Blog News from Independent Journalists
„De ce a luat Stalin Basarabia în iunie 1940 ne spune telegrama sa din 7 iulie 1941 adresată comandantului Frontului de Sud, generalul de armată LV. Tiulenev. Stalin cere ca Basarabia să fie menţinută cu orice preţ, „avînd în vedere că teritoriul Basarabiei ne este necesar ca bază de plecare la atac pentru organizarea ofensivei”…
Nici in Tara-Mama politicienii nu au organizat vreo actiune de comemorare a victimelor ocupatiei sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa care incepea acum 72 de ani – la fel dupa cum nu au organizat nici la 22 iunie, 70 de ani de la inceperea Razboiului Sfant de eliberarea a Basarabiei de sub jugul sovietic. Nu putem decat sa le uram politicienilor romani, de pe ambele maluri ale Prutului, ca viitoarele generatii sa-si aminteasca de ei tot asa cum isi amintesc ei de momentele dramatice ale Istoriei Romanilor.
Este timpul ca, după 70 de ani de la acel eveniment, să readucem în memoria contemporanilor contextul istoric care a impus României să intre în cel de-al Doilea Război Mondial.
“In discuţii, face mult caz de faptul că este fiu de muncitor, că simte muncitoreşte, că are ură împotriva legionarilor etc. Urmează ca, după clarificarea acestor probleme, să analizăm din nou acest caz şi numai atunci vom hotărî dacă va corespunde pe linia muncii D.G.I.E.”
“Dle. Nicolae Manolescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, titan al gîndirii şi părinte al scriitorilor români, îmi cer scuze că am vorbit urît despre dvs. şi despre alţi titani ai gîndirii şi părinţi ai scriitorilor români care numai în jurul dvs. roiesc şi care fac aşa de mult bine poporului scriitor încît vor intra în rai negreşit! Ca un cîine turbat am muşcat eu mîna care m-a hrănit, care mi-a dat premii şi lecturi publice şi diplome şi alte chestii!”
“Este singurul mediu care creste cu adevarat, foarte agresiv, spre deosebire de alte medii’, a mentionat Dan Bulucea, seful Google Romania
„Gazprombank” a oferit, in ultimele doua luni, peste 5 milioane de dolari SUA, sub forma unor donatii, Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove, subordonata canonic Pariarhiei Ortodoxe Ruse, au declarat surse oficiale ale bancii, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS.
Nu ştiu şi nici măcar nu mă interesează dacă harnicul şi laboriosul autor Larry L. Watts este lucrător al CIA sau al altor servicii secrete americane, aşa cum se spune pe la colţuri. Ba poate că ar fi chiar mai bine aşa, după unii care cred că girul faimoasei agenţii americane de informaţii (şi nu numai) ar spori credibilitatea cărţilor sale.
Întrebarea de bază rămâne. Va abandona SUA NATO? Și dacă da, atunci când? Indiferent când, nu știu câți vor fi bucuroși, dar știu cine va fi fericit: Rusia. Astfel s-ar împlini visul ei de şaptezeci de ani: scoaterea americanilor din Europa.
Ambasada Federaţiei Ruse în România, înscrisă într-o campanie declanşată de Moscova cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la 22 iunie 1941 – Începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei – a editat, în condiţii grafice de lux, un album dedicat soldaţilor ruşi căzuţi pe teritoriul României, album intitulat sugestiv În amintirea eroilor.