Istoricul-arhivist Alexandru Moraru în dialog cu Olga Pârău
Dacă sunteţi interesaţi de istorie şi arhive, cu siguranţă că blogul pe care vreau să vi-l recomand v-ar putea fi util. Dar scopul rândurilor de mai jos nu este o simplă recomandare, ci o încercare de a afla mai multe despre autor.
Pe Alexandru Valeriu Moraru nu l-am cunoscut personal, de aceea nu vreau să risc, facându-i portretul. Am să vă las pe voi, cititorii acestui interviu, să vă creaţi o opinie despre istoricul, arhivistul, bărbatul Alexandru Moraru, opinie pe care o puteţi completa vizitându-i blogul – “Secretele istoriei cu Alexandru Moraru”.
Alexandru Moraru, în interviul realizat online, s-a dovedit a fi un interlocutor extrem de interesant şi simpatic.
“Din arhive poţi afla şi ce culoare avea pălăria bunicului…”
De ce arhivele sunt considerate patrimoniu naţional? Adevărat vă spun, nu este nimic mai important într-o ţară decât oamenii şi arhivele. Arhivele alcătuiesc patrimoniul naţional al ţării. Acestea sunt sute de mii de dosare sau chiar milioane de dosare din toate perioadele existenţei respectivului stat, oraşele, localitatăţile, instituţiile şi familiile sale. În arhive se păstrează majoritatea secretelor unui stat. Într-o emisiune televizată chiar am menţionat că, dacă cunoşti bine arhivistica şi fondurile unei sau altei arhive, poţi afla de ce culoare era pălăria bunicului sau a străbunicului… Dacă nu aveam fericirea să muncesc în arhivele statului, mai întâi ca cercetător ştiinţific, apoi în diverse funcţii de răspundere la aceste instituţii, mă consideram un om neîmplinit. Arhivele mi-au adus atâtea cunoştinţe, că dacă le compar cu tot restul ce am învăţat din alte surse, apoi ar ieşi un raport de 85 la 15. În toate perioadele istorice, şi aceasta este valabil pentru toate statele, în caz de război sau alte situaţii excepţionale, conducerea statelor mai intâi evacuează arhivele, copiii şi femeile, apoi celelalte bunuri şi persoane. Arhivele sunt nu numai trecutul nostru, dar şi prezentul şi viitorul.
“Cel mai tare argument este Documentul”
Ce consecinţe ar avea distrugerea arhivelor unei ţări? Nefaste sub toate aspectele, poate fi calificat drept un impact aproape mortal. Documentele din arhive sunt probele materiale, juridice, istorice, politice şi culturale ale tuturor evenimentelor. Au fost multe cazuri în istorie când un document de arhivă a dat peste cap teorii, concepţii, „adevăruri absolute” şi a schimbat radical politica ţăriii. Sau viceversa – un document sau un set de documente păstrate în depozite secrete pot ţine în neştiinţă întregul popor şi situaţia respectivă poate fi folosită cu succes de guvernanţi în interesele lor personale, de grup sau de partid. De exemplu, Mareşalul Ion Antonescu nu avea dovezi, dar intuia că ar putea exista un document secret semnat de URSS şi Germania. Şi nu a dat greş. Este vorba de anexa la Pactul sovieto-german din 23 august 1939. Dacă conducătorul statului ar fi ştiut cu certitudine şi ar fi avut dovezi în mână, atitudinea sa faţă de aliaţi şi inamic ar fi fost alta. Sau sa zicem, crimele sângeroare facute de ocupanţii sovietici pe teritoriile ocupate, inclusiv Basarabia şi Bucovina de Nord, care au fost descoperite relativ nu demult. Dar foamea organizată de ocupanţii sovietici? Dar sutele de cazuri de canibalism în fosta RSS Moldovenească? Sau deportările în masă ale românilor basarabeni în Siberia şi Kazahstan şi înlocuirea băştinaşilor cu ruşi, ucraineni, evrei, bieloruşi, pentru a schimba raportul etnic pe pământul românesc? Toate aceste informaţii au fost ţinute în secret, deoarece compromiteau statul creat de Lenin şi Stalin. Şi să nu uităm că cel mai tare argument este Documentul!
