Martori oculari ai crimelor din 13 - 15 iunie 1990 vorbesc: VIDEO cu profesorii Tomnița Florescu și Nae Constantinescu, fotograful Nic Hanu și ziariștii Corneliu Vlad, Miron Manega, George și Victor Roncea. Fenomenul Piața Universității a ajuns de la Palatul Suțu la Cetatea Râșnov - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Martori oculari ai crimelor din 13 – 15 iunie 1990 vorbesc: VIDEO cu profesorii Tomnița Florescu și Nae Constantinescu, fotograful Nic Hanu și ziariștii Corneliu Vlad, Miron Manega, George și Victor Roncea. Fenomenul Piața Universității a ajuns de la Palatul Suțu la Cetatea Râșnov

Trei fotografi readuc la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990.

După prezentarea acestora pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu din inima Capitalei, în perioada 13 iunie – 13 iulie 2020, expoziția face parte acum din Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 – ediția “Război și pace” – și este disponibilă spre vizitare între 18 – 26 iulie în Piața Unirii din Râșnov și între 27 iulie – 30 august 2020 chiar în Cetatea Râșnov, transmite EVZ.

Fotojurnaliști, participanți și organizatori ai manifestației, Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea și-au răscolit negativele și amintirile pentru a reda tinerilor de azi cât și cercetătorilor, istoricilor și publicului larg, fotograme dintr-un fenomen unic european și chiar internațional: o demonstrație-maraton pentru libertate, de 52 de zile.

Cei trei s-au regăsit în anul 1990 în redacția „României libere”, care apărea pe atunci într-un tiraj extraordinar pentru azi, de 1.000.000 de exemplare, ceea ce ne arată aviditatea românilor pentru presa liberă. Astăzi, Nic Hanu este un fotograf consacrat, autor de cărți de fotografie, membru și fost președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România, Pascal Ilie Virgil este regizor, scenarist și producător independent, iar Victor Roncea, pe atunci fotoreporter la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și publicist la „Evenimentul Istoric”, „Evenimentul Zilei” și „Bursa”, informează Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni.

Expoziția organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 se desfășoară sub auspiciile Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Asociației Artiștilor Fotografi din România și a Primăriei orașului Râșnov, publică și ziarul Bursa.

Martori oculari ai crimelor din iunie 1990

Prof Nae Constantinescu de Cristina Nichitus Roncea

Crimele de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 au fost dezvăluite și rememorate dureros la vernisajul de la București al expoziției „Fenomenul Piața Universității – 30 de ani”, de către arh. Tomnița Florescu, profesor la Arhitectură, prof. dr. Nicolae Constantinescu, medicul care a primit la Spitalul Colțea morții și răniții evenimentelor, Corneliu Vlad, pe atunci jurnalist la România liberă, George Roncea, organizator al Pieței Universității, arestat în Arhitectură și încarcerat de mineri și organe la Măgurele, Miron Manega, maltratat brutal alături de poetul Cezar Ivanescu, Eugen Negrea, fotograf și autorii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea, prin cuvinte și fotografii. VIDEO AICI:

Cine sunt și ce cred cei trei. Un Video cu Expoziția și două interviuri la Trinitas și Radio România Cultural urmate de biografiile și crezul lor:

Nic Hanu și cum „Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”

Nic Hanu in Piata Universitatii 1900

Autorul Nic Hanu este absolvent cu Diplomă al Facultății de Electronică, Inst. Politehnic București.
Practică fotografia ca freelancer. Este distins cu titlul de „Artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică”. A publicat numeroase articole pe teme fotografice și a efectuat expertize tehnice și testări de materiale și tehnică foto pentru Azomureș, I. O. R. și Ministerul Comerțului.
A primit distincții pentru lucrări fotografice atât în Romania cât și în străinătate în urma expozițiilor sale. Lector de fotografie la Universitatea Cultural Științifică, susține seminare cu profil fotografic.
Cărți publicate: – Fotografia și fotoaparatele Orizont, Ed. Tehnică, București;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 1 – partea de tehnică fotografică, Editura Tehnică;
„Să Învățăm Fotografia de la Maeștri”, volumul 2 – partea de exprimare artistică, Editura Tehnică
„Temeiurile Imaginii cu maeștrii fotografiei” – 354 pagini. editată în regie proprie, 2016
Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și a fost primul președinte al acesteia după 1989.

