Coincidente stranii: Mircea Toma, cel pe care-l stim cu totii, s-a nascut in decembrie 1952, ca si Mircea Toma, fiul bolsevicului Sorin Toma Moscovici, redactorul sef de la Scinteia care dicta in oficiosul PCR condamnarile la moarte ale intelectualilor de dreapta. Mircea Toma oengistul sef si-a terminat facultatea in 1975, in acelasi an in care Mircea Toma din fisa Securitatii de mai jos emigra in Israel. Ce se poate spune? Biografii in cerneala simpatica…

Cititi mai jos cum prezinta “enciclopedia” bolsevica Wikipedia biografia romantata a tovarasului Toma si comparati-o cu datele de mai sus.

De la Wikipedia, “enciclopedia liberă”

Sorin Toma (n. 1914), fiul academicianului Alexandru Toma. În decursul celui de al doilea război mondial, a supraviețuit (?!!! – nota mea) într-un sat din Ucraina și a revenit în România cu divizia de voluntari români (?! – nota mea), foști prizonieri “Horea, Cloșca și Crișan“. În perioada 1947-1960 a fost redactor-șef al ziarului Scînteia. A fost implicat în publicarea unui articol care avea intenția aparentă de a aduce la delegitimarea celebrului Tudor Arghezi. În Scînteia din 5, 7, 9 și 10 ianuarie 1947, Sorin Toma a publicat articolul “Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei. Răsfoind volumele lui T. Arghezi.”^[1] În 1960 a fost demis de la Scînteia și a fost anchetat de organele de partid în legătură cu activitatea sa în decursul celui de al doiea război mondial. (vezi: http://1989.jurnalul.ro/stire-special/sorin-toma-primul-redactor-sef-daca-ar-fi-a-doua-tinerete-318914.html) A emigrat în Israel în 1979. (?! – nota mea) A publicat volumul memorialistic “Privind înapoi. Amintirile unui fost ziarist comunist redactor-șef al Scânteii din 1947 până în 1960“, (București, Editura Compania, 2004)^[2].

Si iata cum prezenta Adevarul sub semnatura lui Christian Levant“Femeile Scinteii (dintre care nu lipseste mama lui Mircea Toma, oricare ar fi el)

In măsura în care documentele vremii permit, un răspuns la întrebarea “Cherchez la femme a Scânteia?”. Vom vedea, aşadar, care a fost rolul femeii/femeilor la Scânteia, mai ales în perioada, plină de enigme şi eresuri, a ilegalităţii.

“Scânteia clandestină şi-a avut un timp redacţia la noi în casă (…) Lucram împreună cu tineretul la şabloane pentru propagandă (…) În 1938, cu prilejul arestării a 14 tineri comunişti, între care şi Sorin (n.r. – fiu) şi Anuţa (n.r. – noră) Toma, am făcut, soţul meu şi cu mine, tot ce a fost omeneşte posibil ca să se termine procesul fără condamnări”!… Asta declara în dosarul său de cadre Sidy Toma, alias Sarah Moscovici, mama fostului redactor-şef al Scânteii, în anii “50. Începând de la acest “raport-declaraţie de dragoste” despre ilegalitate, vom răsfoi, pagină cu pagină, “dosarul clandestinităţii Scânteii”.

Toate femeile “Scânteii ilegale”

