Sculptorul Mihai Buculei îi răspunde filfizonului Sorin Ioniţă: Nomenklatura a încercat până în ultima clipă să împiedice ridicarea monumentului "Aripi", al luptei anticomuniste - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Sculptorul Mihai Buculei îi răspunde filfizonului Sorin Ioniţă: Nomenklatura a încercat până în ultima clipă să împiedice ridicarea monumentului “Aripi”, al luptei anticomuniste

Mihai Buculei si Monumentul Aripi la montare - Foto Eduard Enea

Mihai Buculei si Monumentul Aripi la montare – Foto Eduard Enea

Monumentul “Aripi”, dedicat luptei anticomuniste, cântăreşte peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri, fiind reprezentat de autorul său, sculptorul Mihai Buculei, sub forma a trei aripi, realizate din oţel inoxidabil. Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud, şi-a dorit ca impresia lăsată de acest monument să fie aceea că ariplile se desprind de pământ.

Lenin Piata ScanteiiMontare celei de-a treia aripi a acestui ansamblu a fost realizată marţi în jurul prânzului, finalizând astfel instalarea impozantului monument, la 18 ani de la demararea sa, în Piaţa Presei Libere din Bucureşti, pe locul fostei statui a lui Vladimir Ilici Lenin.

„În 21 spre 22 decembrie am adus prima aripă. Tot în 21-22 a început Revoluţia, iar în 22 decembrie sunt eu născut. Marţi s-a terminat montarea şi tot marţi am devenit bunic, mi s-a născut o nepoţică, Anastasia. Sunt foarte emoţionat şi pentru această lucrare, pentru că o văd după atâţia şi atâţia ani montată. Au fost eforturi foarte mari şi lucrarea a fost şi bruiată, unii n-au vrut-o, de fapt a fost bruiată până în ultimul moment”, a spus Mihai Buculei, la instalarea monumentului, citat de Mediafax.

Sorin Ioniţă este micul Hopa-Mitică care sare de sub şezutul Alinei Mungiu când mafalda SAR se ridică de pe scaun. Când scapă de sub mrejele şefei lui, el mai şi zgârmă internetul, de data aceasta “expertizat” de jenantul caricaturist Dan Perjovschi. Aşa a produs o mizerie de atac la adresa Monumentului “Aripi”, al eroilor anticomunişti, primul din România după 26 de ani de la “căderea comunismului”, ridicat de sculptorul Mihai Buculei în 18 ani de eforturi titanice. Elegant, sculptorul i-a răspuns filfizonului de Dâmboviţa, la rubrica de comentarii, cu un mesaj pe care îl reproducem mai jos:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Domnule Ioniță,

nu știu sa folosesc internetul si nici tehnicile de comunicare in masa. Pentru acest răspuns am apelat la ajutor.

Va rog sa rețineți următoarele:

in articolul la care faceți trimitere se menționează:
”Datele obținute de la municipalitate sunt:
Contractul nr. 14/2008 – Componente/subansamble din inox pentru monumentul de for public „Aripi” incheiat cu Mihai Buculei. S-a plătit sculptorului: 7.140.917 lei. “Artistul plastic a fost plătit pe persoană fizică, conform celor precizate anterior”, ni s-a transmis de la Primăria Capitalei.
Contract nr. 301/2013 – Continuare și finalizare componente/subansamble din inox ale monumentul de for public „Aripi” încheiat cu Asocierea Mihai Buculei-S.C. Electromecanica Ploiesti SA, lider de asociere Electromecanica Ploiești. S-a plătit 4.282.504,75 lei, circa 950.000 euro.
Electromecanica Ploiești este o firmă de stat, care se află înclusă în compania Romarm, producătorul militar al ministerului de specialitate.

Mi s-a citit cv-ul dumneavoastra, deci stiti foarte bine ca in continuare ‘Componente/subansamble inox’ inseamna exact tone de inox prelucrate, si nu bani intrati in buzunarul meu. Puteti verifica foarte usor cat costa tona de inox in 2008, sau puteti sa-i cereti ziaristului pe care l-ati preluat sa va dea datele de contact ale unor specialisti nenominalizati/necitati; ‘Continuare si finalizare componente/subansamble de inox’ inseamna ingineri de diferite specializari – ca inginer, stiti cata munca de calcul trebuie depusa – , inseamna refacere de lucrari – nimeni nu e perfect in afara de Dumnezeu, si specialistii au mai gresit, a trebuit sa mai refacem de cateva ori portiuni din ansamblu, care m-au obligat sa schimb chiar si macheta, inseamna arhitecti si maestri si muncitori de diferite specializari.