Piața Universității 1990 și România lui 2020

Fenomenul Piața Universităţii 1989 – 1990 a reprezentat cu adevărat readucerea la București a axei lumii, extirpate din spațiul public al României după ocupația bolșevică a Rusiei sovietice. Nicicând nu se mai văzuse în Agora țării o asemenea manifestare de credință și luptă deschisă și non-violentă, pentru libertate, nicicând nu s-a mai văzut de atunci un astfel de fenomen ingenuu. Unicitatea Fenomenului declanșat în aprilie 1990 de tinerii care fuseseră deja pe baricadele din 1989 în același loc sacru constă și în caracterul ei profund cultural și moral. Acolo, sub icoana Maicii Domnului adusă de la Putna și între portretele „Românului Absolut” din Balconul Universității, s-a recitat Doina lui Eminescu interzisă de ocupanții sovietici, de acolo s-a transmis salutul de solidaritate al dramaturgului “academician–golan” Eugen Ionescu, acolo au cuvântat poetul creștin Ioan Alexandru și Părintele Constantin Galeriu, de acolo a binecuvântat manifestația cel mai mare teolog al secolului trecut, Părintele Dumitru Stăniloae, acolo s-a cântat „Imnul Golanilor” și „Doamne, vino, Doamne”, în emoția de masă a elitei active a României și acolo a răsunat vibrant, pentru prima oară în libertate după 45 de ani, din pieptul a 100.000 de români, troparul Învierii Domnului: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând!”. Totodată, la fel de important, Piața Universității s-a constituit în prima resursă de informații reale a României, prin fațada Institutului de Arhitectură, transformată de studentul la Arte Plastice, viitorul ziarist George Roncea, într-un portal de comunicare directă cu românii. Pe lângă mesajele dispuse pe frontispiciul clădirii lui Grigore Cerchez ce poartă numele lui Ion Mincu, acolo a fost difuzată pentru prima oară în România, pe un ecran gigant plasat cu greu dar reușită din baza de la ultimul etaj, filmarea ascunsă de regim în care conspiratorul GRU/KGB Nicolae Militaru, afirma în sediul CC al PCR, către fiul de agent NKVD Petre Roman, agentul sovietic Silviu Brucan și școlitul la Moscova Ion Iliescu, că „Frontul Salvării Naționale ființează de șase luni de zile!”.

„Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră”, era refrenul preferat al zecilor de mii de participanți din „Zona Liberă de Neocomunism a României”. Într-adevăr, ultimii plecați nu au făcut-o de bună voie ci numai ridicați pe sus în cătușele milițienilor transformați peste noapte în polițiști, loviți sub paturile de armă ale jandarmilor proaspăt redenumiți din trupeți ai Securității și, apoi, mai ales, însângerați de bâtele și chiar topoarele minerilor manipulați de conducătorii vizibili sau din umbră ai FSN. Cei arestați și maltratați – elevi, studenți, intelectuali sau simpli bucureșteni revoltați – au fost încarcerați ilegal în condiții de lagăr și torturați, uneori bestial.

