR. Ca şi în Andrei Pleşu, deşi investesc şi alţii, cum e Humanitas, care la randu-i este subventionata, iar ultima lui carte, despre parabolele lui Iisus, premiată pe blat de Uniunea Scriitorilor, în chiar vinerea Târgului, dar nu la Târg, este un cogea truism.
Probabil Ada Milea nu a conştientizat că românii trăiesc într-o societate de canibali. Adică s-a ajuns la ceea ce Iuliu Maniu nu bănuia. Când, la procesul lui Antonescu, a fost admonestat de ce a dat la sfârşit mâna cu condamnatul, Maniu a spus: „Eu şi Mareşanul Antonescu am fost adversari, nu canibali”. Încă nu s-a făcut un spectacol pe această idee, iar FNT nu s-a ridicat deasupra imitaţiilor, în care a triumfat Silviu Purcărete cu pastişa universală care a avut drept pretext Călătoriiile lui Guliver.
Ce public are nevoie de infantilisme greţoase, ostentative? Aceste pomeni care se dau lui Purcărete, Şerban şi echipei lor de pomenire veşnică (Şirli, Manţoc, Brejboiu, Stürmer etc.), nu fac decât să-i omoare ca artişti. Dovadă că ei nu mai produc teatru acolo unde s-au stabilit, în Franţa, Germania sau America, vin aici, la căldurică, fiindcă li se dă păpică să facă tot ce vor, orice fel de „exerciţii de scenă”. Iar ceea ce este mai autentic la poporul român, în cultura română, vin şi iau străinii. Frumos schimb, pe care nu l-a imaginat Swift în nici una din Several Remote Nations of the World!