Nicolae Ceausescu si Maresalul Ion Antonescu. Preambul la o exclusivitate online: Testamentul lui Antonescu din noaptea de 23 august 1944 in facsimil - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Nicolae Ceausescu si Maresalul Ion Antonescu. Preambul la o exclusivitate online: Testamentul lui Antonescu din noaptea de 23 august 1944 in facsimil

N. CEAUŞESCU ŞI MAREŞALUL ION ANTONESCU

 de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu

Dacă n-ar fi fost în esenţa lor tragică, faptele relatate ar fi pline de farmec  … Şi cum să nu fie astfel, când luăm cunoştinţă de destinul într-adevăr fericit al unui document  fundamental dintre cele purtând semnătura unui personaj istoric, l-am numit pe Mareşalul Ion Antonescu, desemnat categoric de opinia publică naţională în urmă cu vreo cinci ani pe prima poziţie în topul MARILOR ROMÂNI din toate timpurile, iar integrarea documentului în desfăşurările istorice îl plasează într-un moment decisiv al participării României la cel de-al doilea război mondial – lovitura de stat de la 23 august 1944. Nu revenim asupra evenimentului, studiat în profunzime şi larg comentat de istoricii români şi străini, dar nu numai de ei[1], desfăşurările fiind de-acum binecunoscute în globalitate – premise, declanşare, desfăşurare şi consecinţe, imediate ori îndepărtate, suportate şi în prezent[2]. Este motivul pentru care nu revenim cu detalii în privinţa faptelor survenite, limitându-ne a preciza că, în seara de 23 august 1944, la câteva ore după ce au fost arestaţi în faimosul „Salon galben” al Casei Albe din spatele Palatului Regal din Bucureşti, Mareşalul Antonescu şi Mihai Antonescu, aflaţi închişi sub pază în safe-ul de la etaj al clădirii, au reuşit să-şi facă unele însemnări, cu acordul militarilor de gardă. Toate notele olografe ale prizonierilor au ajuns, fără dificultate, se înţelege, în mâinile puciştilor. Cu o singură excepţie, remarcabilă: ex-mareşalul a avut inspiraţia de a aşterne pe hârtie împrejurările şi consideraţiile pe marginea celor survenite, în orele imediat precedente, în „Salonul galben”.

Din câte cunoaştem, relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, nu numai că sub raport cronologic conţinea primele impresii asupra celor petrecute (care ulterior nu mai aveau cum şi de ce să fie modificate), dar excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …

Ceea ce ne oferă un nou şi temeinic argument pentru situarea Mareşalului Antonescu nu atât între actorii de primă mărime ai Istoriei, ci deopotrivă între observatorii ei exemplari! Şi care, în privinţa faptelor la care au participat ori le-a provocat, au ştiut să „vadă” şi să „transmită”!…

Un document descoperit in chip miraculos si ajuns in mainile lui Ceausescu

Aşa după cum se poate constata, textul Mareşalului Antonescu era adresat Istoriei, chemată „să judece”, fiind semnat, datat – 23 august 1944 şi localizat – scris în celulă. Ţinând seama de consecinţele interne catastrofale ale actului din 1944, prăbuşirea ţării şi ocupaţia militară barbară a Armatei Roşii, considerăm că dispariţia documentului original, în condiţiile specifice momentelor din august 1944, a reprezentat implicit, în chip cu totul curios, condiţia sine qua non a salvării sale PENTRU ISTORIE. Iar aceasta în condiţiile în care, în ziua următoare compunerii lor, Însemnările din celulă s-au pierdut în urma bombardamentului aerian german asupra Palatului Regal din Bucureşti, în contextul represiunilor ordonate de Adolf Hitler drept răspuns la destituirea regimului antonescian pro-german şi la schimbarea poziţiei României în Războiul Mondial din 1939-1945. Numai în chip miraculos, tot atunci, deci la 24 august 1944, documentul dispărut printre dărâmături a fost descoperit de căpitanul Gheorghe Teodorescu, din corpul de gardă al Palatului Regal, iar acesta, după mai mult de 35 de ani, mai precis la 20 mai 1980, l-a prezentat lui N. Ceauşescu, chemat să aprecieze „asupra valorii politice şi istorice”. Apreciind în mod just valoarea excepţională a Însemnărilor din celulă, N. Ceauşescu le-a depus spre păstrare în fondurile centrale ale Arhivelor Naţionale ale României din Bucureşti, ele având să fie valorificate prin publicare după evenimentele din 1989, începând din 1991.