Finalul dramatic al manifestației nu mai are nimic de a face cu energia demonstrației pașnice de 52 de zile. Este o evidență pentru orice om informat că operațiunea din 13 iunie 1990 a fost jocul mai multor servicii speciale, din România și de aiurea, fiecare cu interesul lui. Pentru cei mai tineri amintim doar fraza interceptată dintr-o transmisiune a Ministerului de Interne: „Va rog sa-l informati pe domnul presedinte: dam foc la toate autobuzele. Aceasta a fost intelegerea”. Pe de altă parte, astăzi cunoaștem că la subsolul și primele nivele ale sediului Poliției Capitalei se afla o parte din arhiva Securității Municipiului București în care se stocaseră monitorizările evenimentelor din decembrie 1989 – audio, video și scrise – care puteau afecta serios interesele Armatei conduse acum de capi din agentura sovietică din România. Fotograful Nic Hanu a înregistrat în imaginile sale mai multe evidențe care demonstrează indubitabil pentru un specialist că modul uniform și puternic în care au ars autobuzele nu poate fi datorat doar unor sticle incendiare (și ele venite de unde?). La fel, mai ales, explozia a cărei ciupercă se ridică până la etajul 4 al clădirii Poliției.

Ce a urmat, până azi, se știe, se vede cu ochiul liber și se simte, din păcate, pe spatele bietului român și în dauna resurselor pământurilor lui dumnezeiești milenare: menținerea României, conform înțelegerilor secrete de la Malta, în sfera de influență sovietică, atunci, ruso-germană, acum. Doar un cutremur venit de la Washington, pe care îl așteptau și manifestanții din Piața Universității 1989 – 1990, urmat de un vulcan a cărui lavă să topească toate nodurile rețelei planetare anti-umane comunist-progresiste, mai poate surpa, poate, acest eșafodaj nefast pentru România.

Victor Roncea, Iunie 2020

Victor Roncea, „Golan” pentru toate regimurile din România

Victor Roncea in Piata Universitatii 1900

Victor Roncea era în 1990 elev la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și, din pasiune, fotograf la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților. A debutat în presă chiar în timpul Fenomenului Pieței Universității, cu fotografii în săptămânalul „Expres” și, apoi, ca reporter la ziarul „România liberă”. A înregistrat fotografic din Institutul de Arhitectură intrarea minerilor în Piața Universității și spargerea ușilor Facultății de Geologie cu topoarele dar filmele au fost ulterior confiscate în timp ce se număra printre primii cetățeni ai României maltratați, răpiți, arestați și încarcerați ilegal, alături de studenții de la Arhitectură și Universitate. În timpul manifestației a contribuit la organizarea ei prin crearea și montarea lozincilor din spațiul Pieței și înregistrarea fotografică a fenomenului cultural și civic, totodată îndeplinind funcția de liant între cele două grupuri organizatorice, Liga Studenților și Asociația Studenților Arhitecți. A emigrat ca refugiat politic în Statele Unite ale Americii unde a studiat și lucrat în domeniul fotografiei și a revenit definitiv după 5 ani, pentru a contribui la răsturnarea democratică a regimului Iliescu. Din nefericire pentru România, rezultatul a fost doar schimbarea unei gărzi de agenți sovietici cu o alta, ceea ce tinerii anilor ’90 nu au mai putut controla. În continuare lucrează în presă, la ziarele ZIUA, Curentul, Bursa, Evenimentul Zilei, revistele Tribuna și Evenimentul Istoric și portalul ZiaristiOnline.Ro, unde este reporter special, corespondent în zone de conflict și Basarabia, redactor, Șef Departament Externe, editorialist, Senior Editor, Redactor Șef Adjunct, publicist. A fost corespondent ocazional pentru BBC World Service și BBC Scotland, a primit burse și a participat la cursuri de jurnalism și fotojurnalism în SUA, Europa Centrală și Occidentală, Consiliul Europei, Parlamentul European și NATO și a fost declarat persona non grata în Ucraina pentru articolele sale. A primit numeroase premii de presă și este fondator, membru și membru de onoare al mai multor organizații civice și profesionale, naționale, europene și internaționale. Preocupat de devoalarea rețelelor „deschise” ex-sovietice din România a câștigat mai multe procese de presă cu membri ai acesteia din societatea în civil.
Autor, co-autor, coordonator și editor al unor lucrări despre România și amenințările Rusiei la Marea Neagră, Dictatura Biometrică, Dosarele distrugerii elitei româneşti, Corneliu Zelea Codreanu în Arhiva CNSAS (împreuna cu Gheorghe Buzatu), Mihai Eminescu și Părintele Justin Pârvu.
Expoziții de fotografie la New York, Stanford University, California, Chicago Public Library, SUA; Cottbus Film Festival, Germania; Galeriile Teatrului National – ArtExpo, România.
Detalii pe Roncea.wordpress.com și Roncea.Ro.

