Opinions Editorials Independent Civic News
Lepădarea de neam este, iată, act antiliturgic, liturghie întoarsă, antecamera apostaziei. Cine se leapădă de neam se poate lepăda şi de Dumnezeu. Spunem că insul acela dispreţuieşte învăţăturile graţierii, care ne învaţă calea spre mântuire şi alege, în schimb, învăţături false, căci cuprind în ele promisiuni mincinoase. Le numim, de aceea, idolatrii, adică pseudoînvăţături zidite de învăţători mincinoşi, de îndrumători şi iniţiatori în „cultul” răsturnat al pierderii şi al nimicirii.
V.I. Tismaneanu: Daca Basescu va arunca din nou Romania in haos, dupa cum preconizeaza impreuna cu armata lui de neromani, de data aceasta s-ar putea sa mearga la fund cu ea, pentru totdeauna, cu tot cu ungurenii lui, dar nu ca capitan ci ca acel rattus norvegicus, de undeva de pe langa belgicum, din cei care parasesc primii corabia…
Vă mai aduceţi aminte de filmul lui Andrei Wajda, Totul de vânzare? Artiştii importanţi sunt doar aceia care creează metafore, sintagme, iar comunismul era excelent definit prin acest film, prin acest titlu. Pe care îl putem aplica şi Casei de licitaţii Artmark.
În 1978, cînd publica a noua ediție a tratatului “General urology”, savantul american Donald R. Smith nu bănuia ce legătură spirituală stă să se lege între el și doctorul Ioanel Sinescu
Nota Ziaristi Online: O “instalatie fotografica” de 15 cm a unui tinerel anonim, 6.800 de euro si un tablou santieristic al unui alt tinerel anonim (“de provenienta Olanda”), 10.000 de euro, in comparatie cu un Corneliu Baba, vandut, probabil corect, cu 2.700 de euro? Dl Patriciu spala bani prin Artmark sau e doar o alta metoda de spaga “legala”?
Cinematografiştii au devenit argonauţi. Ar trebui să plăsmuiască şi ei un scenariu precum Argo şi să-l ia ostatic pe Haşotti, poate aşa vor bloca mafia imobiliară. Dar oare pentru cât timp?! Oricum, să le urăm un senzaţional „spargo”! Realitatea bate adeseori ficţiunea, dar o şi hrăneşte.
Ne-am putea imagina ca un om politic de la Bucureşti să se adreseze astăzi românilor cu sintagma “noi, familia română”? Şi că ar putea continua cu “vom triumfa sau ne vom prăbuşi împreună, ca o singură Naţiune, ca un singur popor”?
Dar ceea ce m-a frapat la această licitaţie a fost faptul că lucrări de mare valoare au fost adjudecate cu preţuri derizorii. Mulţi vin din snobism, vor să fie în elita plastică, să se arate, să se vadă, dar ceea ce domină este ignoranţa lor. Se petrece ceva insolit, apere un aliaj nou, snobii şi parangheliştii, o nouă faună în peisajul cultural bucureştean.
Ce public are nevoie de infantilisme greţoase, ostentative? Aceste pomeni care se dau lui Purcărete, Şerban şi echipei lor de pomenire veşnică (Şirli, Manţoc, Brejboiu, Stürmer etc.), nu fac decât să-i omoare ca artişti. Dovadă că ei nu mai produc teatru acolo unde s-au stabilit, în Franţa, Germania sau America, vin aici, la căldurică, fiindcă li se dă păpică să facă tot ce vor, orice fel de „exerciţii de scenă”. Iar ceea ce este mai autentic la poporul român, în cultura română, vin şi iau străinii. Frumos schimb, pe care nu l-a imaginat Swift în nici una din Several Remote Nations of the World!
Personal, mai sper încă la o vacanţă turistică pe litoralul primitor al Insulei Şerpilor, aşa cum mi-a promis, cu aproape două decenii în urmă, un ambasador al Ucrainei la Bucureşti.