Armata României şi ziariştii ei au inaugurat Muzeul Presei Militare. Felicitarile Ziariştilor Online la împlinirea a 155 de ani de la apariţia "Observatorului Militar"! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Armata României şi ziariştii ei au inaugurat Muzeul Presei Militare. Felicitarile Ziariştilor Online la împlinirea a 155 de ani de la apariţia “Observatorului Militar”!

Observatorul MilitarIeri a fost sărbătoare la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale. S-au aniversat 155 de ani de la apariția primului număr al publicației “Observatorul militar”. Timp de mai bine de un secol şi jumătate de existenţă, ziariștii militari au fost cronicarii oştirii şi ai devenirii instituţiei militare. Jurnaliști din generațiile trecute și actuale, mulți dintre ei membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România au fost prezenți la eveniment.

Muzeul Presei MilitareFestivitatea a debutat cu inaugurarea Muzeului Presei Militare, primul de acest gen la noi, găzduit chiar de sediul Trustului de Presă al Armatei, din B-dul Unirii nr. 57. S-au implicat în realizarea acestui proiect, muzeografi și specialiști de la Muzeul Militar Național. Invitații au admirat fotografii, aparatură, exemplare de ziare, reviste, articolele, reportaje publicate în acea perioadă, emisiuni și filme, piese neprețuite, strânse și păstrate de-a lungul timpului în Arhivele Ministerului Apărării Naționale. Ele sunt, de astăzi, parte din patrimoniul nostru spiritual. Întâlnirea a continuat cu dezbaterea pe tema: “Presa departamentală, între realități instituționale și provocări profesionale”organizată în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. A fost o dezbatere interesantă și provocatoare. Moderatorul ei, locotenet-colonelul Florin Șperlea, redactorul șef al ziarului “Observatorul militar “, i-a poftit pe seniorii presei, prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu, istoric și critic literar, Neagu Udroiu, Ion M. Ioniță, Bogdan Ficeac, Călin Hentea, Benone Neagoe, secretar general al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Generalii de brigadă Gheorghe Văduva și Grigore Buciu, jurnaliști militari, Răduț Bîlbâie, Ministerul Educației Naționale, colonel Valentin Vasile, director-adj, la Direcția de Informare și Realții Publice, colonel Ion Ciontea, directorul Trustului de Presă al MapN, locotenet-colonelul Pavel Petrea, șeful Centrului de Televiziune și Film, comandor Bogdan Răducanu, redactor-șef emisiuni militare de radio, să discute despre trecutul, prezentul și perspectivele presei departamentale, globalizarea comunicării, construirea și diseminarea mesajelor, credibilitate, deontologie și practici discursive, print versus online. Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale este continuatorul tradiţiilor primului săptămânal militar românesc – “Obseevatorul militar” (apărut la Bucureşti, în urmă cu 155 de ani), al Serviciului foto-cinematografic al Armatei Române (prima instituţie de profil din ţară înfiinţată la 15 noiembrie 1916), al primei emisiuni de radio “Ora ostaşului”, devenită, ulterior, “Ora armatei” (la 16 iunie 1940) şi al primei emisiuni militare de televiziune “De strajă patriei”, cu o durată de 15 minute, precursoarea emisiunii de astăzi “Pro Patria” (la 31 martie 1968). Pe o piaţă mediatică autohtonă, considerată de mulţi suprasaturată, presa militară a reuşit să înlăture barierele scepticismului, contribuind la promovarea unei imagini reale a armatei, atât pe plan intern cât şi extern, oferind opiniei publice informaţii pertinente, precise şi de larg interes.

BENONE NEAGOE / UZP

Foto: Petrică Mihalache (TPA)

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.