Unde sunt românii?

Nu știa nici necuratu’ în aprilie ’90, sper să fiu iertat că pornesc atât de abrupt, însă e strigătul meu de durere, că acea formă de protest care începea era împotriva unui dușman care apoi se va fi dovedit a fi reprezentantul unei dictaturi mult mai ticăloase și nenorocite decât cea care se terminase cu câteva luni mai înainte. Dușmanul dictatorial era tot de stânga, de extracție bolșevică accentuată, trădător de țară, criminal. Avea să-și trădeze poporul, să-l mintă și să-l jefuiască, să-și bată joc de el și, în același timp, ceea ce e și mai rău, să-i dea speranță.
Așadar, nu puteam ști atunci că marșul de protest de la care a pornit totul, pe care îl fotografiam, însoțindu-l de la sediul televiziunii din Dorobanți până în Piața Universității (am evitat sintagma mincinoasă de televiziune liberă) se va transforma într-un model unic de rezistență împotriva oricărei forme de totalitarism, în ciuda tuturor manifestărilor de fanatism fesenist de pe toată durata manifestației. De la aruncarea în prima zi, la acel marș de protest, a unui ghiveci cu pământ în coloana cu manifestanți pașnici de pe Calea Dorobanți – femeia lovită grav în creștetul capului a supraviețuit, la fel ca gestul acelui criminal necunoscut în conștiința și memoria celor care au văzut și auzit totul- și până la violențele de neimaginat din iunie, ale forțelor de represiune polițienească, civile (imeghebiști coordonați de foști securiști, viitori sereiști), și culminând cu atrocitățile minerilor.
Ziarul “România liberă”, pentru care lucram atunci, a fost singurul loc din presa centrală unde se spunea și se arăta, prin imagini netrucate, adevărul. Arăta ce se întâmplă în Piața Universității. TVR și Radioul public mințeau și dezinformau. Ziarul meu era incendiat sau era aruncat din trenurile care îl distribuiau în țară. Adevărul nu trebuia să fie cunoscut. Dictatura se instala, o dictatură a trădării, hoției și jafului de țară instituționalizat, a mitocăniei, a manipulării celor cu creiere manipulabile (pentru că manipularea, trebuie să spunem clar, se face în principal la mințile leneșe și chiar lipsite de orice activitate), a înjosirii poporului român și a distrugerii sale planificate.
După aproape două luni de rezistență anticomunistă, dictatura fesenistă abjectă a învins și s-a perpetuat în diferite forme. A reușit în deceniile următoare să transforme o țară cu oameni civilizați și buni într-una cu cea mai mare rată a emigrației din lume în timp de pace, într-una cu oameni răi, mânioși, egoiști, hoți și mitocani, conform modelului conducătorului emanat de partid. Și a mai reușit (sau va reuși) distrugerea unei națiuni prin inhibarea ei demografică, astfel încât prognozele au ajuns să estimeze că doar peste două-trei decenii poporul român nu va mai fi majoritar în România.
Oare, dacă ați fi știut, în aprilie-iunie 1990 ați fi fost mai mulți în Piața Universității?