Cu ajutorul unor dosare speciale găsite în arhiva Adevărului, am reuşit să reconstituim povestea “Scânteii ilegale”. Din lista celor 22 de foşti scânteişti ilegalişti, listă găsită în dosarul “Aniversarea Scânteia, 1931-1961”, şapte sunt femei. Una şi una. Vanda Nicolschi, alias Sheila Averbuch, soţia lui Nicolschi (temutul Alexandru Nicolschi, fost Boris Grumberg, eminenţa cenuşie a Securităţii Poporului), Ana Toma, soţia lui Pantiuşa (alias Gheorghe Pintilie, şef al Securităţii şi coasasin al lui Foriş, în 1946, la comanda lui Dej) şi ex-soţia lui Sorin Toma, redactorul-şef al Scânteii în perioada ei de glorie din anii “50, Mina Voicu (soţia lui ştefan Voicu, unul dintre şefii Scânteii ilegale). Elisabeta Boţa, Varvara Hoffman, Ruxandra Todosescu şi o anumită doamnă Zaharescu, soţia lui Barbu Zaharescu. În acestă “serie de aur” a “ilegalistelor”, ne-am permis să le includem şi pe Sidy Toma (mamă şi soacră de ilegalişi), în casa căreia s-a tipărit, începând din 1934, “Scânteia ilegală”. şi pe misterioasa Julieta-Agneta Rosenberg-Runcan, fostă secretară particulară a controversatului Stefan Foriş.

“Corpul delict”: “Scânteia ilegală”

“Eram unul dintre cei 36 de inşi arestaţi de Siguranţa Generală a Statului într-o singură noapte (…). Pentru a nu pierde vremea cu percheziţionarea caselor noastre, agenţii Siguranţei au procurat ei înşisi  corpul delict pentru care urma să fim condamnaţi: au adus şi au vârât printre obiectele noastre personale câte un exemplar al Scânteii ilegale (…) Nu s-au jenat de mama mea (n.r. – Sidy Toma, alias “mama Sidy”), care se uita la ei (…) Când mama, stând în genunchi în faţa comisarului care conducea ancheta, l-a implorat să nu facă un asemenea păcat, a fost ameninţată cu revolverul”, îşi aminteşte despre mama sa Sorin Toma în cartea sa intitulată “Privind înapoi” (apărută relativ recent la Editura Compania). Ce-şi aminteşte fostul redactor-şef al Scânteii despre fosta sa soţie, ilegalista scânteistă Ana Toma? “Multă vreme, Dej şi alţi foşti deţinuţi politici i-au purtat recunoştinţă Anei Toma pentru poziţia pe care o adoptase ca secretară a Ajutorului Roşu (n.r. – de a ţine legătura cu deţinuţii ilegalişti, chiar peste ordinul lui Foriş, pe atunci, în ilegalitate, secretarul general al PCR). Atunci când urgia grupului lui Dej s-a năpustit asupra Anei Pauker, Ana Toma, care fusese secretara şi prietena intimă a acesteia şi, în ultima perioadă, ministru adjunct I externe când Ana Pauker era ministru – s-a bucurat totuşi de indulgenţa învingătorilor”!

Un caz aparte: “dosarul Julieta”.

