EXCLUSIV. Stefan Andrei despre Ceausescu si Mubarak: "I se spunea 'La vache qui rit', ca lui Iliescu". INTERVIU/AUDIO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

EXCLUSIV. Stefan Andrei despre Ceausescu si Mubarak: “I se spunea ‘La vache qui rit’, ca lui Iliescu”. INTERVIU/AUDIO


Stefan Andrei, fostul ministru de Externe din timpul regimului Ceausescu, a stat de vorba cu reporterul portalului Ziaristi Online, Victor Roncea, despre criza din Egipt. Un fin cunoscator al lumii arabe si personalitatilor grele ale diplomatiei mondiale, Stefan Andrei face o analiza a situatiei de la Cairo si considera ca mai degraba Fratia Musulmana se afla in spatele protestelor anti-Mubarak. “Dar pe Mubarak Armata il va schimba din functie”, afirma Stefan Andrei. Pe de alta parte, fostul sef al diplomatiei romane considera ca “lumea se va satura de protestul asta” si mai da doar cateva zile manifestatiei de la Cairo: “Mai sunt doua trei-zile si gata!… Aceastea sunt hotaratoare”. Pe viitor, Stefan Andrei nu crede ca va urma o schimbare radicala a pozitiei Egiptului fata de problemele arabe. “Egiptul va depinde in continuarea de SUA si de angajamentele cu Israelul”, afirma fostul demnitar comunist.

Veteranul diplomatiei romane afirma ca Fratia Musulmana a prefigurat, asteptat si exploatat momentul declansarii protestului, pe fondul gravelor problemele social-economice cu care se confrunta Egiptul si nu exclude si o oarecare influenta iraniana: “E o mare saracie: au crescut la 82 de milioane! E clar ca in spate se afla musulmanii. Lumea s-a saturat: 32 de ani cu acelasi om!”. Stefan Andrei (foto stanga) isi aminteste despre Hosni Mubarak si vizitele sale in Romania, inca de pe cand era trimisul special lui Anwar Al Sadad si il caza la o casa a Partidului. “A venit de multe ori in Romania”, evoca Stefan Andrei, inainte de a-i face portretul: “A fost format ca militar, a facut scoala de ofiteri de aviatie in Uniunea Sovietica si a fost chiar instructor de zbor al aviatorilor irakieni. Sadad l-a luat ca omul Armatei. I se spunea “La vache qui rit”, pentru ca tot timpul radea, asa ca Iliescu. Sotia lui era profesoara de limba engleza”.  Prima intalnire dintre Mubarak si Ceausescu s-a desfasurat pe aeroportul din Cairo (foto sus), isi aminteste Stefan Andrei, dupa o vizita oficiala in Africa. “Mubarak ne-a intampinat. Dupa aceea am facut o vizita oficiala acolo. Eu personal m-am intalnit de cel putin spate-opt ori cu el. Dar dupa ’89 n-am mai luat legatura cu el…”, spune Andrei. “El era occidentalizat. Un om destept. Nu era foarte culturalizat, fiind militar, dar avea o minte limpede si stia exact ce are de facut. Ceausescu nu-l aprecia pe Mubarak ca pe Sadat. Il aprecia pe cel mai exersat. Mubarak doar a continuat politica lui Sadat din urma acordului de la Camp David, unde formula fundamentala a constat in reluarea relatiilor cu Israelul. Altceva cu ce a venit el? Era clar omul americanilor in raport cu tarile arabe, inclusiv cu palestinienii. A avut vreo reactie, ceva, cand Israelul a facut crimele din Gaza, din Cisiordania, din Liban?!.. Nimic! El nu e prea iubit in lumea araba. Si in legatura cu Irakul a avut aceeasi pozitie cu cea americana.”

“Mai sunt doua trei-zile si gata!…”

Revenind la problemele politice actuale, fostul demnitar comunist afirma: “In primul rand, 31-32 de ani e prea mult. A doua chestiune: relatiile lui cu Israelul si Statele Unite l-au facut sa piarda mult prestigiu in randul popoarelor arabe. El nu i-a sprijinit nici macar pe palestinienii. Ganditi-va ca primeste numai pentru Armata un ajutor de un miliard si jumatate din partea SUA (in total peste 39 de miliarde de dolari din 1979, cand Egipt a facut pace cu Israelul, sub Sadat – nn). Dupa Israel e a doua tara care primeste ajutoare atat de mari. Noi le-am spus lor, la vremea aceea: “Noi v-am ajutat, v-am convins sa mergeti la Ierusalim, sa faceti pace cu (Menachem) Begin, la Camp David, dar mai reduceti din Armata, nu mai pastrati o Armata de un 1.500.000 de oameni si bagati bani in dezvoltare!”. Stefan Andrei critica faptul ca Mubarak nu a acordat suficienta atentie dezvoltarii economice si crede ca “deocamdata Armata il sustine pe Mubarak, dar e gata sa-l schimbe; daca vede ca interesele ii vor fi amenintate, Armata il va schimba din functie. De fapt, Armata hotaraste acum acolo!”. Pe de alta parte, fostul diplomat afirma ca “lumea se va satura de protestul asta. Mai sunt doua trei-zile si gata!… Aceastea sunt hotaratoare”.

“Nu poti sa bagi in Egipt democratia americana sau… democratia romaneasca. Armata va hotari!”

In privinta succesorului lui Mubarak, Stefan Andrei nu crede ca El Baradei este omul potrivit “Nu e om de condus Egiptul! Egiptul trebuie condus de o mana forte: sunt 82 de milioane! Nu poti sa bagi acolo democratia americana sau… democratia romaneasca”.  Dostul ministru de Externe al Romaniei considera ca “instalarea unui regim islamic in Egipt ar fi o dare inapoi care ar influenta negativ intreaga lume araba”. Despre succesorul lui Mubarak, Stefan Andrei afirma ca acesta va fi numit de Armata: “Armata va stabili succesorul, indiferent daca va fi civil sau militar”. Armata Egiptului “nu poate sa renunte la America, din moment ce primeste un miliard si jumatate pe an din partea SUA. Influenta americana va ramane dar poate o vor mai echilibra pe cea israeliana”. Va veni un fel de Militaru, pe partea americana. Soarta lui Mubarak de dupa schimbarea din functie nu va fi prea grea; Andrei crede ca acesta va ramane in tara. In privinta viitorului regiunii, Stefan Andrei prevede ca nu va urma un razboi asupra Iranului: “Americanilor le e frica. Sa nu uitam ca 60% din populatia Irakului e de siiti. Acestia se uita spre Teheran nu spre Bagdad. Americanii isi dau seama ca regimurile din Golf, inclusiv Arabia Saudita, cu structuri feudale, pot fi usor maturate. Iranul poate sa dea ordine in Golf, pe considerentul populatiei siite, care e foarte activa si in Arabia Saudita. Le e frica, deci!”. Pe viitor, “nu vad o schimbare radicala a pozitiei Egiptului fata de problemele arabe. Ei in continuarea vor depinde de americani si de angajamentele de frontiera cu israelienii. Pe termen scurt nu vad o rupere a politicii lui Mubarak in lumea araba”, conchide fostul ministru de Externe al Romaniei in perioada de varf a diplomatiei romanesti pe plan mondial.

Victor Roncea / Ziaristi Online

Ascultati aici interviul cu Stefan Andrei:
Ziaristi Online – Stefan Andrei despre criza din Egipt, Mubarak si Ceausescu. Interviu Exclusiv


Foto Ceausescu in Egipt: Arhive
Foto Stefan Andrei: Mihaela Lungu
Foto Geoana la Mubarak: Victor Roncea

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.