Pascal Ilie Virgil, Iunie 2020

Pascal Ilie Virgil – regizor, scenarist și producator independent

Pascal Ilie Virgil in 1990

Pascal Ilie Virgil are Studii de Regie film, UNATC (cu un an doctoral) și Filosofie, Universitatea București, și este regizor, scenarist și producător independent (http://www.imdb.com/name/nm5381307).
A regizat filmele de lung metraj Desperate Ghosts (2018) și Delfin Pentagon (co-regizor)(2018). A scris scenarii pentru: The Jester from Transylvania (2020, post-producție); Desperate Ghosts (2018); Delfin Pentagon (2018); Femeia cu cravată neagră (2016); Crimă inocentă (2015); Brâncuși, din eternitate (2014)(2009, Moondance Atlantis Award); Toți copiii Domnului (2012); Liceenii în 53 de ore și ceva (2011);
Ca Regizor, Scenarist și Director de imagine (ficțiune, docudrame) a realizat: Transilvania – Istorie, legendă și mister (2001), 52 min.; Pontus Euxinus (1999), 47 min.; Kogaion (1998), 35 min.; București (1997), 42 min.; Pelerinaj în Țara Sfântă (1996), 35 min.; Trezirea (1996), 26 min.; Tismana și Prislop (1995), 26 min.; Mănăstiri din Moldova (1995), 30 min.
A fost Regizor secund (2006-2011) pentru: Puzzle – Brâncuși din eternitate; Se caută o mamă; Liceenii în 53 de ore și ceva; Luna verde; Schimb valutar; Logodnicii din America (asistent regie).
În perioada 2005 – 2007 a fost Asistent universitar la Universitatea Media, catedra Arta Regiei.
A lucrat în presă ca Reporter special și fotoreporter la “România liberă” și a fost corespondent de razboi în fosta Iugoslavie pentru BBC si Europa Libera (1990-1994), Director de știri Amerom TV – actuala Prima TV (1995-1997), Reporter special „Cotidianul” (1994-1995) și Șef secție Religie și Minorități la Agenția de stiri Mediafax (1994-1995).
Expoziţii personale de fotografie: Roma, Florenţa şi Bucureşti.
Înainte de 1989 a fost Asistent scenograf la Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti (1985-1989).
Premii: ”Brâncuși, din eternitate”, cel mai bun scenariu de film de ficțiune, Moondance Atlantis Award, SUA, 2009;
“Transilvania”, premiul ziarului “România liberă” – EcoTourIndFilm, 2001;
“Pontus Euxinus”, premiul special al Filmservice International – EcoTourIndFilm, 1999
“Kogaion”, premiul special – EcoTourIndFilm, 1998.
Căderea unui imperiu ateu