Ceausescu vroia sa-i ridice o statuie lui Antonescu

N. Ceauşescu nu a fost un admirator al Mareşalului Ion Antonescu. Nici nu avea cum. Sub regimul Antonescu, N. Ceauşescu, comunist declarat şi recunoscut, s-a aflat în detenţie la Jilava, Caransebeş sau Tg. Jiu, iar documentele de care dispunem l-au înregistrat consecvent între opozanţii de frunte ai regimului[3]. După 1944-45, N. Ceauşescu, ca membru activ al conducerii superioare a UTC şi, apoi, a PCR, a avut un rol proeminent, fiind în continuă ascensiune, până la ocuparea poziţiilor supreme pe linie de partid şi de stat, în 1965-1967. Fiind investit în martie 1974 Preşedinte al României, N. Ceauşescu nu a ignorat la un moment dat, către sfârşitul anilor ’80, pe atunci când era preocupat de finisarea proiectului Casei Poporului, ca pe splaiul dâmboviţean al construcţiei faraonice să se ridice un impozant monument[4] – acela al Mareşalului Ion Antonescu!

Nu vom încheia acest capitol, fără a ne referi la cazul romanului Delirul.

După cum se ştie, un „caz” devenit celebru, intervenit într-un moment când N. Ceauşescu se afla încă – orice s-ar zice – pe culmile afirmării sale politice interne şi internaţionale. Celebritatea şi-a avut originile în multiple motive: Autorul romanului era Marin Preda, unul dintre marii prozatori români, iar eroul operei nu era altul decât Mareşalul Ion Antonescu. În momentul apariţiei Delirului (1975), Mareşalul era încă, după exact trei decenii de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial (?!), un nume interzis în România, iar cartea lui Marin Preda s-a bucurat rapid de două ediţii (ianuarie şi august 1975), difuzate într-un tiraj impresionant. Faptul a provocat nelinişte, în anume cercuri intelectualiste de la Bucureşti, obişnuite după 1944-1945 cu pagini literare penibile consacrate lui Ion Antonescu, precum pseudo-romanele fabricate de I. Ludo ş.a., în URSS ori în Germania „Literaturnaia Gazeta” ori „Der Spiegel” au reclamat „reabilitarea pe cale epică” (sic!) a ex-mareşalului. Unele condeie înfierbântate au acuzat că N. Ceauşescu în persoană putea fi bănuit de reabilitarea lui Ion Antonescu, deşi era clar pentru oricine – după cum a observat Mihai Ungheanu – că Marin Preda, un scriitor de geniu şi o conştiinţă literară profundă, nu trebuia să fie bănuit că ar fi executat „o comandă politică”.

În 2002, la împlinirea a 120 de ani de la naştere, am coordonat şi editat volumul colectiv Mareşalul Antonescu la judecata Istoriei. Contribuţii, mărturii şi documente[5], în care am găzduit cu deosebită plăcere contribuţia lui Mihai Ungheanu consacrată integral „cazului” Delirul[6] şi conotaţiilor sale relevate. In cuprinsul anexei III, cititorul poate regăsi paginile respective, inclusiv unele note ale Securităţii din 1975 constatând  „pulsul” difuzării Delirului.

Nota Ziaristi Online: Nu ratati editiile noastre viitoare pentru a gasi

Memoriul lui Gh. Teodorescu, general-maior (r), adresat lui N. Ceauşescu, în problema unui document semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu

Facsimilul documentului intitulat Însemnări din celulă, semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti

Cazul Delirul vazut de profesorul Mihai Ungheanu

 


[1] Gh. Buzatu, Istoriografia şi izvoarele, în Istoria Românilor, IX, România în anii 1940-1947, coordonator – Dinu C. Giurescu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2008, p. XXVII şi urm.

[2] Vezi îndeosebi Aurică Simion, Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979; Gh. Buzatu şi colaboratori, Din istoria unei zile, Iaşi, 1979; Gh. Buzatu, coordonator, Actul de la 23 august 1944 în context internaţional. Studii şi documente, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984; M. Varia, 23 august 1944. Studiu, Bucureşti, 1993 (xerografiat); Istoria PCR. Sinteză. Documente, 5, Bucureşti, f.a.; Gavriil Preda, coordonator, 23 august 1944. Evaluări şi controverse, Ploieşti, Mileniul III, 2006; Gh. Buzatu, ed., Trecutul la judecata istoriei. Mareşalul Antonescu – Pro şi contra, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006; Gh. Buzatu, Antonescu, Hitler, Stalin, I-III, Ploieşti-R. Vâlcea-Iaşi, 2005-2009; ediţia a II-a, anastatică, Iaşi, Tipo Moldova, 2010.

[3] Vezi, de exemplu, Tabelul nominal cuprinzând comuniştii din „categoria A” – Cezar Mâţă, Serviciile secrete ale României în Războiul Mondial (1939-1945), Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010, p. 356 (locul 111 într-o listă de 793 de persoane).

[4] Informaţia ne-a fost transmisă, cu titlu confidenţial (septembrie 1995), de D-l General Ion Coman.

[5] Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002, 463 p. (Colecţia Românii în istoria universală, nr. 96); ediţia a II-a, sub titlul Trecutul la judecata Istoriei. Mareşalul Antonescu – Pro şi contra, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006, 638 p..

[6] Vezi Gh. Buzatu, coordonator, Mareşalul Antonescu la judecata Istoriei, pp. 435-455.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.