“Cercetători din Ucraina au fost lăsaţi să fotografieze dosare, contrar Regulamentului”
În Republica Moldova arhivele sunt bine păstrate? În general, sistemul arhivistic este bine îngrijit, dar pe tot parcursul anilor de la ocupaţia sovietică din 1944 până nu demult, acesta a fost subordonat politic autorităţilor comuniste sovietice. Din păcate, după proclamarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova lucrurile nu s-au schimbat. Forţele politice nu au fost interesate de arhive, deoarece acestea nu aduc bani mulţi sau putere; arhivele au fost şi sunt văzute de deputaţi şi guvernanţi ca nişte depozite de maculatură, care pot fi folosite uneori, pe ici, colea, când este nevoie de găsit nişte informaţii compromiţătoare despre adversarii politici. La împărţirea portofoliilor de miniştri, şefi de departamente şi servicii de stat, toţi s-au aruncat asupra ministerelor Economiei, Finanţelor, Transporturilor, Vămii etc, iar arhivele au fost lăsate pe mâna comuniştilor, fiind conduse de către Vasile Isac, fost membru al CC al PC din RSSM, unde a lucrat mulţi ani în funcţii de răspundere, inclusiv în funcţia de director al Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, fiind deja la pensie. Cu doar câteva luni în urmă a fost înlocuit cu domnul Ion Varta, fost deputat din partea PPCD, cunoscut istoric, autor de manuale şi monografii. La 6 decembrie 2007, secretarul ştiinţific al Institutului de Istorie al Ucrainei (Academia Naţională de Ştiinţe a Ucrainei), A. Rubliov, a adresat o scrisoare (cu numărul 123\ 1099) directorului Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, Vasile Isac, în care solicita permisiunea pentru colaboratorii ştiinţifici V.Iu.Vasiliev şi P.Iu. Podkura de la instituţia menţionată mai sus să studieze documentele de arhivă din Republica Moldova la tema ”Relaţiile moldo-ucrainene în anii 20-30 ai secolului XX”. În scrisoare se menţiona că aceste materiale vor fi incluse în volumul V al istoriei Ucrainei şi în scopul unui lucru mai eficient, rugau să li se permită celor doi cercetători să fotografieze documentele din arhive cu un aparat digital. Pe această scrisoare este pusă viza şi semnătura directorului Serviciului de Stat de Arhivă din Republica Moldova, Vasile Isac, care aprobă solicitarea şi condiţiile cerute. Arhiviştii care au pus la dispoziţia celor veniţi din Ucraina dosarele de arhivă au rămas şocaţi când au văzut că ei le fotografiază. Dar nimeni nu s-a revoltat împotriva acestei încălcări grave a Regulamentului privind activitatea arhivelor statului. Şi cum ar fi putut să se revolte cineva, când riscul era să se alinieze la marea armată de şomeri din Republica Moldova ce creşte de la o zi la alta!
