„Vino şi Te sălăşluieşte întru noi”. Pogorârea Sfântului Duh. Gând de Duminică - de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiaristi Online

„Vino şi Te sălăşluieşte întru noi”. Pogorârea Sfântului Duh. Gând de Duminică – de Elena Solunca Moise

Rusaliile-Pogorârea-Sfântului-Duh„Vino şi Te sălăşluieşte întru noi”

Pogorârea Sfântului Duh

de Elena Solunca Moise

Doamna Elena Solunca MoiseÎn primul Capitol al Genezei citim că „întru început”, când pământul era încă „netocmit” şi întunericul acoperea genunea, „Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor”. Era începutul zidirii şi Duhul, cea de a treia persoană a Dumnezeirii, nu-şi aflase deplinătatea lucrării, după cum scrie Sf. Ambrozie: „acesta se purta peste pământul sortit a aduce roadă, căci cu ajutorul Duhului, el cuprindea toate seminţele noii naşteri, ce aveau să încolţească după cuvântul proorocului: Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi, şi se va înnoi faţa pământului.” Peste omul făcut din pământ, cu toată bogăţia lui, dar „după chipul şi asemănarea” Sa, Dumnezeu a suflat Duhul Său „întru suflet viu”. L-a aşezat în Eden (înţeles nu atât ca spaţiu determinat, ci ca stare de „bucurie” şi „desfătare”) şi i-a dat povaţă, dintr-o dragoste pe care nu a înţeles-o, ca din toţi pomii să mănânce rod, dar „din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci.” I-a spus şi de ce” „căci în ziua care vei mânca din el, cu moarte vei muri”. Întâii oameni nu cunoşteau moartea. Sfinţii părinţi spun că interdicţia nu era definitivă ci, într-un fel, paideică, câtă vreme le era dat să mănânce din acest pom, pe măsură ce vor cunoaşte mai mult. Aşa este, fiindcă întâi trebuie să cunoaştem, apoi să evaluăm; întâi, omul trebuia să dea „nume” celor făcute de Domnul pe pământ iar pentru asta trebuia „să lucreze şi să-l păzească”, el însuşi fiind ţărână într-o recapitulare a creaţiei. Urmarea o ştim. În devenirea omului spre îndumnezeire, prezenţa Duhului Sfânt s-a făcut simţită de mai multe ori şi e demn de reţinut că Însuşi Mântuitorul S-a întrupat „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” cum vestise îngerul Gavriil. Apoi, la Botezul Său, Epifania, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt a coborât în chip de porumbel, iar glasul Tatălui a vestit: „Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care am binevoit”.
Odinioară, la cincizeci de zile de la Înviere şi evreii făceau aducerea aminte a sărbătorii Ieşirii, Pentacost din robia egipteană. Numărul cincizeci este al bucuriei depline şi al celebrării însumând 7×7 ca unitate închisă la care se adaugă cifra 1 ca nou început. În Faptele Apostolilor citim cum s-au urcat „toţi, împreună într-un loc”, şi, „dintr-o dată” s-a auzit ca un vuiet puternic şi „limbi de foc despărţite au şezut pe fiecare dintre ei”. Cei prezenţi s-au tulburat căci auzeau fiecare vorbind în limba lui de se întrebau cu nedumerire ce este posibil această minune. Ca de fiecare dată, răutăcioşii au început a-şi râde zicând că sunt „plini de must”. S-a ridicat Petru, cel mai în vârstă dintre apostoli, apărându-i şi spunând că nu este nici vorbă de aşa ceva, fiind doar „al treilea ceas”, cam ora nouă. Le-a amintit cum cele ce se petreceau acum fuseseră profeţite de Ioil: „Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul…şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi numai cere-L cheamă pe Domnul”. Apoi, a vorbit, cu îndrăzneală, despre cele proorociile lui David, care, înainte de a muri, i s-a zis că„din coapsele sale” se va ridica Mântuitorul al cărui suflet „nu a fost lăsat în iad şi nici trupul său nu a văzut stricăciune”.

