Anunt public: Vand Romanie aproape noua, ieftin
Vând ţară avariată, aproape 22 milioane locuitori, pe butuci, km. pătraţi reali 238.391, ultimul proprietar: PCR.
Stare tehnică: are probleme cu alimentarea; o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă şi merge cam înfrânată; cutia de viteze e blocată în marşarier; este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.
Istoric: este fabricată acum 2.000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second-hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi, care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale: în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.
Combinaţii: predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de miliarde de euro. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa, oricât de mică ar fi, dar să funcţioneze.
De ce o vând? Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult şi, ca s-o repar, mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care se pricepe!
Acesta este un pamflet si trebuie tratat cu toata seriozitatea!
Autor: Consumatorul.ro via Ziaristi Online
Cititi si: DE LA 1 IANUARIE 2014 VOM RAMANE FARA TARA