“Majoritatea dosarelor din Arhiva Naţională au fost copiate şi vândute unor beneficiari din Germania şi SUA”
Dar această gravă încălcare este floare la ureche, dacă amintim că majoritatea dosarelor Arhivei Naţionale a Republicii Moldova (ANRM) au fost copiate pe peliculă fotografică şi vândute de două ori. Beneficiari s-au dovedit a fi Germania şi SUA (statul Utah). Da, pare neverosimil, dar este adevărat! Conţinutul documentar al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova a fost copiat contra plată şi prin aceasta a fost adus un prejudiciu serios patrimoniului arhivistic naţional. Ca să fie clar, vă dau un exemplu: dacă unei persoane din Europa sau altă zonă a lumii îi trebuie un document care se află în Arhiva Naţională a Republicii Moldova, poate liber să se adreseze în Germania sau SUA şi, contra plată, primeşte copia documentului solicitat mult mai repede decât îl poate primi de la ANRM. Atât Germania, cât şi SUA au depozitat toata informaţia arhivistică în format electronic şi documentul necesar este depistat în câteva minute, tipărit la imprimantă şi autorizat. Iar la ANRM se lucrează după metoda de mult depăşită, primitivă, cum se lucra acum 100 de ani. Se face comandă, se aduce dosarul din depozit, specialistul caută în dosar sau în dosarele de arhivă informaţia sau documentul necesar, în cel mai bun caz se face o copie xerox sau, dacă nu este posibilitate tehnică, atunci textul documentului este cules la calculator şi autentificat de directorul ANRM şi alt executor. În felul acesta, sub conducerea “înţeleaptă” de la acea dată a Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, au mai apărut două „arhive naţionale ale RM” – una în Germania şi alta în SUA, fapt care a ştirbit esenţial din prestigiul respectivei instituţii informaţionale din Republica Moldova. Să încerce cineva să propună Germaniei, Franţei, Poloniei sau altei ţări se vândă copiile documentelor dintr-o arhivă de stat?! Funcţionarii acestor state se vor uita la acest cineva ca la un nebun! Acestea sunt documente-unicat! Dar, mă rog, ceea ce nu se poate de imaginat în alte ţări, în Republica Moldova se poate realiza, aceasta este ţara tuturor posibilităţilor… O altă mare problemă este problema spaţiilor. Mai bine de câteva decenii ANRM nu poate să primească documentele de la instituţiile-sursă din lipsă de spaţiu. Doamna Antonina Berzoi, fost director al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, şi domnul Petru Vicol, actualul director al ANRM, au făcut eforturi considerabile pentru a rezolva această problemă, dar deocamdată nu a fost găsită soluţia.
“Orice stat îşi are secretele sale”
Există proiecte în curs pentru a păstra documentele în format digital? Din câte ştiu, acest lucru este pornit de domnul Petru Vicol şi se înfăptuieşe, dar cu multe dificultăţi, deoarece este nevoie de tehnică performantă, care costă mult, iar pentru arhive din buget se repartizează firimituri. Actualul director al Arhivei Naţionale este un bun istoric, profesionist cu mare experienţă şi cu o voinţă de fier, aşa că obiectivele propuse cu siguranţă le va realiza.
Câte procente din documentele arhivelor moldoveneşti sunt accesibile publicului sau câte sunt strict secrete? Este o întrebare dificilă, deoarece arhivele statului nu sunt concentrate în subordinea unei singure instituţii. De exemplu, Arhiva SIS-ului, Arhiva Ministerului de Interne, Arhiva Ministerului Apărării sunt subordonate respectivelor ministere şi sunt considerate arhive departamentale. Acelaşi lucru este şi cu Arhiva Parlamentului, Arhiva Preşedinţiei sau altele. Arhiva Naţională, Arhiva organizaţiilor social-politice, arhivele raionale sunt subordonate Serviciului de Stat de Arhivă al Republicii Moldova. Dar în general, dosarele de arhivă sunt mult mai accesibile decât în anii de guvernare comunistă. Cu toate acestea, cred că cel puţin vreo 30% sunt închise publicului larg, dar cred că este un lucru firesc – orice stat îşi are secretele sale şi la termenul stabilit acestea vor deveni accesibile pentru cercetători.
