Profesorul Constantin Barbu: "Toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci". INTERVIU Cuvântul Libertăţii - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Profesorul Constantin Barbu: “Toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci”. INTERVIU Cuvântul Libertăţii

Constantin Barbu cu unul dintre volumele Integralei Manuscriselor Dimitrie CantemirCraiova 2020 – Capitală Culturală Europeană (proiect asumat)

Un dialog convenţional cu scriitorul Constantin Barbu, omul care îi visează pe Mihai Eminescu şi pe Dimitrie Cantemir

La 18 ani era considerat „copilul teribil” al Craiovei sau, poftim, unul dintre ei. Elev fiind la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, deja stâradmiraţie. Ca student în anul II al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Craiova, a reprezentat Doljul în competiţia interjudeţeană „Drum de glorii”, dedicată Centenarului Independenţei, pe teme de cultură generală, transmisă în direct de postul naţional de televiziune. Îmi amintesc de competiţie, fiindcă avea dinamism, dar şi substanţă. Genera pasiuni. Constantin Barbu era rebel. Avea plete, la care nu voia să renunţe, şi, pentru a nu intra în coliziune cu recomandările „centrului”, autorităţile locale aranjaseră cu un frizer să îi prindă părul cu agrafe, cât mai discret. La 24 de ani, accesese deja în cercul de tineri scriitori din Craiova, fiind reperat de Marin Sorescu, redactorul-şef al revistei „Ramuri”. La 30 de ani, reprezenta o promisiune ispititoare a tinerilor filozofi, remarcat fiind de Constantin Noica. Este prezent în „Grupul de la Păltiniş”, în toate informările Securităţii, care au apărut ulterior. Pentru prima dată, în 1976, deja se înfăţişează ca un exeget, dar de o altă ţinută, a lui Mihai Eminescu. În 1985, publică eseul „Rostirea esenţială”, cu o Prefaţă a lui Marin Sorescu, prin care atrage atenţia celor mai importanţi intelectuali ai timpului: Constatin Noica, Anton Dumitriu, Dumitru Stăniloae, Edgar Papu, Adrian Marino, Mihai Şora. Din biblioteca lui Mihai Eminescu a publicat aproape 25 de volume. Deocamdată închei aici prezentarea succintă. O precizare: Constantin Barbu e iritant uneori, insistă asupra adevărurilor neconvenabile şi nu-şi cântăreşte cuvintele în funcţie de interlocutori, de împrejurări, de reguli formale. E un exponent a ceea ce s-ar putea numi „adevărul crud”, totul pe un fond de candoare, de timiditate cronică. Într-un moment în care (apud Lucian Boia) numai cine n-a vrut n-a ajuns profesor universitar, el n-a ajuns. Deşi avea vocaţie pentru studiul aplicat şi duce pe umeri o bibliotecă. Conversează cu amenitate, se pierde voluptos în anecdotică, râde rareori cu poftă. Şi e mai tot timpul grav. Am dorit prezentarea doar un preambul la o discuţie cu unul dintre intelectualii veritabili ai Craiovei, care trăieşte lângă noi. Poate că unora le pare banal, modestia lui fiind firească omului de spirit. Alţii poate îl invidiază pentru altitudinea intelectuală. Circumscrisă unui proiect însuşit de autorităţi, „Craiova, Capitală Culturală Europeană”, discuţia de faţă probează resursele pe care le are municipiul nostru, în asaltarea unui statut la care jinduieşte. 

Reporter: Aş vrea, pentru început, să-mi spui care este povestea cu manuscrisele lui Cantemir. Ce s-a tipărit din Rusia şi ce a mai rămas? Ce manuscrise are Cantemir în lume? Dar în România?

