Tatiana Niculescu Bran, recent lăsată la vatră de la Cotroceni după ce a trimis un mesaj autonomist semnat de Klaus Iohannis, primeşte un sprijin aşteptat de la societatea civilă multilateral dezvoltată
Iată şi textul filo-maghiar pentru care a fost “eliberată din funcţie” Tatiana Niculescu Bran.
Din analiza mea rezultă o comparaţie pe care trebuie să o fac între Cristian Mungiu şi Radu Jude, amândoi regizori români anticreştini recompensaţi cu premii importante în străinătate. Aferim!
Cu obraznicia nu poti sa ajungi in elita filmului mondial, dar numai si prostia de a incerca marea cu degetul se sanctioneaza, arata cat de mediocru si disperat poate fi reprezentantul Noului Val al filmului romanesc, devenit erou fiindca a fost aruncat de americani “dupa dealuri”, asa cum e Nastase mare scriitor in puscarie
Noul Val de cineasti, cu Mungiu in frunte si cei de la Cinemagia, ii doreau pe fata moartea lui Sergiu Nicolaescu. Ei asa intelegeau sa-si exprime un punct de vedere fata de un film al sau, scriind “de ce nu moare asta odata, sa nu mai faca filme!”. Nici nu vreau sa-l numesc pe acest animal. El face parte dintr-o haita, asa actioneaza noii limbrici ai presei, in haita. Cred ca acum se bucura ca Nicoleascu nu mai e…
Vinovatia regizorului se arata si prin faptul ca si-a plimbat filmul peste tot, n-a avut curajul sa se confrunte cu publicul din Romania, iar cand a facut-o prima oara, la Vaslui, a fost fluierat, iar episcopul de Vaslui l-a taxat drept “o rusine”. La Bucuresti, premiera a fost realizata cu perdea, in cadrul evenimentului “Les Films de Cannes a Bucarest”, sincron cu proiectia de la “Patria”, care a fost ratata din cauza calitatii subtehnice a filmului, primit tot cu un val de “huo-rusine”. Pe IMDb e trecut cu premiera in Rusia!!!
Directoarea de la “Patria” nu a înţeles purtarea lui Mungiu, mai ales că acesta nu are cu ce se mândri, fiindcă filmul lui, de o calitate tehnică execrabilă, e slab, a auzit numai vorbe grele de la spectatori, cică niciodată nu a auzit de atâtea ori repetat cuvântul „ruşine”.
Mungiu a făcut un “business” cu acest subiect, nu a urmărit decât să şocheze Occidentul. Atitudinea regizorului iese şi mai clar în evidenţă, atunci când doctoriţa le spune maicilor: „Mai bine merg în iad decât să ajung la rugăciunile voastre”. Ceea ce era de demonstrat, tezismul acestui film modest, tratat în manieră de realistm socialist, un realism însă rudimentar, primar. Totul e tratat plat, otova, în acest film, de parcă ar fi o comandă a partidului de la Cannes.
E grea pedeapsă pe acest popor cineaşti ca Mungiu, un amartoloi ca şi Patapievici, blesteme pe istoria românilor, spurcăciuni care nu urmăresc decât reclamă ieftină, să câştige de pe urma unor nenorociri. Dacă ar fi prelat, Mungiu ar fi excomunicat de biserică. Dar nu e, de aceea Satana se bucură.
Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.