Fenomenul Piața Universității 1989 – 1990 sau Axa lumii la București

Căderea unui imperiu ateu, cum a fost cel sovieto-kominternist, a fost dorită dar neprevăzută. Toate semnele sunt că puterile lumii acesteia n-au anticipat o atât de radicală întorsătură a lucrurilor, dar mai ales n-au prevăzut că la Bucureşti seria „revoluţiilor de catifea” (gândite de marile servicii) se va preschimba într-o mare insurecţie religioasă. În acest punct am identificat noi încă din 1990 sensul de mare surpriză al fenomenului Pieții Universității, datorat Ligii Studenților bucureșteni, consituită prin inițiativa tinerilor din jurul lui Marian Munteanu.
În toate discuţiile pe care le-am avut atunci cu profesori şi studenţi occidentali de pe ambele versante ale Atlanticului am constata nedumerirea lor, surpriza lor în legătură cu întorsătura de 180 grade a atitudinii celui ce devenise liderul Ligii și al manifestărilor din Piața Universității, în care presa occidentală văzuse un exponent al triumfului rapid al doctrinei Fukuyama a „sfârşitului istoriei” şi a instaurării unei ere liberal democratice fără naţiuni şi fără biserici. Faptul că la Bucureşti „tinerii lui Marian Munteanu” începuseră brusc a-şi face cruce, a merge la biserici, că au pus la balconul Universităţii dinspre Piaţa demonstraţiilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt şi portretul lui Eminescu, pe toată durata „Pieţei Universităţii”, a fost ca un șoc electric pentru minţile „triumfaliştilor” coborâtori din doctrina lui Fukuyama. Şi deşi respingeau din toată fiinţa lor lucrul acesta, deşi au făcut tot ce le-a stat în putere să creeze grupări şi reviste ale curentului internaţionalist antinaţional şi necreştin, iar uneori chiar anticreştin, totuşi mareea religioasă care-i înălţase pe tinerii Pieţei pe un promontoriu naţional şi religios n-a mai putut fi oprită de nimic! Le-a rămas „internaţionaliştilor” acestora să mai strângă rămăşiţe ale acelei împotriviri în momentul al doilea, cel al „refluxului religios”, care a venit şi el spre a reda insului obişnuit cadrul religiozităţii liniştite, diferit, evident, de acela al religiozităţii de insurecţie, prin care se propagase „evenimentul mistic”, „lucrarea cea neprevăzută” şi imposibil de oprit. Atunci, în 89-90, la Bucureşti, s-a întors axa lumii spre centrul ei firesc de gravitaţie care este Însuşi Iisus Hristos. Meritul acelor tineri și al Pieței Universității este unul major și trebuie memorat ca atare. S-ar putea spune că acea generație frumoasă și triumful ei de o clipă au fost doar un vis frumos care s-a risipit în tăria zilei cu proza ei nemiloasă. Dar cine nu știe că cea mai conturată realitate este mai întâi un vis frumos? Aici, la umbra Carpaților, oamenii n-au încetat niciodată să creadă în puterea visării. Și atunci „când oamenii consideră o situație ca reală ea devine reală prin consecințele ei” (W. Thomas).

Ilie Bădescu, Iunie 2020

Membru corespondent al Academiei Române
Director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Membru al Consiliului Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST)

Sursa: Ziaristi Online

Mulțumiri speciale: Florin Roștariu de la Istorie în Culori și ColoRostariu B&W Retouch, Evenimentul Istoric, Evenimentul Zilei, Ziarul Bursa și Revista Q Magazine, din care preluăm și relatarea de mai jos

13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei

Articol scris de

13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei” data-url=”https://www.qmagazine.ro/13-15-iunie-1990-zilele-negre-in-care-romania-a-fost-intoarsa-din-drumul-ei/” data-title=”13-15 iunie 1990. Zilele negre în care România a fost întoarsă din drumul ei”

Sâmbătă, 13 iunie 2020, în curtea Muzeului Municipiului București a avut loc vernisajul expoziției de fotografie-document Fenomenul Piața Universității 1989-1990. 30 de ani. Autorii celor 52 de fotografii istorice, realizate în condiții tehnice excepționale, sunt Nic Hanu, Victor Roncea și Pascal Ilie Virgil. Evenimentul a fost organizat de jurnalistul Victor Roncea cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane (INST).

Victor Roncea

De la bun început, Victor Roncea si-a declarat solidaritatea cu poporul american, prezentându-se și cu o șapcă Donald Trump 2020, afirmând totodată că America trece printr-o Mineriadă la scară mare dar care, după părerea lui, are aceiași organizatori din umbră ca cei ai Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, de la București. El a mai povestit, ca unul dintre cei implicați în organizarea Fenomenului Piața Universității 1990, că acesta se menține ca o demonstrație unică în istoria României, culturală, de credință și cu valențe morale profunde, anticomuniste, ce nu poate fi comparată cu alte mișcări de trupe civile organizate de serviciile puse în slujba Rețelei Soros.

