14 ani cu Parintele Cleopa in Ceruri: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!”. Părintele Ioanichie Bălan, 5 ani in Ceruri: „Trebuie să punem toţi umărul la treabă” - Ziaristi OnlineZiaristi Online

14 ani cu Parintele Cleopa in Ceruri: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!”. Părintele Ioanichie Bălan, 5 ani in Ceruri: „Trebuie să punem toţi umărul la treabă”


Cuvânt de folos despre răbdare

Pr. Cleopa Ilie: –Iată ce am învăţat eu de la Părintele Vichentie: „Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare”. Şi când ţi-a părea matale c-ai gătit, ia-o de la capăt şi iar: „Răbdare, răbdare, răbdare…”. Dar eu nu am de lucru, că acela nu a zis nimic şi am întrebat: „Până când, părinte?”. Şi mi-a răspuns: „Nu până la prăşit, că nu spune Sfânta Evanghelie aşa. Cine va răbda până la sfârşit, acela se mântuieşte, ci nu până la prăşit”.

Interlocutor: – Nu până la prăşit?

Pr. Cleopa Ilie: – Nu! Până la sfârşit. Da! Aşa răbdare. Sfântul Acachie de la Sfântul Ioan Scărarul a căzut ucenic la un bătrân, care îl bătea de şapte ori pe zi şi nouă ani de zile a stat ucenic la el. Că la acel bătrân nu stătea nici unul ucenic, mai mult de o săptămână, pentru că pe toţi îi bătea. Şi după nouă ani a murit Sfântul Acachie şi a auzit Sfântul Ioan Scărarul, care conducea douăzeci de mii de sihaştri la Muntele Sinai. Am fost şi eu acolo. Şi i-au zis: „Ucenicul acela, care a îndurat şi a răbdat bătăi de la bătrânul acela, a murit”. S-a dus la el şi a întrebat: „Părinte, unde este Acachie?”. Şi i-a răspuns: „A murit”. „Unde este îngropat?”. „Este îngropat acolo, în cimitir”. „Vină şi-mi arată”. Au mers. Îi pusese o cruce veche. „Când a murit?”. „Acum vreo trei, sau patru luni în urmă”. Dar Sfântul Ioan Scărarul se duce la crucea lui şi zice: „Acachie, ai murit?”. „Nu am murit. Ascultătorul niciodată nu moare”. „De ce ai spus, părinte, că a murit?”, îl întreabă pe bătrân. „Ai văzut că nu a murit?”. „Vai de mine! Crimă am făcut! Crimă am făcut! Crimă am făcut! Dă-mi voie să îmi fac o colibă lângă el, ca să cer iertare până la moarte. Că eu l-am bătut de atâtea ori”.

El nu zicea niciodată nimic, ci numai cerea iertare. Şi i-a spus Sfântul Ioan Scărarul: „Fă o colibă aici lângă el”. Şi a făcut o colibă acolo lângă el şi zicea: „Iartă-mă Acachie că te-am bătut de atâtea mii de ori”. Şi s-a arătat Sfântul numai cu patruzeci de zile mai înainte de a muri el şi i-a zis: „Părinte, sfinte sunt mâinile tale, care m-au bătut de atâtea ori. Că din toate bătăile am câştigat cununi aparte. Şi sfinţia ta, pentru că m-ai bătut, mă rog la Mântuitorul Hristos să nu te duci în iad, că mi-ai făcut atâtea cununi. Să ştii că mai ai trei zile şi vii la mine şi vom sta împreună”. Aşa este. Aşa răbdare, nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce. Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorit întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi, nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”. Aceasta este.



Pr. Ilie Cleopa: Rabdare, rabdare, rabdare… by ZiaristiOnlineTV
Transcriere şi adaptare: Diac. Marian Pătraşcu / Doxologia

Părintele Ioanichie Bălan: „Trebuie să punem toţi umărul la treabă”

„Aşteptăm să ne vină totul de la alţii, ne-am umplut ţara de datorii şi umblăm cu căciula în mână pe la toate organizaţiile mondiale. Ruşine! Noi n-am trăit niciodată din pomana nimănui până acum!”