 

Dimitrie CantemirC.B.: Povestea mea cu manuscrisele lui Cantemir începe prin 1981, când am publicat în Ramuri un eseu în care dădeam o pagină inedită în latineşte din Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis Imago. Era un text despre Ens şi l-am găsit în manuscrisul latin 76, în Biblioteca Academiei Române. Fusese copiat de Tocilescu în Rusia, prin 1878. Acum câţiva ani, cu prilejul premiilor Academiei Mihai Eminescu l-am rugat pe ambasadorul Rusiei, Excelenţa Sa Alexander Churilin, să mă ajute să scanez manuscrisele lui Cantemir ce se află în Rusia. M-a întrebat ce manuscrise mă interesează şi i-am scris că toate manuscrisele lui Cantemir mă interesează. După aproape o jumătate de an, am primit o scrisoare prin care mi se comunica acordul înaltelor oficialităţi ruse: mi se va permite fotocopierea color a tuturor manuscriselor lui Cantemir. Mai târziu, am aflat la Moscova că aprobarea o dăduse însuşi Vladimir Putin. Până azi, am editat 25 de volume din Integrala Manuscriselor Cantemir. Şi te rog să îmi dai voie pentru cititorii „Cuvântului Libertăţii” să înşir titlurile celor 25 de volume:

I. Sacro-sanctae Scientiae Indepingibilis Imago

II. Loca Obscura in Cathechisi, quae ab anonymo authore slaveno idiomate edita et Pervoe ucenie otrokom intitula est, dilucidata authore Principe Demetrio Cantemirio

III. Institutio Logices Idest De philosophiae instrumentali Arte Habitus

IV. Incrementorum et decrementorum  Aulae Othmannicae(I)

V.Incrementorum et decrementorum Aulae Othmannicae(II)

VI. Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othmmanicae,

Dell’Accrescimento e Decadenza  Dell’ImperoOthomano o sia Epitome dell’IstoriaTurca. Parte prima checontienel’accrescimento dal MCCC al MDCLXXII.

Annotazioni

VII. Istoria Ieroglifică

VIII. Hronicul Vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor

IX. Curanus. De Curani etymologico nomine

X. Ioannis Baptistae Van Helmont Phisices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (I)

XI. Ioannis Baptistae Van Helmont Phisices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (II)

XII. De Vita et rebus gestis Constantini Cantemiri.

Panegiricul Sfântului Dumitru

XIII. Jurnalul persan

XIV. Incompendiolum Universae Logices Institutionis

XV. Diploma de la Luţk

XVI. Uimitoarele revoluţii ale dreptei răzbunări a lui Dumnezeu   asupra familiei lui Brâncoveanu şi a Cantacuzinilor vestiţi în Ţara Românească

XVII. De Antiquis Dacia nominibus

XVIII. De Antiquis et Hodiernis Moldaviae Nominibus

XIX. Satire de Antioh Cantemir

XX. Arhiva Serghei Cantemir

XXI. Corespondenţa dintre Antioh Cantemir, Maria Cantemir, Constantin Cantemir (I)

XXII. Corespondenţa dintre Antioh Cantemir, Maria Cantemir, Constantin Cantemir (II)

XXIII. G.F. Müller, Jurnalul prinţului Dimitrie Cantemir

Biografia lui Demetrius Cantemir

XXIV. Notationes quotidianae de Ivan Iliinski

XXV. Manifestul lui Petru cel Mare

Eu am lărgit conceptul de “manuscris Cantemir”, incluzând aici şi còpii făcute de Iliinski, Müller, Bayer sau anonimi, manuscrise Antioh Cantemir etc.

Ediţia are un strălucitor colectiv de onoare şi un impresionant consiliu ştiinţific. Finanţatorul general al proiecului este domnul Paul Tudor (pe care l-am cunoscut prin domnul Ion Deaconescu, a cărui contribuţie unică este doar aceea că ne-a făcut cunoştinţă; atât). Ediţia stă numai în răspunderea şi munca mea, cu punct şi virgulă (chiar şi concepţia grafică şi corectura). Este stupefiant cum unii vor „glorie”, cărturărie, premii masonice în contul muncii mele. Sper să fie clar, ca să nu aduc în discuţie adevărul care distruge.

Din Rusia mai avem de tipărit 75 de lăzi din „Arhiva Serghei Cantemir”, 13 manuscrise care se află la Sankt Petersburg şi câteva manuscrise inedite şi necunoscute aflate atât la Moscova cât şi la Sankt Petersburg. Graţie generozităţii eminentului politician Putin şi ajutorului pe care mi l-au dar câţiva savanţi ruşi, am avut norocul smintitor să găsesc manuscrise pe care nu le-a publicat nimeni.

