Romanian News from around the Globe
În volumul pe care-l prezintă cititorului dornic să-și esențializeze cunoașterea loviturii de stat din decembrie 1989 haotizată deliberat prin mijloacele și tehnicile dezinformării și ale intoxicării intelectuale, Victor Roncea își dovedește capacitățile de analist al evenimentului istoric investigat selectându-i momentele referențiale, în contextul politic Mondial care a finalizat Războiul Rece dintre capitalismul reprezentat de superputerea Statele Unite cu componentele militare NATO și creatura lui rebelă, comunismul, reprezentat de superputerea Uniunea Sovietică având componentă militară Tratatul de la Varsovia.
În ziua de 14 octombrie a anului 1641, moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, aduse din Constantinopol, erau așezate cu mare cinste de domnitorul Vasile Lupu în Biserica Sf. Trei Ierarhi din…
Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu s-a făcut Fiu al Omului ca omul să se poată îndumnezei și a făcut-o prin minuni pe care nimeni până la el și nici…
Hristos ne-a dat o poruncă nouă, corolar al tuturor celorlalte, când a spus: ”Să vă iubiți unii pe alții cum Eu v-am iubit pe voi” și a arăta-o în fiecare…
Pescuirea minunată îndeamnă ca mai întâi să fim cu luare aminte la gândurile care ne vin pe care să le cercetăm spre a putea separa grâul de neghină
Ca odinioară bătrânica din chilia pomenită de Sf. Mircea Vulcănescu, să ne plecăm genunchii trupului și sufletului și cu Vasile Voiculescu, alt sfânt al închisorilor
Poate azi, mai mult ca oricând, putem spune cu Apostolul neamurilor că ”în parte cunoaștem, în parte proorocim” și de aceea cunoașterea omului nu are cum fi mai mult decât o ”ghicitură”, o formă de inducție incompletă. Ne gândim la diviziunea de nestăvilit a științei și greutatea elaborării unor sinteze cu deschideri spre rezolvări dezirabile.
“Vor veni vremuri grele asupra ortodocşilor, dar să nu ne înspăimântăm, să nu ne uităm la strâmtorările ce le vom suferi vremelnic, ci să privim cu nădejde la darurile cele veşnice.” – Părintele Justin
La început de an bisericesc, rânduiala e astfel întocmită încât, semnificativ, se citește parabola lucrătorilor celor răi, parabolă pe care Hristos a rostit-o chiar în săptămâna dinaintea patimilor, adică de…
Rares Mihai Florescu is with Sara Nukina. Colega mea de clasa, Sara Nukina a fost diagnosticată cu tumoră infiltrativă de trunchi cerebral, inoperabilă. Mai exact o tumoră pe creier. Există…