În deschiderea vernisajului, președintele AAFR a prezentat activitatea și contribuția lui Nic Hanu la istoria fotografiei românești, subliniind că acestea sunt o garanție temeinică a valorii de document a fotografiilor expuse. Eugen Negrea a publicat o serie de fotografii de la eveniment, însoțite și de descrierea acestuia, din care redăm:

„Despre evenimentele care au avut loc în dimineața zilei de 13 iunie 1990 a vorbit dna arh Tomnița Florescu, un vice-primar al Capitalei care se zbate neîncetat să redea Bucureștiului binemeritata sa strălucire. Despre victimele violențelor din acele zile a vorbit prof. dr. Nicolae Constantinescu, eminent chirurg la Spitalul Colțea care a operat atunci, fără nici o clipă de răgaz, zeci de tineri mutilati sau aduși în spital cu plăgi împușcate. Însă minerii nu au venit cu arme de foc la ei, nu-i așa ?
Cu același respect pentru cuvântul rostit ca și pentru cel scris, maestrul Corneliu Vlad a evocat vizita de curtoazie a minerilor în redacția ziarului România Liberă și amenințările adresate tipografilor care tipăreau ziarul. Un ziar foarte influent în acea perioadă, cu un tiraj ce atingea 1 milion de exemplare zilnic.

Nic Hanu si Miron Manega

Despre ziariștii care și-au asumat riscul de a depune mărturie scrisă și cinstită și despre modul barbar în care a fost eliberată Piața Universității a povestit dl. Miron Manega, actualul purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Participant activ în Zona liberă de comunism a Romaniei, George Roncea a creionat, cu precizie și mâhnire deopotrivă, concluziile cristalizate de-a lungul anilor. Speranțele pe care le-am avut în urmă cu 30 de ani au fost curmate cu cinism de bâtele minerilor și de gloanțele forțelor de ordine.
Azi, cei ce au pus la calea odioasa ucidere a firavei democrații ce părea să rodească după deșertul comunist, trăiesc, da, cu bodyguarzi la poartă, pensii speciale și mașini de lux. Cei care au executat cu mândrie proletară ordinele primite își îneacă acum amarul vieții la gura minelor închise din toată Valea Jiului.
Toate acestea nu pot fi nicicând uitate: fotografiile expuse pe gardul Muzeului nu ne lasă”.

ARHITECTURA ȘI UNIVERSITATEA ÎMBIBATE DE SÂNGELE STUDENȚILOR

Victor Roncea și Tomnița Florescu și-au mărturisit istoriile din acele zile și în relatările lor de pe Facebook.

„Evenimentul Istoric al zilei de 14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele dimineții în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima intervenție a lor în București, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineața: spargerea cu toporul a ușilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pieței Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi și de un vuiet care creștea și se tot apropia. Bieții noștri colegi de la Ligă aveau să fie primele victime din România ale operațiunii securistice-militaro-polițiste. Bogdan Munteanu a ajuns la spital și a supraviețuit printr-o minune, cu pleura găurită, iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul. A fost apoi arestat și dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgență. Sorin Drăgan, redactorul șef al ziarului Ligii StudentilorGlasul, a primit un cui de cale ferată băgat în vârful unei scânduri direct în cap, dacă nu mă înșel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperiș și i-au înfipt o șurubelniță de mână în picior, ca sa nu mai alerge, probabil.

Nouă, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectură în ultimul an, care își făceau lucrarea de diplomă. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul și apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securității de la Măgurele, pe viu. Pe mine, că eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist împreună cu fetele și ne-a băgat în mașina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat în dube de deținuti la Măgurele, trecând prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme și paturi de armă. Pe scările de la Arhitectură nu am scăpat de celebrele furtunuri cu cap metalic și bâte. La intrarea în Arhitectură era sa alunecăm pe sângele de pe jos. Nea Ilie, portarul, cred că fusese deja ucis când am ajuns noi, în șuturi și răngi, la parter. În Piață, fetele le-au lăsat amintire minerilor o mare parte din hainele lor. Atunci am rămas fără aproape toate filmele foto, după ce au descoperit câteva dintre cutii și au început să strige isteric „droguuri!”…