“Îmi amintesc cum mi s-au umplut ochii de lacrimi…”
Povestiţi-ne despre munca de arhivist: ce Vă motivează; ce simţiţi când ţineţi în mâini documente de o mare valoare istorică, dacă aţi căutat documentele propriei familii în arhive, pentru a reconstrui arborele genealogic… Munca de arhivist este frumoasă şi extrem de interesantă, dar şi periculoasă. Atunci când istoricul-arhivist munceşte cu dosare originale cu o vechime de un secol şi mai bine, chiar dacă au trecut procedura de prelucrare şi dezintoxicare, oricum persistă pericolul să te îmbolnăveşti de tot felul de boli ale aparatului respirator sau ale pielii. Nu numai angajaţii arhivelor, dar şi cercetătorii cu experientă vă vor spune că atunci când lucrezi cu dosare din secolul XIX sau chiar din prima jumătate a secolului XX dupa câteva minute începe să te deranjeze pielea feţei şi ochii. Este categoric contraindicat să-ţi atingi faţa cu mâinile după ce ai răsfoit dosarul. Trebuie respectată igiena cu mare stricteţe. Investigaţiile făcute anterior au demonstrat că durata vieţii arhiviştilor este mai redusă decât a reprezentanţilor altor profesii. Dar curiozitatea şi setea de adevăr ştiinţific pe mulţi îi face să uite de acest pericol. Îmi amintesc cum mi s-au umplut ochii de lacrimi, când am depistat câteva documente semnate de Mareşalul Antonescu… aceste foi le-a ţinut în mână, le-a citit şi semnat Marele Bărbat al Neamului Românesc. Am fost străbătut de emoţii greu de explicat. Aceeaşi senzaţie m-a cuprins când am depistat un document în care se arăta că unchiul meu Alexandru Ion Moraru, profesor, poet şi fost ofiţer al Armatei Române, nu a murit în Siberia, unde a fost deportat în 1941 cu tatăl şi fraţii săi (inclusiv tatăl meu), dar a fugit de acolo, fiind prins de o patrulă NKVD şi împuşcat şi băgat în gropile cu var din Chişinău.
“M-am născut printre cărţi de istorie”
Aţi studiat la o facultate de istorie imediat după şcoala generală. Cine V-a inspirat şi V-a îndrumat? Ştiaţi în mod sigur că asta vreţi să faceţi în tot restul vieţii? Nu, în primul an după şcoală nu am reuşit să trec concursul la Facultatea de Istorie a USM şi am lucrat în şcoala medie din Jevreni, Criuleni, adică în satul meu de baştină sau patria mea cea mică. Numai în anul următor am devenit student la istorie şi mare a fost fericirea mea, dar şi a tatălui meu, Valeriu Ion Moraru, absolvent al Facultăţii de Istorie a Institutului Pedagogic “Ion Creangă”, director al şcolii medii din localitate timp de 15 ani, fost copil-deportat. El m-a îndrumat şi mi-a altoit dragostea pentru istorie, dragostea de lectură, dragostea de Ţară. Eram în clasa a II-a când tata m-a învăţat să citesc şi să scriu româneşte, dar mi-a interzis să fac acest lucru în public. M-am născut printre cărţi de istorie, istoria m-a marcat, asta a fost alegerea mea şi dragostea mea…
Ca ştiinţă, ce poate oferi istoria viitorului? Cei care cunosc bine istoria şi au în ei sămânţa dragostei de ţară, a interesului naţional, au mii şi mii de exemple pentru a nu repeta erorile comise anterior, pentru a aduce ţara şi poporul la prosperitate. Dar pentru aceasta ar trebui să deţină şi pârghiile puterii în stat.
“Ştiinţa istorică a avut de suferit mult în perioada anilor 2001-2009”
Un om politic trebuie să cunoască bine istoria? Dar un istoric se descurcă bine în politică? Care sunt tangenţele dintre istorie şi politică? Republica Moldova are oameni politici? Halal de acel politician care nu cunoaşte istoria şi limba ţării! De la aceştia nu trebuie să ne aşteptăm la nimic bun. Vai de capul nostru atunci când astfel de ”titani ai gândirii” încearcă să subordoneze istoria după mintea lor, transformând-o într-o unealtă politică. Istoria trecută prin filtrele politicianului fără scrupule nu mai este istorie, ci o doamnă fără părinţi şi patrie, care trece din mână în mână. Cu regret, ştiinţa istorică a avut de suferit mult în perioada anilor 2001-2009. Daunele aduse istoriei au afectat procesul instructiv-educativ şi acest fenomen încă nu a fost oprit. Dacă am avea mai mulţi deputaţi şi guvernanţi care ar cunoaşte bine istoria adevărată, am avea şanse mai mari pentru o legislaţie şi decizii corecte… Am putea să ne construim viitorul bazându-ne pe memorie. Mă întrebaţi daca RM are oameni politici? Da, are! Uite, nu pot să afirm că are clasă politică…
Viaţa, Istoria şi Femeia
Dacă nu aţi fi devenit istoric, ce altceva aţi fi vrut să fiţi? Poate psiholog sau ziarist… Nu ştiu! Nu-mi imaginez viaţa fără prietena mea credincioasă, Istoria!