Nu ma refer la parerea dumneavoastra despre partea estetica, despre legatura filozofica dintre spatiu si lucrare: sunteti un om care are dreptul la o opinie. O opinie pe care o respect. Ma refer la faptul ca, in calitatea incontestabila de lider de opinie pe care o aveti, va folositi de aceasta pentru a induce opiniei publice ideea ca ‘Buculei a luat 1.6 milioane de euro din banii nostri pentru ca a facut o mizerie de lucrare in memoria luptatorilor anticomunisti’.

Memorial_Bust_of_Corneliu_Coposu,_Bucharest,_Romania_Mihai Buculei

Foto: Wikimedia

Domnule Ionita, eu nu am statut de ‘utilitate publica’, si nu sunt nici panselutza sau iluminatie de Craciun ca sa iau atatia bani. Eu sunt un pensionar normal, nu cu pensie speciala trecuta prin parlament, din care platesc – cu carte de munca! – salariul unui paznic pe o casa care, dupa cum ati recunoscut chiar dumneavoastra, nu are nicio legatura cu monumentul de fata. Sunt un om care v-a facut si dumneavoastra personal cadou – in calitate de bucurestean ce va aflati – bustul lui Corneliu Coposu (‘l-am facut cadou’ inseamna ca nu am luat nici un leu, dolar sau euro pe el). Sunt un om care a facut cadou acestei tari, deci si dumneavoastra personal, ca cetatean al acestei tari – din nou ‘cadou’ inseamna ca nu am luat niciun ban, pentru ca am fost obisnuit sa traiesc cu putin inca din copilarie, de cand tata era inchis la Aiud – un deal cu sculpturi, la Buteni, deal ce astazi imi poarta numele, pentru ca a intrat in patrimoniul national. Sunt un om care l-a vazut de vreo 20 de ori in viata pe presedintele Constantinescu si de mai putine ori pe regretatul Constantin Ticu Dumitrescu. Un om care in ultimele luni s-a imprumutat de la prieteni ca sa-si plateasca facturile si obligatiile la stat si cum cunosc valoarea banilor munciti si nu sunt un castigator la loto, nu, nu am pierdut 1,6 milioane de euro, pe care oricum nu i-am avut niciodata.

Intr-adevar, nu sunt un om care sa se priceapa la cifre si facturi, dar sunt oameni de meserie, care va pot lamuri. Nu sunt nici un om care sa fi fost instruit la comunicare in mase, deci v-as putea face fata intr-un dialog intr-o emisiune de televiziune in direct sau printr-o interventie telefonica, la fel de bine cum mi-ati face dumneavoastra fata la un concurs de cioplitorie in piatra sau in lemn. Dupa cum anuntasem public, acum sunt plecat, pentru ca am nevoie sa-mi revin fizic si mai ales psihic dupa tot chinul la care am fost supus de catre cei care timp de peste 15 ani (si pana in ultima zi dinaintea transportului) s-au luptat din toate puterile lor de, cum ii numiti dumneavoastra ‘establishment’, adica ceea ce eu stiam ca se numeste ‘nomenklatura’ pentru a nu reusi sa construim/ridicam monumentul luptei anticomuniste. Nimic ‘fancy’, ca sa ma exprim ca dumneavoastra – trei stele, si conexiunea la internet gratis. Daca chiar va intereseaza pretul/costul monumentului si celelalte detalii financiare, va propun sa ne intalnim dupa ce ma intorc la Bucuresti si dupa ce am ocazia sa rog un contabil sa-mi explice si mie centralizatorul zecilor de chitante de cheltuieli. Pana atunci insa va rog sa nu mai disiminati o informatie pe de-o parte eronata si interpretata gresit – nu ma intereseaza daca cu buna sau rea stiinta – pe de alta necontrolata.

Cu multumiri anticipate,

Mihai Buculei

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.