Horia Garbea, vicele ICR si al lui Nicolae Manolescu, premiat pentru un omagiu limbist adus satrapului KGB Heydar Aliyev: "Omul-flacara"

Scriitorul Horia Gârbea, vicepreședintele ICR, a primit, marți 7 mai, la Baku, un premiu literar internațional pentru un eseu dedicat fostului președinte al Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev, figură emblematică a Azerbaidjanului contemporan, cu ocazia aniversării a 90 de ani de la nașterea acestuia, potrivit ICR.

În acest eseu, intitulat “Heydar Aliyev: omul-flacara”, fostul presedinte azer este denumit “eroul civilizator si providential al Azerbaidjanului”. Heidar Aliyev, “Tatukul” de la Baku, a intrat in NKVD la 21 de ani si a iesit din el la 80, cu picioarele inainte, dupa ce a urcat cu ele toate treptele totalitarismului comunist criminal de tip sovietic, pana la sef al KGB si presedinte “democrat”. Fostul cap al KGB (foto stanga in uniforma cu gradul de general), omagiat anual la 10 mai, a murit intr-un spital din Cleveland la 80 de ani, informa New York Times in urma cu 10 ani. Conform CIA World Factbook, Azerbaidjan este caracterizat printr-o coruptie omniprezenta la cele mai inalte nivele.

Conform agentiei de presa azere de stat Azer Tag cartea a fost tradusa in trei limbi si sponsorizata – ca si autorul – de catre Fundatia ex-KGB Heydar Alyiev.

Eseul poate fi citit aici:

Heydar Aliyev: Omul-flacără

de Horia GÂRBEA

Pentru mulţi compatrioţi ai mei, români, spaţiul extra-UE este o hartă albă cu cîteva pete colorate în jurul New-York-ului, Antalyei şi al cîtorva staţiuni de la Marea Roşie. Nu făceam excepţie pînă de curînd. După ce am vizitat Azerbaidjanul m-am întors cu mai puţine prejudecăţi despre Asia Centrală şi zona Caucazului, dar şi cu un material documentar format din 20 de kg de cărţi, zeci de CD-uri şi multe pagini scrise mărunt. Pe toate, mi-am spus, le voi aduna într-o carte care se va numi Azer – Focul viu. Așa am și făcut.

După ce mi-am publicat cartea despre Azerbaidjan, am primit multe felicitări de la oameni care știau prea puțin despre această țară uimitoare, dar și critici de la persoane, unii chiar colegi de breaslă, care nu sînt prietenii acestei țări. Cele mai vehemente reacții le-a stîrnit pasajul de mai jos, existent la finalul cărții:

„Veți înțelege așadar de ce primul drum pe care l-am făcut în Bucureștiul înghețat (la Baku era o frumoasă iarnă mediteraneeană, cu temperaturi pînă la 13 grade), a fost, trăgînd sania cu fiul meu pe ea, în Parcul Tei, unde se află statuia lui Heydar Aliyev, eroul civilizator și providențial al Azerbaidjanului”.

De ce oare atîta supărare pentru o frază, m-am întrebat? Am înțeles destul de ușor. Pentru că Heydar Aliyev reprezintă însuși simbolul Azerbaidjanului și se confundă cu destinul său. Pentru că alte popoare, care nu au avut un asemenea lider, manifestă o invidie firească față de cei care l-au avut.

Pentru Azerbaidjan, Heydar Aliyev este ceea ce pentru Turcia reprezină Mustafa Kemal Ataturk, ori pentru statele europene, pentru a nu coborî prea adînc în trecut, oameni politici ca Winston Churchill, Charles De Gaulle, Konrad Andenauer. El este un drapel și o emblemă dar este și, efectiv, personalitatea care a răsucit decisiv firul istoriei și a făcut posibil, în mod direct Azerbaidjanul de azi: o țară a civilizației, a înaltei culturi, a îmbinării celei mai armonioase între o istorie străveche, cu tradiții puternice, și cel mai îndrăzneț modernism.

Călătorind în Azerbaidjan am putut observa cît de mîndri sînt azerii de steagul lor, de imnul lor dar și de Liderul lor Național, un triptic pe care stă azi modernul stat de la Marea Caspică.

