Ziua Solidarităţii românilor de pretutindeni cu românii din Covasna, Harghita şi Mureş. Premiul "Părintele Ilie Moldovan" acordat de Forumul Civic mai multor personalități din România - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ziua Solidarităţii românilor de pretutindeni cu românii din Covasna, Harghita şi Mureş. Premiul “Părintele Ilie Moldovan” acordat de Forumul Civic mai multor personalități din România

Ziua solidarităţii românilor de pretutindeni cu românii din Covasna, Harghita şi Mureş este serbată, anual, pe 14 martie. Chiar dacă din motivele curente manifestările oficiale organizate de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe s-au amânat, noi nu trebuie să uităm greutățile prin care trec cei mai vitregiți români din România, supuși zilnic unor acțiuni de purificare etnică practicate de exponenții extremiști ai partidelor maghiare din administrația locală și centrală. De asemenea, să amintim că în urmă cu exact 30 de ani se pregăteau evenimentele violente care urmăreau fragmentarea României și au dus la crimele și distrugerile din Târgu Mureș, în urma cărora românul Mihailă Cofar a rămas mutilat pe viață.

Potrivit unui comunicat transmis de Forum, programul manifestărilor reunite sub genericul “Români pentru români” urmau să aibă loc la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, unde trebuia să se adopte “Declaraţia de la Sfântu Gheorghe adresată Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României privind asigurarea dăinuirii româneşti, normalizarea convieţuirii interetnice în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi stoparea instaurării stării de facto de co-suveranitate cu Ungaria a aşa-zisului ţinut secuiesc”, menţionează Forumul românilor.

Evenimentul a fost catalogat de așa-zisul “Serviciul de Asistenţă Juridică pentru Minorităţi ‘Mikó Imre’ din cadrul UDMR” drept “o provocare” la adresa maghiarilor care vor să-și decoreze orașul în culorile Ungariei.

Pentru Ziua solidarităţii românilor de pretutindeni cu românii din Covasna, Harghita şi Mureş care se serbează azi, organizatorii au anunțat și beneficiarii premiului “Pr. prof. dr. Ilie Moldovan”, distincţie care se acordă anual, în 14 martie, unor personalităţi care s-au remarcat în susţinerea demersurilor românilor din cele trei judeţe pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale.

“S-a hotărât ca premiul să poarte această denumire în memoria unui mare suflet românesc, regretatul Preot prof. dr. Ilie Moldovan, care a activat la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Şaguna’ din cadrul Universităţii ‘Lucian Blaga’ Sibiu, a cărui solidaritate luminoasă cu acest spaţiu (…) rămâne peste timp de o exemplaritate aureolată cu statut de simbol”, se arată într-un comunicat al Forumului Civic, remis AGERPRES. “Părintele era prezent adesea la simpozioane în Episcopia Covasnei și Harghitei, ținând trează conștiința de neam în acele locuri’, afirma Părintele profesor academician Mircea Păcurariu, citat de Basilica. Părintele Ilie Moldovan, care a fost în ultimii ani și președintele de onoare al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-vita din România, rămâne un simbol al românismului și unul dintre Părinţii care a vorbit despre neam ca „realitate a vieţii veşnice”.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a anunțat că acordă anual cinci premii “Pr. prof. dr. Ilie Moldovan”, după cum urmează: un premiu pentru sponsori şi binefăcători care au sprijinit activitatea bisericilor ortodoxe, a şcolilor în limba română şi a instituţiilor de cultură româneşti din cele trei judeţe; un premiu pentru cercetătorii care s-a remarcat prin profesionalismul lor şi prin participarea la proiectele de cercetare referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românească din Arcul Intracarpatic; un premiu pentru partenerii care au sprijinit organizarea manifestărilor cultural-ştiinţifice din cele trei judeţe; un premiu pentru publiciştii care a relatat cu obiectivitate şi consecvenţă problematica specifică a dăinuirii româneşti în cele trei judeţe şi a convieţuirii interetnice româno-maghiare din zonă şi un premiu pentru conducătorii unor asociaţii culturale şi civice care s-a implicat în îmbunătăţirea vieţii comunitare româneşti din cele trei judeţe.

Între cei care sunt onorați anul acesta cu Premiul ce poartă numele ilustrului Părinte Ilie Moldovan se numără Asociația și Societatea Ștefanida din București, Prof. Univ. Dr Petre Țurlea, veteranul Ligii Studenților Eugen Popescu, ziariștii Ion Longin Popescu și Victor Roncea precum și militanții civici Mihai Tîrnoveanu și Dan Grăjdeanu.

La sfârșitul lunii ianuarie, Reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) au solicitat Guvernului sprijinirea comunităţilor româneşti minoritare din punct de vedere numeric în această zonă, în cadrul unei întrevederi avute la Palatul Victoria, cu premierul Ludovic Orban, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES. Printre subiectele abordate s-au numărat stoparea scăderii drastice a populaţiei româneşti din cele trei judeţe, identificarea unor soluţii legislative pentru reprezentarea românilor din zonă în Parlament şi în alte organisme centrale, asigurarea finanţării proiectelor cultural-identitare româneşti şi a presei în limba română din cele trei judeţe.

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

4 comments

  1. Pingback: Premiul Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan pentru Victor Roncea din partea | Victor Roncea Blog

  2. Pingback: Premiul Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan pentru Victor Roncea din partea Centrului European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopiei Covasnei și Harghitei. MULȚUMESC! | Vic

  3. Pingback: Premiul Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan pentru Victor Roncea din partea Centrului European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopiei Covasnei și Harghitei | Victor Roncea Bl

  4. Pingback: Premiul Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan pentru Victor Roncea din partea Centrului European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopiei Covasnei și Harghitei | Victor Roncea Bl

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.