„Vistierul bunătăţilor”

Între aceste „bunătăţi”, cea mai aleasă este aceea ca, la rându-ne, asemănându-ne cu Ziditorul, putem să-i aducem roade bineplăcute Lui şi de folos celor cu care împărtăşim vremelnicia ca izvor de veşnicie. Sf. Grigorie de Nazianz, în cunoscutele sale Cuvântări teologice, explică deplinătatea lucrării Duhului: „De la Duhul avem naşterea din nou, de la naşterea din nou avem reînnoirea iar de la reînnoire avem cunoaşterea vredniciei Celui re ne-a reînnoit.” În altă parte, lămureşte deplin lucrarea Duhului Sfânt în unitate cu aceea a lui Hristos: „Se naşte Hristos, Duhul îi este premergător; se botează Hristos, Duhul îi este mărturisitor; este ispitit Hristos, Duhul îl duce; săvârşeşte minuni, Duhul îl întovărăşeşte; se urcă la cer Hristos, Duhul îi este urmaş”. De aceea şi denumirile date Duhului Sfânt sunt nenumărate şi amintim numai: Duh al înfierii, al adevărului,al libertăţii, al înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului, al tăriei, al cunoaşterii, al cucerniciei, al temerii de Dumnezeu, căci şi este făcător al acestora toate cu Fiinţa Lui, nu prin autoritatea altuia, măsurând, nu măsurat; împărţitor, nu părtaş; umplând, nu umplut; ţinând, nu ţinut, moştenit…Duhul care a clădit şi reclădeşte pe om prin botez, prin înviere, Duh care cunoaşte toate, care învaţă, care suflă unde vrea şi cât vrea, care călăuzeşte, care vorbeşte, care mână, care separă…descoperitor,luminător, dătător de viaţă, însuşi lumina şi viaţa chiar, îndumnezeitor, desăvârşitor” Mai spune Cuvântătorul de Dumnezeu că este „în acelaşi timp şi nu în acelaşi locuri”. Trimite daruri şi o face „cu o bucurie mai mare decât aceea cu care le primim noi”. Înălţat la ceruri, după ce cu jertfa Sa a ridicat „păcatul lumii”, Hristos ar fi putut, prea bine să-şi considere misiunea încheiată curăţind cu sânge divin nelegiuirile oamenilor. Iubire fiind însă nu avea cum să ne lase singuri şi a trimis Duhul ca acei care vor crede în el să-şi învrednicească viaţa. Dau mărturie Sfinţii Părinţi că peste Apostoli, Duhul Sânt a coborât ca Biserică, spaţiu deschizător spre veşnicia timpului. Mai întâi însă, a „umbrit-o” pe Sf. Fecioară Maria şi i-a făcut un dar fără pereche în toată devenirea în timp a omului – bucuria de a fi Maică a lui Dumnezeu şi Măicuţa noastră, fiii ai lacrimilor ei.

Mintea nu poate cuprinde o asemenea minune pe care preaplinul Iubirii divine o revarsă peste noi îmbogăţindu-se şi îmbogăţindu-ne întru unitatea Treimii. Când Sf. Ap. Pavel îndemna să ne purtăm „în cinste” şi „unii altora daţi-vă întâietate” avea în vedere faptul că Biserica este locul unde este posibilă desăvârşirea omului întru desăvârşirea unităţii treimice a dumnezeirii – „creator, împreună lucrător şi slujitor”. În afara Sfintei Treimi, credinţa este vană, nădejdea deşartă iar iubirea îşi pierde sensul ducând la degradarea omului nici măcar spre animalitate, ci spre întunericul ce acoperă totul făcându-l indistinct. Lumea aceasta este, prea bine ştim, una în care „necazuri vom avea” cu atât mai mari pentru cei care vor să urmeze lui Hristos. Doar că urmând pe Hristos, suferinţa se preschimbă în bucurie sfântă atunci când, de oriunde ne-am afla, hotărâm să ne lepădăm „sinele” cel omenesc, să ne luăm crucea şi să urmăm Celui care a biruit lumea. Dacă luăm aminte la Fericiri, vedem că există două registre – cel pământesc, al suferinţei, şi cel ceresc al luminii şi păcii. Între ele aflăm jertfa, cumpănă ce dă măsura faptelor în coerenţa lor cu gândurile, sentimentele, faptele şi toate purtând semnul biruitor al Crucii.

„Ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt”