Manuscrisele Cantemir se mai găsesc, în afară de Rusia şi România, în încă vreo zece ţări din lume şi vreau ca să tipăresc în facsimil color toate cele aproape 125 de volume, cât va număra Integrala Manuscriselor Cantemir, şi vreau de asemenea ca toate ţările care au manuscrise Cantemir să aibă întregul Tezaur Cantemir. Sunt ani de când, rugat de o bună prietenă, am întocmit inventarul Tezaurului Cantemir cu tot ce există Cantemir în lume.

Astfel Cantemir apare ca o mare reţea planetară. Dacă vom spune că manuscrisele sale se află în Rusia, Franţa, Anglia, Germania, Vatican/Italia, SUA – şi e suficient.

S-au scris despre Cantemir, încă de la 1714, mii de pagini în toate marile culturi (în rusă, engleză, franceză, germană), pe care vreau să le adun într-o arhivă Cantemir pentru aputea fonda tradiţia Cantemir. În acest proiect sunt susţinut de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, prin eminentul meu rector prof. univ. dr. Corina Dumitrescu. În această toamnă, UCDC va organiza primul mare Simpozion Internaţional Cantemir.

În România, sunt puţine originale Cantemir. O filă (fila 42) din Loca obscura, 4 file plus 24 din Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis Imago, o filă într-un manuscris muzical, dar multe copii, între care cele mai importante sunt mss. 83 şi 46 (ale Hronicului). Documente istorice sunt în Biblioteca Academiei şi ele au fost şi expuse în noiembrie 2012 în uluitoarea expoziţie organizată de doamna Gabriela Dumitrescu.

Dragă Mircea, aceasta este partea frumoasă a lucrurilor. Despre ceea ce nu-mi place nici nu vreau să vorbesc.

„Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret”

Reporter: Ai publicat multe lucrări despre Eminescu.Ai şi polemizat cu mulţi intelectuali de azi, de la numărul anti-Eminescu din „Dilema”, până la textul tău din „Tribuna” (Eminescu. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României) – care a devenit nod de „scandal” literar. Vreau să te întreb: de ce este Eminescu atât de viu? Fiindcă a fost ucis, aşa cum reiese din documentele pe care le-ai publicat în cele peste 20 de volume din „Codul invers”?

 

C.B.: Împotriva noneminescologilor de la „Dilema” am scris un text intitulat „Apărarea lui Eminescu”, chiar în ziua în care a apărut revista lui Andrei Pleşu. Azi aş zice că am fost exagerat de blând cu ipochimenii aceia, mulţi dintre ei dovedindu-se simpli metalambanişti. Ce este un metalambanist? Ce să fie, un hoţ de texte, adică un plagiator. Referitor la textul din „Tribuna”, am scris obrăznicii scurte tot felul de necalificaţi în Eminescu, începând de la academicianul Manolescu şi sfârşind cu un tocomer idepingibil, al cărui nume îmi scapă în acest moment.

Ca să fie clar un lucru, eu nu vreau să demonstrez nimic, nici să conving pe cineva de o anumită imagine sau realitate. Fiindcă, vorba lui Dostoievki, omul e prost, cumplit de prost.

Am publicat poate 1000 de pagini de documente din arhivele secrete de la Viena. Ştiu manuscrisele lui Eminescu pe de rost, şi viaţa lui pe zile (şi când se poate pe ore şi minute). Pentru 28 iunie 1883 ştiu şi mersul trenurilor şi buletinul meteorologic, chiar preţul trăsurilor din Bucureşti. Am studiat şi ciornele tratatului secret cu Austro-Ungaria. Ştiu câte linguri şi furculiţe avea familia Hohenzollern (în 1866; chiar există un inventar). Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret (veselă de aur).

Am publicat în facsimil color, la Editura Revers din Craiova, cele două dosare de interdicţie ale lui Eminescu şi Autopsia lui Eminescu scrisă de mâna lui Suţu, dar nesemnată. Autopsia ne va demonstra definitivcă EMINESCU NU A AVUT SIFILIS şi că a fost tratat greşit cu mercur, morfină şi altele. În curând voi aduce de la Viena fotografii şi documente care vor face linişte definitivă.

Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc. De ce nimeni nu spune că Eminescu a studiat caldeana cu marele profesor Petermann? De ce uită detractorii lui Eminescu faptul că geniul nostru a avut la Viena şi Berlin mari profesori evrei? Eu am publicat în Biblioteca Eminescuaproape toate cursurile pe care Eminescu le-a urmat la Viena şi Berlin cu o seamă de celebri profesori de origine evreiască. Detractorii lui Eminescu uită lucrurile esenţiale fiindcă de fapt nu le ştiu. Adevărata cândire a lui Eminescu este în ontologia poetică din poemele şi prozele sale.

Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884De ce nu arată detractorii săi (nişte analfabeţi, în fond) paginile geniale din Luceafărul (Caballa Lucis), Sărmanul Dionis (maestrul Ruben este evreu), Memento mori (strălucitele versuri despre Israel)? În articolele politice Eminescu a scris despre câţiva escroci financiari, nu despre Iisus Hristos şi consubstanţiala evreitate. Voi publica o lucrare complicată şi voi sta de vorbă cu adevărata elită evreiască, pentru a stinge această falsă problemă care este neproductivă din toate punctele şi nepunctele de vedere.

Înnebunirea şi uciderea nihilistului Mihai Eminescu este un lucru complicat şi nu degeaba am avut nevoie de peste 20 de volume de Codul invers, care se va sfârşi pe la volumul 33.

Doctorul Tălăşescu este acela care a avut în mână creierul lui Eminescu (şi nu Gheorghe Marinescu) şi el este cel care scrie în 1912 că vede aici o ţeastă zdrobită de o mână criminală. Dacă nu ar fi fost astfel, Maiorescu ar fi reacţionat fiindcă trăia.

Nu mă îndoiesc, dragă Mircea, că acest interviu va fi citat în eminescologie. E numai meritul tău.

„Trăim într-un canibalism cultural de cea mai proastă calitate”

Reporter: Ai putea să faci o schiţă privitoare la starea actuală a culturii române?

C.B.: Îmi ceri un lucru foarte greu, şi de aceea nu voi schiţa decât patru mici răspunsuri improvizate. Prima problemă priveşte falsificarea cinstitei ierarhii („corifeii” falsificării până la escrocherie literară sunt Manolescu, Liiceanu şi Patapievici cu fostul său ICR). Când umbli cu fals, cultura ajunge în faliment aşa cum a demonstrat Manolescu la Uniunea Scriitorilor.

A doua problemă priveşte obrăznicia de a introduce o „dictatură” literară care nu permite nici opinia liberă, nici adevărul, nici ierarhia reală. Cazul „Tribuna” este o adevărată apocalipsă. Numai că nimeni nu poate învinge aletheia (dez-văluirea, adevărul, realitatea – aşadar). Aşa i se întâmplă lui Manolescu canonizatorul dacă nu citeşte prefaţa lui Nietzsche la Aurora, unde o virgină o întreabă pe mă-sa dacă este adevărat că Dumnezeu se află peste tot. Auzind răspunsul că Dumnezeu se află peste tot, duduia zice: „Vai, mamă, dar nu este indecent?”. Aşa mi se pare şi mie inconturnabilul Manolescu: indecent (observi că am trecut chiar şi peste faptul că nu e Dumnezeu). Despre faptul că a plagiat din Jauss nici nu vreau să-i mai amintesc…

A treia problemă a culturii române este că trăim într-un canibalism cultural de cea mai proastă calitate (la care şi eu particip cu multă energie, din nefericire).

Cea de-a patra problemă consistă în lipsa de cutezanţă genială (fiindcă scriitorii români nu ştiu nici carte şi nici unde se află Europa; suntem minori şi ne micşorăm în fiecare zi).

Brâncuşi trebuie revendicat de Craiova

Reporter: Dar despre Craiova culturală ce-ai putea să zici?

 

Brancusi-Autoportret-1927 cu Polar, cainele luiC.B.:Craiova are un mare Teatru Naţional cunoscut pe toate continentele, graţie lui Emil Boroghină. După Boroghină celebrul Naţional a început să dea spectacole prin Calafat, Băileşti, luându-se după Lenin (care, din neatenţie, a zis că trebuie să duci cultura la omuleţ, în loc să îi ridici creierul omuleţului câteva trepte spre lumina cea frumoasă a esteticului…).