Care sunt aromele copilăriei Dvs.? Florile mamei din faţa casei părinteşti, mirosul de iarbă proaspăt cosită din Valea Răutului, mirosul de caiet nou şi cerneala din călimara mea de porţelan.
Ce lucruri spirituale, dar şi materiale aţi luat de acasă, de la părinţi şi aţi purtat cu Dvs. de-a lungul anilor? Poveţele părinţilor, multe cărţi, foarte multe cărţi, multe dintre ele devenite rarităţi bibliografice.Una dintre cărţi este de la bunica mea, Parascovia Moraru, prima femeie-învăţătoare din localitate şi din zonă. Este culegerea de versuri de Vasile Alecsandri ”Poezii”, apărută în 1880, la Bucureşti, adică în timpul când autorul era în viaţă.
Vă amintiţi de primii fiori ai dragostei? Sigur, a fost în clasa a VIII-a, îmi plăcea o fată din clasa a IX-a, dar nu cred că a fost dragoste, a fost poate un sentiment de prietenie mai accentuat. Dragostea a venit ceva mai târziu, la facultate…
Femeia a reprezentat o figură importantă în viaţa Dvs.? A participat la luarea deciziilor importante, V-a susţinut când aţi avut nevoie? Un bărbat se poate bizui pe o femeie? Dacă nu erau istoria şi femeia, cred că nu mai aveam ce căuta pe acest pământ. Femeile au jucat şi joacă un rol foarte important în viaţa mea. Vreau să cred că ele mi-au fost călăuza, speranţa, inspiraţia şi apogeul împlinirilor şi aspiraţiilor mele.
Astăzi, acum, aici, faceţi o declaraţie pentru femeia vieţii Dvs.! Femei ca tine nu-s! Am verificat ! Tu eşti unică ! 
În final, vreau să mai adaug că deja al treilea an istoricul Alexandru Valeriu Moraru îşi desfăşoară activitatea la Centrul de Cultură şi Istorie Militară. Ceea ce a realizat pe parcursul anilor a transpus cu succes în culegeri de documente al căror autor este: “Basarabia antisovietică”, Ed. ”Demiurg”, Iaşi, 2009, 340 pag. (cu o prefaţă de dr.Gheorghe Buzatu); “Victimele Terorii Comuniste din Basarabia. Documente secrete sovietice”, vol.I, Ed.” Iulian”, Chişinău, 2010, 400 pag. (cu o prefaţă de profesor dr. Gheorghe Buzatu); A realizat postfaţa lucrării lui Tudor Iordăchescu “Hagi Curda (Camâşovca)”, Ed. ”Prometeu”, Chişinău, 2011. Este co-autor la mai multe lucrări: “Racovăţ de sub Cetatea Sorocii”, Ed.Iulian, Chişinău, 2006, 200 pag.; ”Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia”, Ed.” Demiurg”, Iaşi, 2008, 360 pag. (cu o prefaţă de profesor, dr.Gheorghe Buzatu). Este editor la două culegeri de documente în curs de apariţie: ”Garda de Fier în Basarabia”; “Basarabia: Scrisori către Mareşal”. Activitatea la Arhiva Naţională şi Arhiva organizaţiilor social-politice a Republicii Moldova a reflectat-o în mai bine de 300 de articole scrise şi publicate în “Biruitorul”, “Opinia”(Criuleni), “Literatura şi Arta”, ”Glasul Naţiunii”, ”Ziarul de Gardă”, “Ţara Noastră” (Iaşi), revistele “Orizontul”/Columna”(Chişinău), “Magazin Istoric”(Bucureşti), “Historia”(Bucureşti) şi altele.
Preluare Ziaristi Online