Părinte, care e rostul studentului? Cum ar trebui el să-şi planifice viaţa?

Un student e un tânăr în formare pentru viaţă, pentru Hristos, şi el are nevoie să prindă din toate părţile tot ce e bun; întâi de la Hristos – pe linie verticală, prin rugăciune – apoi de la preoţii care îl formează, de la părinţii care îl cresc şi care îi dau câte un sfat. Apoi trebuie să şi pună în practică. Un student studiază, meditează, dar nu numai; el trebuie să fie şi un om activ, un om de societate, care să cunoască cât de cât problemele sociale, problemele vieţii, problemele politice, şi nu neapărat numai cele religioase, ca să ştie în ce context îşi duce şi el viaţa, nu? Trebuie să-şi facă şi el o familie, un cămin, trebuie să ştie cum să-şi direcţioneze paşii; nu trebuie să fie un om rupt de realitatea de zi cu zi a vieţii.

Apoi, să fie şi un om milos – să se ducă la un om necăjit, la un om bolnav şi să vadă ce simte acesta, să afle cum ar putea să-l mângâie, iar Duhul Sfânt îl va învăţa să-i spună o vorbă bună. Să-i duci ceva folositor, să-i cânţi ceva, dacă poţi, să plângi puţin cu el, să-i dai un pahar cu apă… Vei vedea că ieşi mai înnobilat de acolo! Să meargă şi la o închisoare, dacă are voie, să vadă şi omul care stă după gratii, de ce stă şi cât e de greu acolo – să te pui în postura lui şi să pui şi umărul acolo, să vezi cum ar fi să-l salvezi, măcar cu un sfat.

Un student trebuie să fie şi un bun muncitor, şi legat de pământul străbun, pentru că pământul te înnobilează, îţi dă verticalitate. Altfel este un om care trăieşte anarhic şi aşteaptă să-i dea alţii totul de-a gata – mama, tata, bunicii şi alţii care mai sunt în preajma lui. De aceea, noi, de multe ori, n-am ştiut să ne încorporăm într-o ordine a lumii, să punem umărul la greul neamului acestuia. Aşteptăm să ne vină totul de la alţii, ne-am umplut ţara de datorii şi umblăm cu căciula în mână pe la toate organizaţiile mondiale. Ruşine! Noi n-am trăit niciodată din pomana nimănui până acum! Trebuie să punem toţi umărul la treabă – şi studentul, şi ţăranul, şi călugărul.

Nu fiţi doar visători, să faceţi filme, fotografii… Trebuie să fim oameni activi, să ne pregătim pentru ziua de mâine, şi asta mai ales printr-o viaţă creştină. Nu vei realiza mare lucru în viaţă dacă nu te rogi. Fără „Tatăl nostru” puţin lucru faci!

Mi-aduc aminte de un sfânt părinte, un pustnic, la care a venit un tânăr şi i-a cerut un cuvânt de folos. Şi primul sfat pe care i l-a dat acestuia a fost primul cuvânt din Psaltire: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stat, ci în legea Domnului e voia lui”. Şi tânărul a spus: „Destul, părinte! Mă duc să fac până aici, şi după aceea mă întorc să-mi spuneţi restul”. S-a dus tânărul acela, care era tot călugăr, şi s-a făcut pustnic, iar bătrânul a uitat de el. După 30 de ani a venit din nou – bătrânul nu-l mai cunoştea, dar, prin Duhul Sfânt, l-a recunoscut. I-a zis tânărul pustnic: „Părinte, am venit să-mi spui continuarea psalmului I din Psaltire!” Şi bătrânul şi-a adus aminte: „Dar câţi ani sunt de când ai venit la mine?” – „Sunt treizeci de ani. Şi m-am luptat să ajung la fericirea bărbatului care în calea păcătoşilor n-a stat şi în calea celor necredincioşi n-a umblat”. Vă imaginaţi?!

Fiecare cuvânt din Scriptură e plin de învăţătură; puneţi-l, fraţilor, în practică!

Extras din „Duhovnici români în dialog cu tinerii”, (ediţia a II-a), Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, pp. 217-219

Surse: Doxologia / Sfintii Inchisorilor

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.