Julieta Runcan
Includem în acest capitol dedicat “ilegalistelor Scânteii” şi un caz aparte, pe care-l vom numi “dosarul
Julieta”. Cu toate că nu a lucrat efectiv la “Scânteia ilegală”, Julieta-Agneta Rosenberg-Runcan, scânteistă din septembrie 1944, a avut un rol-cheie în perioada ilegalităţii PCR.
Julieta a fost secretara particulară a controversatului şi temutului Foriş, un fel de “sfinx al ilegalităţii”, care nu prea vorbea, doar tăcea şi făcea, căzând de fiecare dată în picioare, în timp ce tovarăşii săi, inclusiv Gheorghiu-Dej, erau arestaţi. Poate, tocmai de aceea, Foriş, şeful Julietei, a fost suspectat pe nedrept de colaborare cu Siguranţa Statului şi, în cele din urmă, asasinat.
Alias “Julieta”. “Era frumoasă, era înaltă, era secretara lui Foriş!…”
Era frumoasă. Era înaltă. Era inteligentă. Era fermecătoare. Era ascultată, respectată. Purta ochelari şi avea o prezenţă serioasă. Era chiar autoritară. În acte, o chema Agneta. Agneta Rosenberg, alias Runcan (fostă Szekely). Toată lumea, dar toată lumea îi spunea Julieta. Dacă întrebi şi acum pe cei care au cunoscut-o, “De ce Julieta?”, răspunsul este unanim: “Fiindcă era frumoasă, înaltă, inteligentă, fermecătoare…”. Să lăsăm însă “actele”, “documentele de cadre” să vorbească.
“Am lucrat câţiva ani pe lângă un număr de agenţi ai duşmanului strecuraţi în partid (…)Nu am observat că ei desfăşoară o activitate duşmănoasă”! Cam în acest registru îşi face autocritica Julieta R. într-una dintre numeroasele sale autobiografii de partid. “Cunosc pe tovarăşa Agneta Runcan din anul 1948. Este o tovarăşă dinamică (…), are un nivel politic ridicat (…). Tovarăşa Julieta Runcan (Agneta) are însă o serie de lipsuri foarte serioase care au adus prejudiciu gazetei noastre. Nu o dată a fost criticată pentru faptul că nu primeşte critica, bruschează pe oameni şi duce o politică greşită de cadre. Sub conducerea ei, secţia Reţeaua locală a ajuns să aibă o serie de lipsuri (…), o serie de oameni s’au delăsat în muncă, s’au stricat (…). Tovarăşa Julieta (Agneta) nu a ridicat cadre cât a fost şefă de secţie (…) Recent a călcat anumite reguli interne…”, o caracteriza, într-o “referinţă de partid” din 23.11.’53, un anume C. C. Căpraru, secretar al organizaţiei de bază Scânteia. “Ca urmare a faptului că un şir de ani a fost ilegalistă, ea a căutat să se impună printr-o atitudine de comandă în munca pe care a dus-o atât la secretariatul de redacţie, cât şi la secţia de corespondenţi, atitudine care s’a manifestat uneori şi în funcţiile de partid (…) Era distantă faţă de tovarăşi, supraapreciându-şi (sic!) persoana sa”, o caracteriza, la rândul său, în 26.09.’53, şeful de Cadre de la Scânteia.

O “karmă roşie”: blam peste blam şi, în cele din urmă, îndepărtarea de la Scânteia

“Deoarece tov. Julieta Runcan s’a mai făcut vinovată de indisciplină şi serioase neglijenţe în serviciu, o pedepsesc cu avertisment”! Semnează “redactor responsabil Sorin Toma, 9.ll.951”. Aceasta este prima pedeapsă marcantă primită de tovarăşa Julieta R. şi aflată la dosarul de cadre. Urmează votul de blam din 4.09.1952, pentru “felul defectuos cum a condus secţia”. şi “excluderea din biroul organizaţiei de bază PMR a tov. Julieta Runcan”, din 15.09.1952. Motivul: “A comis grave greşeli în munca de conducere a reţelei locale, a dat dovadă de lipsă de vigilenţă, atitudine împăciuitoristă faţă de lipsuri…”! Următoarea “haltă” a “karmei roşii” destinată Julietei Rosenberg-Runcan a fost, în 1958, când Adunarea Generală a Organizaţiei de Bază a Scânteia a hotărât să-i aplice tovarăşei indisciplinate “vot de blam cu avertisment, recomandând conducerii ziarului scoaterea din munca de la Scânteia”. În fapt, Julieta-Agneta-Rosenberg-Runcan a fost dată afară de la Scânteia începând cu data de 28 iulie 1958, pentru “comportarea ei antipartinică atunci când din însărcinarea partidului însoţea un element revizionist din străinătate…”. Motivul neoficial ar fi fost, se pare, faptul că a fost secretara particulară a lui Foriş, un duşman de moarte al lui Ghiţă Dej, omul, mai precis “tătucul naţiunii” care, în acele vremuri sângeroase şi roşii, mult prea roşii, conducea destinele României. Din păcate, spre o fundătură a istoriei din care cu greu s-a ieşit abia 40 de ani mai târziu.