Blog News from Independent Journalists
Oricum, nu este absolut deloc clar ce l-a facut pe experimentatul si mai varstnicul activist comunist, membrul CC al PCR Ion Iliescu, sa-si riste cariera si viata, in plina dictatura, si sa se lase “racolat”, conform propriilor marturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de “un evreu, care – ca si altii ca el -, dupa ce a facut o intreaga cariera marxist-leninista si stalinista, fiind partas la crimele impotriva unei natiuni, devine promotorul umanitatii”.
La 1 iunie 1946, în ziua execuţiei, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale, în cursul ultimei lor întâlniri, la Jilava, această declaraţie cu valoare de testament: « DACĂ MOR, ESTE PENTRU BUCOVINA ŞI BASARABIA. DE-AR FI SĂ REÎNCEP, AŞ FACE LA FEL! »
Învăţăm o istorie a românilor din paginile cărţilor, o istorie care şi astăzi, la 23 de ani de la Revoluţie, este plină de lipsuri şi defecte. Şi nu numai a…
Mărturiile despre procesul Ceauşeştilor, chiar dacă neverificate, sunt cutremurătoare. Dintre declaraţiile-bombă ale procurorului Dan Voinea, două vin să întărească ipotezele care au început să bântuie printre români, în ciuda negării vehemente a lor de către potenţialii regimului Iliescu: Ceauşeştii fuseseră condamnaţi la moarte înainte de proces.
“Mile Cărpenişan a fost un jurnalist care a făcut cinste Timişoarei. Mile este şi cetăţean de onoare al municipiului. Cred că în primul rând trebuie să ne cinstim personalităţile locale”, a declarat Sorin Grindeanu
Noi, românii, ca grup etnic, nu ne mai vedem ca având un destin comun şi că depindem unul de altul. Când ai sentimentul că eşti lăsat să te descurci pe cont propriu, este firesc să desconsideri orice partid, Prim Ministru sau Preşedinte care ţi se suie în cap cu pretenţia că te reprezintă.
Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
Acuzatorul public Sidorovici: “Când un om de litere cunoscut, un scriitor se alătură unei asemenea mişcări, desigur aduce un aport moral. De acest lucru este acuzat Gyr. Eri s-a plâns amarnic acuzatul că a fost trimis pe front, că a suferit acolo, că a venit bolnav. Ei bine, dacă nu i-a plăcut să se ducă pe front, de ce a susţinut acel războiu care a trimis pe front mii şi milioane de tineri împotriva intereselor naţionale ale României?”
La finele anului 2012 contemplam trecutul cu satisfactie, contemplam viitorul cu speranta si incredere. Regretam daca am intristat pe cineva si iertam pe toti cei care ne-au intristat, cu voie sau fara de voie. Un gand pentru toti cei care de-alungul istoriei au petrecut Craciunul la datorie, departe de familie. Va uram ca anul 2013 sa fie cu sanatate si Virtute… Militara! Doamne, ajuta!
Pe măsură ce trec tot mai mulţi ani de la căderea comunismului parcă amintirile despre suferinţele din timpul persecuţiei ateiste sunt tot mai eludate. Sunt tot mai uitate faptele mărturisitorilor creştini autentici (nu ideologici!) demne de a fi comparate cu cele din perioada creştinismului primar. Multe dintre aceste secvenţe din vremea persecuţiei comuniste par de neimaginat, atunci când le lecturăm din memorialistica ce ne-a rămas. Dar aşa s-au întâmplat!