Compania Archives - Page 2 of 6 - Ziaristi OnlineZiaristi Online | Page 2

Tag Archives: Compania

Ce se ascunde în spatele vânzării Cuminţeniei Pământului. Petru Romoşan oferă primele indicii

Iată că avem nu numai suspendarea-tiribombă propusă de Tăriceanu, ofiţerul acoperit candidat la Preşedinţie al lui Băsescu, arestări masive la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie în dosarul EADS-Microsoft, ci avem şi un Brâncuşi pentru care ministrul Culturii demisionar Kelemen Hunor a înaintat actele premergătoare de cumpărare la o sumă absurdă pentru piaţa românească

Planeta România: Maimuţele au ocupat televiziunile. Petru Romoşan: Sfârşitul României moderne

Statul român „democratic” se mai ţine într-un fir de aţă. „Firul de aţă” nu e nici NATO şi nici UE, cum ne tot procitesc „bursierii”, oengiştii, „acoperiţii” diverselor puteri străine toleraţi de atâţia ani din interese inavuabile, din trădare groasă, din slăbiciune şi din prostie, dintr-un eşec istoric. Firul de aţă care mai ţine încă legată la un loc România este brâul Munţilor Carpaţi, care-i încurcă încă, militar şi strategic, şi pe unii, şi pe alţii, şi pe ceilalţi. Codru-i încă frate cu românul. Dar, deşi munţii noştri aur poartă, e bine ştiut că noi cerşim din poartă-n poartă.