Tipii, pe care îi vedeam de foarte aproape, aveau ochii injectați și se suiseră efectiv pe Dacia cu stație la bord, ca un ciorchine de libărci, dacă vă puteți imagina, încercând să ne scoată pe geamuri, în ciuda SRI-istului cu casca albă. În timp ce mașina demara în trombă, cu un colț de ochi i-am văzut pe frații de la Ligă aruncați în fântâna de la Arhitectură, roșie de sânge. Senzația era că parcă trăiam într-un film în care așteptam să văd dacă personajul meu mai trăiește sau nu, după cum vrea regizorul. Dar Regizorul a fost bun și tare cred că nu i-a plăcut filmul ăsta. Așa că m-a mai lăsat, ca să vadă ce mai fac, fapte bune, ori ba. Iar eu am reușit performanța de a-mi ascunde ultimul film într-un loc absolut secret 🙂 – acum pot să-l dezvălui : lenjeria intimă – în care a rezistat (ca-n filme, nu?) și în lagărul de la Măgurele, unde am fost dispuși pe ciment, cu distanța socială regulamentară respectată, desigur, „în genunchi, cu mâinile la ceafă și fața la perete” (cât puteți rezista așa? încercați și dvs, că face bine la ținută). Fotogramele ultimului film, salvat, le puteți vedea în Expozitia deschisă azi la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, cu ajutorul Bunului Regizor. Slavă Lui pentru toate!”, a spus Victor Roncea.

VICEPRIMARUL CAPITALEI: „DOUĂ STUDENTE AVEAU GURILE SPARTE CU PATUL PUȘTII”

Tomnița Forescu: „Așa este dragă Victor, eu, după telefonul primit de la soțul meu, Alexei, care era deja la spital la Urgență (era psiholog în secția de ATI) și care mi-a spus să vin repede căci sunt studenți internați cu răni grave, am ajuns acolo unde am văzut măcelul produs de niște brute conduse, este clar, de miliție și securitate …
Lui Bogdan îi înfipseseră o bâtă în spate și avea plămânul perforat, Marian era carne vie cu capul umflat, nea Ilie avea cred vreo 40 de fracturi căci îl călcaseră în picioare pe platoul miliției din Eforie, două studente aveau gurile sparte cu patul puștii …o oroare, am stat două trei zile acolo la Urgență căci mă căutaseră minerii acasă??? …cu poza mea în mână ???
Nea Ilie a murit puțin după aceea …
Așa este, urmele de sânge de pe treptele de la Arhitectură au rămas mult timp căci minerii au mai rămas în facultate …totul era vandalizat, spart cu topoarele …
Șase luni am adunat probe ca să-i dăm în judecată …și așa a rămas.”.

După eveniment, participanții au luat parte la o slujbă de pomenire susținută de Părintele Tudor Peiu, fost “golan-teolog”, la Crucile de la Universitate:

Citiți și

Arde America, așa cum ardea Bucureștiul acum 30 de ani

Cum erau acum 30 de ani protestele

Protestatar: Pentru umanitate va fi o cădere în iadul Experimentului Pitești și al lumii terifiante a controlului total

Mai multe fotografii, realizate de Ștefania Nicolescu și Eugen Negrea, cărora le mulțumim în mod deosebit, aici:

 

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Pingback: Fenomenul Piașa Universității 1990 a urcat de la Palatul Suțu în Cetatea Rășnov, unde fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea vă invită, până pe 30 august, la Festivalul de Film și Istorii 2020 | Victor Roncea Blog

  2. Pingback: Fenomenul Piața Universității 1990 a urcat de la Palatul Suțu în Cetatea Râșnov, unde fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea vă invită, până pe 30 august, la Festivalul de Film și Istorii 2020 | Victor Roncea Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.