Domnul Mihai Viteazu, cel domiciliat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a fost până acum un an pe lista celor care primeau onoruri şi jerbe de 1 Decembrie.
Chiar dacă cele câteva minute de onoruri care îi erau adresate nu erau foarte mediatizate, datorită paradei de la Arcul de Triumf, jerbele care rămâneau în juru-i activau memoria şi imaginaţia trecătorilor multe săptămâni după eveniment. Timpul îngălbenea coroanele, dar pe tricolorul lor se putea citi în continuare: Preşedintia, Primul Ministru, Senat, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, Prefectul, Primăria Capitalei etc. şi astfel te simţeai şi tu, om obişnuit, puţin părtaş la sobrietatea trecutului eveniment.
Ca de obicei, şi anul acesta toţi cei care au ţinut discursuri de 1 Decembrie au vorbit despre Unire. Însă, cel care a creat acest ideal, adică cel care le-a oferit lor acest subiect de discuţie, Mihai Vitezu însuşi, a aşteptat în zadar ca cineva să-l bage în seamă şi să-i aducă o floare.
Proaspăt mutat din Piaţa Universităţii în mijlocul câmpului din Parcul Izvor, a ascultat cuminte discursurile înălţătoare care făceau referire la el de la radioul paznicului alături de care îşi numără zilele. S-a simţit ca o mamă aruncată într-un azil de bătrâni, care citeşte în ziar o odă pe care i-o închină fiul său cu ocazia zilei de 8 Martie.
Ba nu! S-a găsit totuşi cineva, un oarecare, care a agăţat cu sârmă o coroană mică de soclul său, pe care a scris pompos: Fundaţia Academia Daco-Română- Partidul României Europene. Ce-a fost şi ce-a ajuns Mihai Viteazu!
Am aflat acest fapt a doua zi după 1 Decembrie, trecând întâmplător prin parc, şi nu mi-a venit să cred că o asemena onoare poate fi căpătată atât de uşor. Am profitat imediat de ocazie şi, în mai puţin de o oră, suiam pe soclul eroului propria jerbă cu următorul text pe tricolor: “Rex Thraciae et Daciae partius”- Asociaţiile “Toleranţă Zero” şi “Civic Media”. Adică “Regele teritoriilor Traciei şi Daciei”- aşa cum l-au numit contemporanii săi. Dacă-i bal, bal să fie!
Nici nu vă puteţi închipui cât de greu este ca cineva care doreşte să depună o coroană de 1 Decembrie să-i convingă pe responsabilii cu protocolul să modifice lista cu instituţiile sau locurile de desfăşurare, osificată prin rutina ultimilor 20 de ani. An de an sunt aceiaşi, care depun coroane în exact aceleaşi locuri şi în aceeaşi ordine, şi foarte-foarte greu îşi asumă cineva riscul vreunei schimbări. Şi nu că ar fi ceva rău în asta…
Totuşi, anul acesta s-a produs o “minune”: cineva a avut curajul să taie cu pixul statuia lui Mihai Viteazu din Bucureşti de pe lista monumentelor unde se depun coroane.
Este adevărat că statuia nu mai este la Universitate, ci în Parcul Izvor, pentru doi ani, cât timp se construieşte o parcare subterană în Piaţa Universităţii, dar asta să însemne oare că a fost schimbată şi importanţa sa? Daca da, de ce nu am fost anunţaţi şi noi, cetăţenii, că statuia a fost retrogradată pe durata perioadei de recluziune, de la principalul simbol al Unirii la o statuie lipsită de orice conotaţie?
Dar cu siguranţă că nu poate fi aşa! Chiar şi aruncată la gunoi, orice statuie a lui Mihai Viteazu tot Unire şi Independenţă radiază, şi cu atât mai mult cea dintâi care i-a fost ridicată.
În realitate, excluderea sa din programul manifestărilor a fost opera unui anume om şi acela va fi căutat, găsit şi luat la întrebări. Este o chestiune de onoare naţională.
Totuşi, o întrebare rămâne fără răspuns: cum este posibil ca toţi cei care an de an îşi înclinau capul în faţa Viteazului de la Universitate au tăcut când au văzut că anul acesta lipseşte acest exerciţiu din program?
Integral la Tociu.ro – Fondator Toleranta Zero
