Referatul procurorilor in Afacerea Petromservice si schemele grupului mafiot transfrontalier Sorin Ovidiu Vintu - Liviu Luca - Octavian Turcan. DOC PDF - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Referatul procurorilor in Afacerea Petromservice si schemele grupului mafiot transfrontalier Sorin Ovidiu Vintu – Liviu Luca – Octavian Turcan. DOC PDF

Referatul procurorilor in Afacerea Petromservice

A. Situaţia de fapt

S.C. Petromservice S.A. (în prezent S.C. PSV Company S.A. ) s-a înfiinţat în anul 2002 prin externalizarea diviziei mecano-energetice din cadrul SNP Petrom S.A. şi a avut iniţial ca acţionari Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom S.A., care deţinea 50% din acţiuni, şi 7.701 persoane fizice, care deţineau diferenţa de 50% din acţiuni.

În cursul anului 2005, inculpatul Luca Liviu a dobândit 49,35% din acţiunile S.C. Petromservice S.A. prin intermediul companiei offshore E. H la care are calitatea de beneficiar real. Pentru a dobândi aceste acţiuni, inculpatul a profitat de faptul că Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom S.A., la care avea calitatea de preşedinte, a decis să nu subscrie noile acţiuni emise de S.C. Petromservice S.A. cu prilejul unei majorări de capital social, ceea ce a permis dobândirea lor de către compania cipriotă.

În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de S.C. Petromservice S.A., prin hotărârile luate de Adunarea Generală a Acţionarilor şi prin desemnarea în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, de director general şi director financiar a unor persoane apropiate.

Din probele cauzei a rezultat că inculpatul a exercitat conducerea de fapt a societăţii împreună cu inculpaţii Ţurcan Octavian şi Vîntu Sorin Ovidiu. În cursul anului 2007 S.C. Petromservice S.A. a revândut activitatea de servicii petroliere către S.C. … S.A. în schimbul sumei totale de 1.429.623.065 RON, din care a primit în intervalul septembrie 2007 – mai 2008, în 4 tranşe, suma totală de 1.211.667.945 RON (echivalentul a 323.059.381 euro). Pentru a evita ca această sumă să fie folosită pentru plata datoriilor societăţii sau să fie distribuită ca dividende acţionarilor minoritari, inculpaţii au acţionat pentru ca cea mai mare parte a banilor să fie transferată în mod fraudulos în patrimoniul lui Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian.

B. Infracţiunea de delapidare săvârşită în dauna S.C. Petromservice S.A. de inculpaţii Luca Liviu, Mihai Sorin, Bohâlţeanu Ioan, Şupeală Gheorghe, R.R. şi Anagnastopol Zizi

În perioada 2008 – 2009, inculpaţii Luca Liviu, în calitate de acţionar majoritar, Mihai Sorin, Bohâlţeanu Ioan, Şupeală Gheorghe, R.R., în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie, şi Anagnastopol Zizi, în calitate de director financiar al S.C. Petromservice S.A., au dispus încheierea mai multor contracte prin care partea vătămată a achiziţionat acţiuni supraevaluate, urmărind ca sumele să ajungă în patrimoniul inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian.

Astfel, în perioada menţionată S.C. Petromservice S.A. a cumpărat acţiuni emise de 7 societăţi pentru care a plătit preţuri de aproape 10 ori mai mari decât valoarea la care acestea erau tranzacţionate în aceeaşi perioadă la Bursa de Valori. Achiziţiile s-au realizat prin intermediul mai multor companii offshore, care cumpărau acţiunile prin tranzacţii realizate la Bursa de Valori cu sume avansate de S.C. Petromservice S.A., după care le revindeau părţii vătămate la preţuri majorate de mai multe ori.

În unele situaţii revânzarea a avut loc după 3 zile, iar preţul achitat de S.C. Petromservice S.A. a fost de peste 50 de ori mai mare decât preţul plătit de intermediar. În alte situaţii , tranzacţia s-a realizat la aproape 9 luni de la plata în avans a preţului, iar S.C. Petromservice S.A. a lăsat la alegerea intermediarului identificarea societăţii pe care urma să o cumpere în schimbul sumei de 40 de milioane de euro şi valoarea de piaţă a acesteia. În acest mod, partea vătămată a plătit suma totală de 93.840.954 de euro pentru acţiuni pe care le-ar fi putut cumpăra în schimbul sumei de 10.677.789 euro dacă ar fi realizat achiziţia direct de pe bursă şi nu prin intermediari.

Având în vedere că valoarea la bursă a unei acţiuni reprezintă valoarea de piaţă a acesteia, iar informaţia este publică şi orice persoană interesată poate achiziţiona titlul de valoare la acest preţ, diferenţa dintre preţul plătit de S.C. Petromservice S.A. şi valoarea de bursă a acţiunilor, în cuantum de 83.163.165 euro, reprezintă prejudiciul produs părţii vătămate şi, indirect, acţionarilor minoritari şi creditorilor acesteia.

C. Infracţiunea de complicitate la delapidare săvârşită de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian

Toate companiile offshore care au intermediat achiziţiile de acţiuni şi cu ajutorul cărora s-a realizat fraudarea patrimoniului S.C. Petromservice S.A. erau controlate de Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian, care aveau calitatea de beneficiari reali ai acestor societăţi, potrivit informaţiilor comunicate în cadrul comisiilor rogatorii. Unele dintre companiile menţionate au fost înregistrate cu câteva zile înainte de încheierea contractelor de vânzare – cumpărare a acţiunilor şi nu au desfăşurat nicio altă operaţiune comercială, fiind înfiinţate special pentru aceste tranzacţii.

