Ion Cristoiu pentru Reporter Virtual: Contribuţia lui Mircea Geoană la măreţia blogului românesc - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ion Cristoiu pentru Reporter Virtual: Contribuţia lui Mircea Geoană la măreţia blogului românesc

de Ion Cristoiu

S-a împlinit recent un an de la cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial. Pentru televiziunile mogulilor, a fost un nou prilej de a se prăbuşi în bocete isterice, pentru că voinţa electoratului a contrazis pohtele patronilor cîrnăţari, numiţi Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu. Pentru Mircea Geoană a fost un prilej de a-şi posta pe blog un interviu autofilmat filmat prin care-şi explică înfrîngerea. Cum era şi de aşteptat, într-o lume politică şi jurnalistică eminamente ovariană, gestul distinsului preşedinte al Senatului a stîrnit o furtună de hămăituri duşmănoase. Larma produsă de behăiturile  scrise şi televizate a împins în plan secund importanţa momentului creat de Mircea Geoană în spaţiul carpato-dunărean.

Privit  cu detaşarea bătrînului Gheorghe, din Groapa lui Eugen Barbu, cel care a văzut la viaţa lui atît de multe încît tot ce se întîmplă în jur nu poate fi altceva decît un nou spectacol de panoramă, gestul lui Mircea Geoană consfinţeşte  o triplă premieră în Istoria României:

1) E întîia oară cînd un politician îşi face o plăcere sadică din a reaminti celorlalţi unul dintre cele mai ruşinoase momente din cariera sa.

Mircea Geoană a fost candidatul celei mai mari Coaliţii politico-mediatice din istoria României. Au sărit să-l împingă cu umărul pe povîrnişul dealului Cotroceni partide, ONG-uri, ziare, moguli, clănţăi de televiziune, intelectuali în căutarea unui gheşeft şi starlete aflate în vecinătatea şoselei de Centură. Cu toate acestea, domnia sa a pierdut alegerile. Ca şi în cazul blenoragiei de juneţe, bărbaţii politici preferă să uite momentele cînd au luat-o peste bot. Caz psihiatric fără echivoc, Mircea Geoană îşi face o plăcere din a a-şi aminti şi a ne reaminti de momentul cînd a ţopăit ca o capră.

2) E întîia oară cînd un lider mai acătării îşi publică amintirile înainte de a deveni pensionar politic şi, mai ales, înainte de a trece un anume timp.

3) E întîia oară cînd memoriile unui politician sunt publicate într-o formulă video şi nu tipărită.

Acestea ar fi cele trei premiere întruchipate în Istoria naţională de postarea pe blog de către Mircea Geoană a unui interviu din care, evident, lipsesc întrebările, deoarece acestea au fost puse de dublura jurnalistică a distinsului domn doar în gînd.

Integral la: Reporter Virtual – Foisorul lui Cristoiu

Foto: Costin.ro

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.