Romanian News from around the Globe
Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, pe temeiul ortodoxiei, vieţii, mărturisirii, jertfei, pătimirii şi morţii lor, sfinţenia de care au dat şi dau dovadă şi de dincolo de mormânt Arhimandritul Justin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Ştefan Marcu, Presbitera Elena Marcu, Toader Popescu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Mihail Dumitrescu, Monahul Atanasie Ştefănescu, Monahia Heruvima Tănasă şi alţi plăcuţi ai lui Dumnezeu care odihnesc în cimitirul mănăstirii noastre.
Conform calculelor Ziaristi Online, ca sa devina unul dintre cei 32 de europarlamentari romani, Iulian Capsali are nevoie de cel putin 155.000 de voturi, daca nu chiar 160.000, daca prezenta la vot ar fi la fel ca la alegerile din 2009, respectiv 27,67% (5.035.297 votanti). Daca va fi mai redusa, cu atat mai bine pentru orice independent.
În tinereţe a activat în cadrul “Mănunchiului de prieteni” şi apoi a “Frăţiilor de Cruce”, organizaţii de tineret ale Mişcării Legionare.
Este însă foarte greu să mai avem de spus un cuvânt la masa celor puternici, unde nu vom fi invitaţi atâta vreme cât capii Ţării sunt lipsiţi de demnitate naţională. Când pierzi un teritoriu, greu mai poți să-l recucerești. Privim către Republica Moldova, amintită ca pământ romanesc, poate doar în scop electoral. Frații noştri de peste Prut se zbat cu deplină speranță.
Ultimii adversari ai lui Petre Tutea. Un universitar din Timisoara, fost bursier al fundatiei lui Plesu, acuza: “Tutea a fost un nomenclaturist… legionar!”
Recviem pentru suflete nevinovate ridicate la cer ! Prof. univ. dr. Nicolae Radu La momentul la care scriu aceste rânduri, Aurelia Ion a ajuns în ceruri alături de pilotul Adrian…
Prima editie a Salonului Fotografului Roman este un real succes pentru breasla fotografilor dar si pentru iubitorii fotografiei. Vernisat pe 17 ianuarie in prezenta a peste 200 de fotografi si admiratori ai artei fotografice din intreaga tara, salonul este deschis pana pe 31 ianuarie, cu vizitare libera de luni pana vineri intre orele 9.30 si 17.00, la Sala de Expozitii “Constantin Brancusi” a Palatului Parlamentului, intrarea Izvor.
Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST) – Academia Romana, condus de profesorul Radu Ciuceanu, a organizat azi o conferinta extraordinara, pe tema „Calvarului prizonierilor de război români pe frontul de Est”.
Eminescu a suferit pentru: – limba română; – credința ortodoxă; – reîntregirea României (opunându-se Tratatului secret dintre Regatul Român și Imperiul Austro-Ungar, care prin punctul 2 i-a obligat pe românii transilvăneni să mai suporte descompusul Imperiu Austro-Ungar până la 1 decembrie 1918). Eminescu a fost ucis, după șase ani de suferințe martirice (28 iunie 1883- 15 iunie 1889).
De Ziua lui Mihai Eminescu, portalul Basarabia-Bucovina.Info a fost, din nou, premiat, informeaza Roncea.Ro. Dupa premiul acordat anul trecut de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, anul acesta, Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania ne-a distins, la Gala desfasurata la Hotelul Marshal Garden Dorobanti (video mai sus, foto mai jos), cu Premiul special “De la Nistru pan’ la Tisa“.