Jurnalistul George Lixandru, de la greva foamei la om al străzii. Apelul disperat al unui ziarist care vrea să muncească - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Jurnalistul George Lixandru, de la greva foamei la om al străzii. Apelul disperat al unui ziarist care vrea să muncească

George Lixandru Greva Foamei Priaria Consiliul Judetean Buzau

Părăsit de prieteni și fără un acoperiș deasupra capului, George Lixandru a ajuns să doarmă în gara din Buzău după ce a făcut greva foamei timp de mai bine de două săptămâni.

Jurnalistul a postat pe contul său de Facebook un mesaj trist dar care reflectă exact starea sa de azi:

“Un gând care-mi umblă prin minte din ce în ce mai alarmant…
M-aș vinde pentru o cămăruță oricărui ziar din Românica mea iubită!
Nenorocirea e alta!
Ce patron de ziar acceptă un ins care nu știe să tacă, total incomod?
Pe bune, există așa ceva? Numărul meu de telefon este 0755977819!”

Într-un interviu acordat pentru DC News si realizat de Anca Murgoci George Lixandru a lansat un apel sfâșietor. Spune că vrea cu orice preț să continue să scrie și să-și găsească un acoperiș deasupra capului. În caz contrar, amenință că se va sinucide.

Este jurnalist, poet și expert în calculatoare, iar acum om al străzii după o luptă surdă cu politicienii din Buzău. Este un nume consacrat printre iubitorii de cultură buzoieni şi nu numai. George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: “Oblio”, “Zig-zag”, “Expres Magazin”, “Opinia”, “Muntenia”, “Informaţia Buzăului”, “Buzăul” sau “Jurnalul de Buzău”.

“Mai mulți jurnaliștii din Buzău au încercat să mă distrugă. Sunt plătiți să mă îngroape pe mine din orice punct de vedere”, a spus George Lixandru pentru DC News.

Întrebat dacă după ce a ieșit din greva foamei a încercat să ia legătura cu primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, jurnalistul a zis: “Nu trec nici măcar de secretariat. Am mers la Registratură cu o cerere de acordare a unei locuințe și nu au vrut să mi-o primească. În afară de asta, nu au vrut să mă primească nici în audiență. Orice om are acest drept. Nu s-a rezolvat nimic. Mai mulți buzoieni au trecut prin asta. Nici măcar nu au fost înscriși pe lista de audiențe, iar acest drept este primordial”.

“De când stau în gară, nimeni nu a venit să vadă ce fac. E liniște monumentală. Nimeni nu scrie despre mine. În gară nu mai pot să stau. Plâng pe stradă. Mi se pare oribil ce se întâmplă. În Buzău s-a încercat exterminarea mea la modul stalinist. Eu am scris ce au făcut politicienii în acești 25 de ani și plătesc pentru asta. Am fost la o emisiune televizată și au sunat unii oameni care – sub protecția anonimatului – au spus numai lucruri murdare despre mine. Așa ceva nu este normal. Nu a mai fost niciun astfel de caz în istoria Buzăului. Nimeni nu a mai făcut greva foamei. A câștigat Iohannis, dar degeaba dacă tot baronii locali sunt la putere. Ce să facă Iohannis? Nimic”, ne-a mai spus George Lixandru.

Întrebat cum poate ajunge un jurnalist om al străzii, George Lixandru a răspuns cu vocea tremurândă: “În țara asta, se poate orice. Este țara tuturor posibilităților în sens negativ. Dacă nu se ivește nicio soluție pentru mine, îmi voi pune capăt zilelor. Dacă nu am unde să dorm diseară, nu mai vreau să trăiesc. Nu mai vreau ca oamenii să se uita la mine ca la un om al străzii. Eu am făcut lucruri bune pentru mai mulți oameni, dar acum sunt singur”.

Cine poate să-l ajute pe George Lixandru poate să îl contacteze pe pagina personală de Facebook sau la numărul .

Sursa: DCNews

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.