Ubicuitatea Duhului Sfânt îl face bogat roditor pentru om într-o altă treime – dragostea, bucuria, pacea; este temei şi construcţie, turn de tărie ce dezvăluie în bine ca „splendoare a adevărului”, cum îl definea Platon. Mai ales iubirea, „plinirea legii” după spusa Apostolului neamurilor, adeverind cuvintele Mântuitorului : „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, dacă veţi avea dragoste între voi”. Ea este premergătoarea altor virtuţi prin negarea patimilor derivate din ura cea pierzătoare pentru că nu se trufeşte şi nici nu se poartă necuviincios. Iubirea este şi un alt nume al libertăţii şi Fericitul Augustin îndemna: „Iubeşte şi fă ce vrei”, fireşte înţelegând, mai întâi, iubirea faţă de Dumnezeu. Adesea sunt evocaţi Abel şi Cain, primul lăudat ca drept în viaţă şi la fel prin pomenirea lui după moarte pentru că glasul său da mărturie despre ucigaşul său; al doilea urmărit chinuitor de întrebarea: „Unde este Abel, fratele tău? Iubirea de Dumnezeu deodată cu iubirea de oameni vindecă toate bolile trupeşti şi sufleteşti şi are puterea de a supune toate patimile care ne înstrăinează de Dumnezeu şi ne poartă în pustietatea nesimţirii împietrite. Această nesimţire împietrită este unul dintre semnele patognomonice ale secularizării, a căderii în relativitatea uniformizantă a trecerii timpului ce-şi pierde sensul în nisipul mişcător al zădărniciei spre zădărnicie. Timpul „real” de care se face atâta caz este unul al risipirii, în care totul este „zadarnic, în afară de zădărnicire”. E o zădărnicie care aminteşte de trufia celor care voiau să construiască turnul Babel; zădărnicie pentru că trăinicia este o celor de jos, ci a acelora care sunt făcute cu voia cea bună a tatălui. E plină de învăţăminte pentru şi pentru omul de astăzi care desconsideră că „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” şi descoperă pe zi ce trece frica „de nimeni şi nimic”. În lupta cu această zădărnicie, armă de nebiruit este rugăciunea perseverent curăţită prin post şi sporită prin fapte bune în numele lui Dumnezeu. În rugăciune, îl auzim pe Hristos spunând: „Fiţi buni cum Tatăl vostru Cel din ceruri este”. Cu ochii veghetori ai sufletului parcă îl vedem aşteptând iubitor în zarea timpului căzut ca bucuria revenirii şi iertării să ne fie deplină întru împreună lucrare a voii Domnului.

Astăzi când cerul îmbrăţişează pământul şi Domnul ne trimite Duhul Său ne rugăm ca El „ se sălăşluiască întru noi”, să ne „curețe de toată întinăciunea” spre mântuirea sufletelor noastre. Vom cunoaşte bucuria plină de speranţă a pocăinţei. Sf. Ioan Gură de Aur, după ce afirmă că osândirea păcatelor proprii face mai dificilă căderea din nou, atrage atenţia: „pune conştiinţa ta să te osândească înlăuntrul tău, ca să nu o ai dincolo acuzator înaintea scaunului de judecată al Domnului. Aceasta-i o cale de pocăinţă! Cea mai bună!” Altfel, cu fiecare păcat, Duhul Sfânt se înstrăinează de noi. Da, toate ne sunt îngăduite, dar, cu Sf. Ap. Pavel, să nu ne lăsăm biruiţi de ceva anume. Pavăză bună este rugăciunea Sf. Efrem Sirul: Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert alungă-l de la mine. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit al răbdării şi al dragostei mi-l dăruieşte mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte să-mi văd greşelile mele şi să nu-l osândesc pe fratele meu” S-o facem încercând a ne însuşi înţelepciunea acestei cereri care acoperă spre iubitoare înţelegere cunoaşterea omului, încă o fiinţă „necunoscută” de el însuşi dar cunoscută şi iubită de Dumnezeu care îl poartă cu nesfârşită grijă spre zori ai îndumnezeirii. Să mai punem la inimă spre lucrarea cuvintele Sf. Serafim de Sarov care scria că scopul vieţii noastre este dobândirea Duhului Sfânt şi pentru asta ne sunt de mare folos postul, privegherea şi toate celelalte gândurile bune, cuvintele curate şi faptele ziditoare. „Ţineţi minte vorbele mele: numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt.” Celelalte se rătăcesc până la pierdere pentru că sunt lipsite de Duhul Adevărului, al Adevărului care ne eliberează de moarte şi orice păcat este o sămânţă a morţii. Ura şi minciuna vrăjmaşului care şi-a asociat „înţelepciunea” şarpelui, blestemat să se târască pe pământ, să fie adică străin cerului ne-au împins în cădere. A face fapte bune în numele lui Dumnezeu este o datorie elementară pentru că de la El avem toate spre împlinire. Mai presus de toate, suntem datori cu dragoste unul pentru celălalt şi întâlnirea să fie spre bucurie. Sf. Serafim de Serafim de Sarov îşi întâmpina oaspeţii cu chip luminos, zicând: Bucuria mea, Hristos a înviat. Nu am spune că asemenea cuvinte sunt potrivite vremii noastre sfâşiată informaţional de parcă a pierdut rostul…Şi totuşi; nu trebuie s-o spunem cu glas de trâmbiţă, să facem un slogan, ci să perseverăm stăruinţa de a vedea bucuria noastră în cel care ne iese în cale ca un semn al bunăvoirii divine. Atunci simţim palpitând plinătatea nesfârşirii, „Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.”

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.