Ucraina atenteaza la Putna - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ucraina atenteaza la Putna

Viorel Patrichi: Ucraina vrea să ne ia şi Putna

La Bucureşti şi la Chişinău – două capitale care, vor-nu vor, au destinul să meargă împreună – a trecut aproape neobservat un eveniment semniticativ din Ucraina.

Pe 24 ianuarie, adică exact de ziua Unirii lui Alexandru Ioan Cuza, la Liov  (Livov în rusă, Lviv în ucraineană, Lemberg în germană), a avut loc un mare miting dedicat zilei de… 22 ianuarie 1919. La 21 ianuarie 1999, preşedintele ucrainean Leonid Kucima a dat decretul nr. 42, prin care, în ziua de 22 ianuarie, se marchează “Sobornosti”, ziua unităţii naţionale a poporului ucrainean.

Chiar dacă nici Gogol nu i-a recunoscut ca pe-o naţiune, ucrainenii au tot încercat să se detaşeze fără succes de ruşi. În ianuarie 1918, a fost creată Republica Populară Ucraineană, iar pe teritoriile fostului Imperiu Austro-Ungar, s-a format Republica Populară Ucraineană de Vest.

În decembrie 1918, conducătorii celor două state au semnat la Fastov un acord de unificare.

La 22 ianuarie 1919, tratatul, numit de ucraineni Velika Zluka, a fost prezentat în Piaţa Sofia din Kiev ca document al unirii.

Şi cam aici se termină tentativele cele mai importante de a crea un stat autentic.

Românii din toată Bucovina şi din Basarabia deja se uniseră cu România.

Chiar dacă ucrainenii ridicaseră steagul Ucrainei pe palatul Sfatului Ţării de la Chişinău. Polonia a ocupat Galiţia de est, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. La 22 ianuarie 1990, ucrainenii au făcut un lanţ viu prin Ucraina Sovietică, de la Kiev la Liov, revenind astfel la Ziua Unităţii, pretinzând şi teritorii care nu le-au aparţinut niciodată. Unele moştenite de la Uniunea Sovietică, altele aflându-se pe teritoriile unor state suverane.

Prin urmare, nu există nicio legătură cu 24 ianuarie, ziua Unirii lui Cuza din 1859, când sudul Basarabiei era în componenţa Principatelor Române Unite.

Mii de extremişti ucraineni purtau făclii aprinse şi strigau pe străzi: “Vine Bandera! Moarte duşmanilor!”. Evident, pentru ei, duşmanii ar fi românii, ruşii şi polonezii.

Dacă ar fi fost acolo numai nişte zănatici, nu le-aş fi acordat atenţie. Grav este că asemenea manifestări şovine au loc după vestita declaraţie a preşedintelui Viktor Ianukovici: “România şi R. Moldova trebuie de-acum să perceapă Ucraina ca pe o ţară mare, puternică, înfloritoare, cu care este preferabil să te împrieteneşti!” Ameninţarea este străvezie printre aceste cuvinte.

Amintim, de asemenea, că tot pe 24 ianuarie, la mitingul de la Liov, deputatul Rostislav Novojeneţ, reprezentantul Blocului Iulia Timoşenko, a declarat că “în 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi. Noi am pierdut Lemkovşcina, Nadsianie, Holmşcina, Podliaşie – care au trecut la Polonia; Beresteişcina, Gomelşcina – care au trecut la Belarus; Starodubşcina, Slobojanşcina de Est, în sfârşit, Kuban, care la 28 mai 1918 s-a unit cu Ucraina… Am pierdut Transnistria, Maramureşul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru”, a declarat el.

Cu alte cuvinte, nu e suficient că s-au făcut stăpâni la Cernăuţi, la Hotin şi la Cetatea Albă. Mai vor şi Suceava!

Ucrainenii ştiu foarte bine că Putna este Mecca românilor şi tocmai acolo ar pofti să stăpânească.

Dacă unii domnitori moldoveni au folosit mercenari zaporojeni, Kievul visează să ajungă la Carpaţi. Diplomaţii noştri ar trebui să-i informeze mai detaliat pe cei de la Bruxelles, să priceapă şi ei cam ce vecin avem.

Novojeneţ este o persoană publică, nu oricine. Face parte dintr-un partid care pretinde că susţine orientarea Ucrainei spre Europa.

Opinia reprezentantului de la Blocul Iulia Timoşenko a fost susţinută şi de Iuri Şuhevici, liderul partidului Ucraina Noastră – Autoapărarea Populară, care este fiul generalului Roman Şuhevici (comandantul Armatei Insurecţionale Ucrainene (UPA), aripa înarmată a Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni.

