URSS Archives - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tag Archives: URSS

Trei sfinți ne așteaptă pe Dealul Patriarhiei: Episcopul Cetății Albe din Basarabia de Sud ocupată de URSS și Ucraina, Sfântul Ierarh Dionisie și Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș alături de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Cel mai nou sfânt român, un ierarh basarabean canonizat în 2018, și „Sfântulița” care a murit pentru Hristos la vârsta de 12 ani, sunt „oaspeții” Sfântului Dimitrie cel Nou la Pelerinajul anual dedicat Ocrotitorului Capitalei,

Ce se întâmplă când bolșevicii ajung la vârful puterii. Titulescu a trimis pe tavă sovieticilor al doilea transport din Tezaurul Romaniei. Evenimentul Istoric pe urmele bijuteriilor Reginei Maria furate de ruși

Nicolae Titulescu, pe atunci ministru al Finanțelor, este cel care a insistat și pentru trimiterea celui de-al doilea tren, din iulie 1917, în ciuda evoluției previzibile a asaltului bolșevic asupra Rusiei.

“A rosti numele Basarabia e totuna cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti.” BUCOVINA ȘI BASARABIA. Studiul istorico-politic al lui Eminescu publicat integral, în premieră online, de Mihai-Eminescu.Ro. 101 ani de la Unirea Basarabiei cu Țara

“Câtă vreme piciorul român mai stă ţeapăn pe faţa pământului, unirea slavilor dela miazănoapte cu cei dela miazăzi, atât de mult dorită, nu se poate face.”, scrie Eminescu despre Basarabia și Bucovina