În acest mod, inculpaţii Luca Liviu, Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian controlau atât cumpărătorul, cât şi vânzătorii acţiunilor, ceea ce le-a permis să stabilească arbitrar preţul plătit şi să transfere sumele de bani din patrimoniul S.C. Petromservice S.A. în patrimoniile proprii.

D. Infracţiunea de spălare de bani săvârşită de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian

Sumele plătite de S.C. Petromservice S.A. au fost transferate prin operaţiuni succesive prin conturile bancare ale mai multor companii offshore controlate de Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian, iar în cele din urmă au ajuns fie în contul personal al lui Vîntu Sorin Ovidiu (4.168.000 euro), fie al unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România pe care acesta le controla, în special S.C.R.M. S.A. (14.200.000 euro), S.C.i.n. S.A. (6.725.000 euro) şi S.C. GM I. S.A. (1.300.000).

Scopul acestor operaţiuni a fost de a ascunde originea sumelor de bani, pentru a crea aparenţa că ele au intrat în patrimoniul persoanelor juridice române sub aspectul unor finanţări realizate de acţionari, precum şi de a îngreuna identificarea beneficiarului final, pentru a evita astfel eventuala tragere la răspundere penală.

Banii au fost transferaţi prin operaţiuni de tip carusel, în cadrul cărora aceleaşi sume au fost reciclate de mai multe ori pentru a da aparenţa unor tranzacţii distincte. În unele situaţii, aceeaşi sumă a fost transferată de 5 ori prin conturile aceloraşi societăţi în decurs de o lună, pentru a crea impresia că s-au efectuat 5 plăţi diferite.

E. Infracţiunea de complicitate la delapidare săvârşită de inculpaţii Râmboacă Mihai Viorel, Râmboacă Răzvan Florin

Inculpaţii Râmboacă Mihai Viorel, Râmboacă Răzvan Florin, au contribuit la săvârşirea faptelor descrise prin întocmirea unor rapoarte de evaluare cu încălcarea normelor specifice acestei activităţi, în care au atestat împrejurări nereale şi au evaluat bunuri care nu aparţineau întreprinderii evaluate, stabilind în acest mod valori de piaţă nejustificat de mari pentru acţiunile achiziţionate de S.C. Petromservice S.A., ignorând cotaţiile la bursă ale acţiunilor, cu scopul de a justifica preţul plătit.

F. Analiza coroborată a probelor

administrate în cauză demonstrează că toţi inculpaţii au cunoscut valoarea reală a bunurilor achiziţionate şi au acţionat cu intenţia de a prejudicia patrimoniul părţii vătămate în interesul inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian şi al companiilor controlate de aceştia.

Controlul exercitat de aceleaşi persoane asupra tuturor societăţilor implicate în tranzacţii, raportul dintre valoarea de piaţă a acţiunilor şi preţul plătit, realizarea unor achiziţii care nu aveau nicio legătură cu obiectul de activitate al S.C. Petromservice S.A., prin intermediari a căror singură funcţie era majorarea preţului plătit, ignorarea informaţiilor publice cu privire la valoarea reală a acţiunilor, modul atipic de încheiere a contractelor, plata în avans a unor sume importante, intervalul extrem de scurt dintre transmiterea ofertelor de către companiile offshore şi încheierea contractelor demonstrează că inculpaţii au avut reprezentarea împrejurărilor esenţiale ale cauzei şi au acţionat cu scopul de scoate sumele de bani din patrimoniul societăţii.

Faptele descrise au determinat diminuarea majoră a patrimoniului S.C. PSV Company S.A. şi intrarea în insolvenţă a societăţii la data de 25.03.2009 , la mai puţin de un an de la încasarea sumei primite de la S.C. ………S.A. Prin falimentarea controlată a societăţii au fost prejudiciaţi indirect acţionarii minoritari ai S.C. Petromservice S.A. (aproximativ 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom S.A. şi 7.000 de acţionari persoane fizice), care nu au încasat dividendele care li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere şi cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acţiunilor, având în vedere situaţia actuală a societăţii.

De asemenea, au fost fraudaţi indirect creditorii societăţii, care nu îşi pot valorifica creanţele. PSV Company S.A. are datorii totale de aproximativ 150 de milioane de euro, dintre care aproximativ 98 de milioane de euro către bugetul consolidat al statului.

10 persoane reținute

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au reţinut în acest dosar pe Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, fostul director general al Petrom Service Gheorghe Şupeală, fostul director financiar al Petrom Service Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Braşoveanu şi Ioan Bohâlţeanu, pentru 24 de ore, acuzaţiile fiind de delapidare, complicitate la delapidare şi spălare a banilor.

Procurorii au mai dispus faţă de Rino Graziano Raicovich, cercetat în acelaşi dosar, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petrom Service a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 de euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

Probatoriul administrat a arătat că falimentarea controlată a Petrom Service a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au dispus sechestru asigurator pe 81 de imobile – terenuri, apartamente, restaurante, spaţii comerciale, maşini, ambarcaţiunui, conturi bancare – în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca au fost reţinuţi pentru fraudarea Petrom Service SA.




Descarcati de aici intregul Document in format PDF – Referat arestare- cauza Petrom Service

Sursa: Parchetul Romaniei

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.