Ucraina, ca stat independent a apărut în 1991, dacă nu luăm în considerare o serie de republici de o zi, care au apărut pe teritoriul ei în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). Transnistria a intrat în componenţa Imperiului Rus ca urmare a victoriei contra Turciei în războiul din perioada 1787-1792, care s-a încheiat prin Tratatul de pace de la Iaşi, dintre Rusia şi Turcia. Abia atunci au ajuns ruşii cu stăpânirea la Bug. Repet: incursiunile războinice nu se confundă cu statalitatea, fie ea şi de sorgine imperială. Ce ar însemna dacă tătarii din Hoarda de Aur sau hunii ar revendica astăzi toate pământurile invadate?

Le reamintim “strategilor” ruşi sau ucraineni, care acceptă doar istoria sovietică impusă de Stalin, că Transnistria a fost vechi teritoriu locuit de daci-valahi-moldoveni-români, până la expansiunea rusă în regiune. Însăşi denumirea oraşului Tiraspol vine de la cetatea Tyras, capitala Tyrageţiei. denumire menţionată de Herodot. Rusia Kieveană a avut doar incursiuni militare în regiune. Ştefan cel Mare le-a dat tătarilor terenuri în arendă pentru a-şi paşte hergheliile de cai şi nu putea oferi ceea ce nu-i aparţinea.

În timpul domnitorului Vasile Lupu, în Transnstria erau moşiile marilor boieri moldoveni. El i-a dăruit domniţei Ruxandra moşii în Transnistria, la nunta fetei cu feciorul hatmanului Hmelniţki. Cum putea Lupu să dăruiască nişlte moşii care aparţineau ucrainenilor sau ruşilor? Chiar să fie aşa de greu de priceput o dată pentru totdeauna? Apoi, mult mai târziu, au venit şi ruşii în drum spre Bosfor şi Dardanele. În ciuda masacrelor şi deportărilor masive, adeznaţionalizării brutale, majoritatea relativă a locuitorilor din Transnistria o formează şi astăzi tot românii-moldoveni.

Ucraina suferă însă de sindromul moştenitorului ilegitim: a primit teritorii care aparţin altor naţiuni, e obsedată permanent că va veni ziua adevăratei succesiuni şi, pentru orice eventualitate, atacă, plusează: vrea şi Putna!

Desigur, o asemenea mentalitate este străină de spiritul european.

Dar nici românii de la Bucureşti, Iaşi, Suceava, Cernăuţi şi Chişinău nu trebuie să se culce pe-o ureche.

Departe de mine gândul că trebuia să punem mâna pe săbii şi buzdugane, să sărim pe cai şi să alergăm până la Liov.

Văzând însă ce au făcut ucrainenii pe 24 ianuarie la Liov, cu atât mai puţin putem admite comportamentul mulţimii sălbatice de la Iaşi, care l-a huiduit pe Traian Băsescu. Indiferent cine ar fi preşedinte, indiferent de motiv, este dezolant să vezi colonei şi generali cu ochii holbaţi şi ieşiţi din orbite, urlând în timp ce se intonează imnul naţional. Am înţeles atunci că nu-şi merită pensiile. Este un caz de “lezmajestate” la adresa României, nu doar la preşedintele ales. Ce pretenţii să mai avem la nişte civili amărâţi?

Când aud imnul naţional, americanii înţepenesc cu mâna pe inimă…

De ce trebuie tăiate pensiile inginerilor, iar ale coloneilor – nu? De ce să suporte calvarul crizei doar muncitorii, profesorii, medicii, iar de veniturile judecătorilor şi ale procurorilor – care ne-au făcut celebri la CEDO! – să nu ne atingem?

Dacă aleşii noştri ţin aşa de mult – cum pretind ei – la educaţia acestei naţiuni, să facă bine şi să adopte o lege care să pedepsească aspru, cu amendă zdravănă, orice agitaţie de partid, orice manifestare huliganică din zilele de 1 Decembrie şi de 24 Ianuarie sau în timp ce se intonează imnul naţional. Indiferent de prilej.

Au vreme şi dreptul să huiduie pe oricine, 350 de zile pe an!
Altfel, nu ne deosebim prea mult de ucraineni…
Viorel Patrichi

ARENA.md

Print Friendly, PDF & Email

6 comments

  1. alex

    Dupa cum spunea Putin, Ucraina nu este o tara. Jumatate din teritoriu i l-au dat rusi, de la ei, in est, iar cealalta jumatate i l-au dat tot rusi, dar luandu-l cu forta de la alte tari din vest.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.