Universitatea merge printre iceberguri (la Filologie se plagiază prea mult…). Revista „Ramuri” e ridicol-parohială, „condusă” de tot felul de preţioase ridicole, nişte nulităţi înghesuite într-o cămăruţă de nici patru metri pătraţi. De unde să aibă ăştia viziune literară, dragă Mircea, când şi geamuri sunt drapate zi şi noapte. Directorul e un oarecare Gabriel Coşoveanu, ca să nu-l numesc…

Despre cele frumoase din Craiova scrieţi voi în ziar atâtea lucruri interesante şi nu vreau să lungesc discuţia. Dar dacă municipiul Craiova ar vrea să strălucească şi să devină memorabil ar avea ce grăi:

Unu: la Muzeul Oltenia se află cel mai vechi craniu de hominid alb din Europa, vechi de peste 32.000 de ani. Ar trebui să ştie orice creier important din Europa povestea aceasta.

Doi: Mihai Viteazul a fost Ban al Craiovei. Nu a mai rămas din el decât craniul, de care Iorga nu e sigur. I-aş „reconstitui” (pe calculator) craniul şi l-aş trage în aur. Mă vei întreba de ce? Simplu: de la Decebal sărim în istorie direct la Mihai Viteazul ca Rex Daciae (întregitor al Ţării şi unificator al celor trei Ţări Româneşti), apoi zicem Cuza Vodă şi Ferdinand Întregitorul.

Şi, de fapt, trebuie s-o luăm aproape de la capăt. Am avut o ţară, am făcut din ea trei, apoi din nou una, iar acum avem două. De ce ar fi atât de complicat să avem tot una?

Trei: Reconstituirea Atelierului Brâncuşi (nu cum există micul proiect de la Muzeul de Artă, care nu este deloc atelier Brâncuşi) în care am putea aşeza vreo 70 de lucrări Brâncuşi. Din perioada tinereţii, când era el însuşi craiovean. E un mare secret şi nu vreau să intru în amănunte. Am şi ultimele schiţe ale lui Brâncuşi în care îşi desena ultimul atelier, am şi rarisimele fotografii ale lucrărilor pierdute sau distruse. Dar vom trăi şi vom vedea.

Reporter: Aş avea unele observaţii la ceea ce ai spus despre Craiova culturală. Opinez că trebuia să fii mai nuanţat. Admiţi, totuşi, ideea că Brâncuşi trebuie revendicat de Craiova?

C.B.: Categoric. Şi voi încerca să demonstrez acest lucru cu cele mai concludente probe.

Un boem tânăr, rareori resemnat

Reporter: Deşi eşti poate foarte obosit, te întreb, totuşi: la ce lucrezi?

C.B.: Pregătesc două manuscrise Cantemir (din România), patru din Germania şi aştept zece lăzi din Rusia (plătite deja de prietenul meu Paul Tudor, acest domn care poate să spună ca Ludovic al XIV-lea: „L’Etat c’est Moi”).

Pregătesc la Editura Revers şapte volume cu totul speciale privind înnebunirea şi uciderea nihilistului Mihai Eminescu, tipărite demenţial de frumos, cu secrete speciale, într-un tiraj de numai 33 de exemplare, la un preţ de numai 1000 de euro.

Spre toamnă, vreau să termin corectura la primele 12 cărţi dintr-o metafizică mai veche, fiindcă anul viitor împlinesc 60 de ani şi trebuie să mă grăbesc, deoarece în următorii 40 de ani voi fi foarte ocupat. De aceea, le spun prietenilor mei mai tineri să nu mă obosească şi să mă enerveze fiindcă nu îi voi mai invita la centenar…

Ce să fac, Mircea, sunt obosit. Fac glume proaste şi nefăcute.

Îţi mulţumesc pentru interviu şi îi salut pe cititorii „Cuvântului Libertăţii”. E frumos să ai şi cuvânt şi libertate.

Cuvântul Libertăţii

Preluare Ziaristi Online

Nota: Portalul Ziaristi Online va publica in facsimil dosarele la care face referire profesorul Constantin Barbu

2 comments

  1. Pingback: Adevarul despre daci – INCENDIAR – Prof. Constantin Barbu: “Toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.