Cum spuneam, azerii sînt mîndri de steagul lor şi îl arborează adesea. Imnul de stat este o melodie cu note înalte în succesiune rapidă. A fost compus de Uzeyir Hajibayov, unul dintre cei mai mari, dacă nu chiar cel mai proeminent nume al muzicii culte din Azerbaidjan. El a trăit în prima jumătate a secolului XX. Versurile au fost scrise de Ahmad Javad şi începutul lor sună aproximativ astfel: Azerbaidjan! Azerbaidjan!, / Eşti o ţară de eroi!/ Vom muri ca tu să exişti!/ Ne vom vărsa sîngele ca să te apărăm! Trăiască tricolorul tău!

Dar cel mai semnificativ simbol al Azerbaidjanului contemporan este liderul naţional, fostul preşedinte Heydar Aliyev de la nașterea căruia azerii sărbătoresc acum 90 de ani. A condus efectiv ţara ca preşedinte în ultimii zece ani de viaţă, realizînd enorm pentru Azerbaidjan şi în planul organizării interne şi în cel al relaţiilor externe. Figura lui Heydar Aliyev devine repede familiară unui străin care vizitează ţara. Azerii au pentru Heydar Aliyev o recunoştinţă firească, naturală, toţi cei care au trăit emanciparea ţării recunosc aportul acestui om cu totul special. Destule monumente îl înfăţişează pe Heydar Aliyev, în piatră şi în bronz, printre ele unul care este cel mai reprezentativ ansamblu monumental din Baku.

Am văzut şi mormîntul liderului Azer într-un cimitir asemeni unui parc unde se odihnesc cei mai de seamă oameni de stat şi de cultură ai ţării. Şi acolo se ridică o statuie de bronz. Heydar Aliyev a fost un om potrivit parcă pentru a deveni subiect pentru o statuie: era foarte înalt, cu o figură masculină pe care trecerea anilor o spiritualizaseră. Regret că nu am avut ocazia să-l văd pe viu pe acest mare politician al secolului XX, dar mă bucur să-l fi putut întîlni pe fiul său, actualul președinte al Azerbaidjanului, în care se regăsesc trăsăturile dar și calitățile tatălui său.

Într-un mod firesc, asociez figura lui Heydar Aliyev, cea pe care o văd aproape zilnic, sculptată în bronzul bustului din Parcul Tei, de pe aleea care-i poartă numele, cu simbolul cel mai statornic al Azerbaidjanului din toate timpurile: focul.

Elementul simbolic cel mai important în Azerbaidjan rămîne însă focul. Focul viu caracterizează natura pasională şi ospitalieră a azerilor, focul este simbolul vetrei înţeleasă şi ca patrie dar şi ca loc de reunire familială în interiorul căminului. Peste tot se văd semne ale unui foc oarecum magic dar şi prietenos. Focul mîngîie toate simţurile. Focul aduce bucurie vizuală şi auditivă, foşnetul flăcării e odihnitor, dar şi căldură, miros şi chiar gust pentru că pe focul vetrei se prepară hrana.

Heydar Aliyev a fost pentru poporul său o flacără vie. A ars cu pasiune, a încălzit cu omenie, a adunat în jurul căldurii sale un întreg popor și l-a făcut să activeze pentru un scop nobil, i-a luminat pe oameni cu viziunea sa și a fost vatra în care s-au readus tradițiile dintr-o țară care vreme de peste șaptezeci de ani a fost nu numai ocupată de comuniști, dar victimă a deznaționalizării și ruperii forțate de limba și obiceiurile strămoșești. Sunetul liniștit al focului care arde în vatră este sunetul limbii azere. Heydar Aliyev a redat-o poporului său care n-a fost niciodată – oricîte eforturi a făcut ocupantul – rupt de sunetul ei.

Ca român, făcînd parte dintr-un popor ce a cunoscut, ca și cel azer, atacuri, ocupații și încercări de deznaționalizare, pot să înțeleg foarte bine rolul esențial al lui Heydar Aliyev în destinul națiunii sale ce putea, fără el, să ia un drum diferit, nefast.

Văzînd Azerbaidjanul de azi, rezultat al viziunii lui Heydar Aliyev, continuată fericit de succesorii săi, pot să disting în fiecare dintre realizările uimitoare care marchează ultimii ani de evoluție ai țării, amprenta unui om cu totul ieșit din comun.