Strigătul mut din Grădina Maicii Domnului
Când Papa Ioan Paul al doilea a venit în România a facut o declaraţie care a şocat, dacă nu o lume întreagă, măcar cititorii români de tabloid chiar în condiţiile în care ei erau deja obişnuiţi cu ştirile despre găina cu pui vii. El a zis, in puţine cuvinte, amintind de o veche profeţie a ortodoxiei române, că România este Grădina Maicii Domnului.
Lumea în descompunere, disoluţia eu-lui
Dumnezeu i-a dat omului o identitate proprie. Când nu mai ai nici un reper despre tine bagă-ţi un deget în călimara cu cerneală şi apoi aşterne-l pe hărtie. Ai toate şansele să constaţi că ăla eşti tu. La antipod stă exacerbarea eu-lui din perioada comunistă când omul, în lipsă de proprietăţi, se mulţumea cu un fel de cult al eu-lui. Ce mai rămânea din cultul personalităţii lui Ceausescu era împărţit în mod egal la mase. Temniţele nu mai aveau voce să strige.
Marea înşelare a zilelor noastre vine tocmai din propunerea de a renunţa la tine, dar în schimbul a ce? A unei conştiinţe din ce în ce mai universale, armonizată cu tehnologia până la pierdere de sine, în care libertatea se diluează odată cu tine pe ritmuri de new-age.
Câteva desconsideraţii despre antichrist, spaţiul Schengen al conştiinţei
Dumnezeu nu doar că a dat omului o identitate proprie, dar a lăsat o identitate şi fiecărei naţii. Dacă la nivel macro, globalismul înseamnă ştergerea identităţii naţionale, la nivel de individ fenomenul se manifestă prin ştergerea şi disoluţia eu-lui. Dar la ce ar putea folosi o masă omogenă de conştiinţe, fără repere, sau mai bine zis cui i-ar folosi asta? Răspunsul e pe cât de înfricoşător, pe atât de real.
Când mai toată lumea va avea o singură voce, antichrist o va putea stăpâni în totalitate. Manifestări ale lui pot fi văzute şi auzite de pe acum, de aceea Sfinţii Părinţi şi voci înalte ale ortodoxiei spun că trăim vremurile de pe urmă. Hora unirii se transformă într-o horă a urii.
O consecinţă în lumea fizică, imediată, a disoluţiei eu-lui este scoaterea omului din matca lui, de om liber, şi aşezarea într-o nouă ordine. Scoaterea din libertate înseamnă înlocuirea realităţii lui Dumnezeu cu o iluzie.
În funcţie de gradul social omul este deja obligat la un anumit comportament, conştient ori nu, omul nostru trebuie să meargă pe o anume parte a străzii, să îmbrace haine de anume culoare, de la anumite firme, să-şi facă cumpărăturile de la anumite magazine, să mănânce anume măncăruri, să vadă anume emisiuni, filme etc. Ca să ne fie mai uşor să înţelegem asta ne putem uita la ceea ce se cheamă, spre exemplu, fenomenul emo. Aşa cum ei pot fi recunoscuţi şi se pot recunoaşte uşor, cam tot aşa oamenii sunt împărţiţi în categorii. Categoria are avantajul liderului de grup sau de categorie, dictează. Cine are ochi de văzut poate deja sa vadă.
Iluzia acestei realităţi îţi propune o lume fără surprize, programatorii ei vor avea grijă să nu te mai miri. Suprizele acestei lumi nu se vor mai manifesta individual, intr-o lume 3, 4 sau x D mirarea va fi generală ca proiecţie pe acelaşi cer.
Vremea prigoanei
Naţionalismul şi otodoxismul stau în realitatea lui Dumnezeu şi asta încurcă propunerile de realităţi ale celorlalţi pentru aceeaşi singură lume. De aici vine prigoana.
O realitate care contribuie la asta este şi faptul că bazele serviciilor secrete mondiale îşi au originea în… masonerie. Propunerea lor este controloarea unei construcţii exacte a acestei lumi. Cine nu încape în această lume, cu voie sau fără voie, cu forţa, cu vorba sau cu bâta, târâş-grăbiş, se cheamă ortodox, fundamentalist, legionar, taliban ortodox, nebun, psihopat, nevrozat etc. În fapt omul nu vrea decât să fie liber.
Tratamentul la care sunt supuşi oamenii care se împotrivesc sistemului este unul de teroare psihică. Când s-au prins că teroarea fizică naşte martiri, când au vazut că de acolo din ceruri, din Biserica Învingătoare, sfinţi ai temniţelor comuniste şi nu doar ei luptă mai abitir, prin lucrările Lui Dumnezeu, decât dacă ar fi trăit, securitatea mai veche sau mai nouă şi-a orientat atacul spre mintea şi inima omului. Un suflet pierdut în lumea asta este un suflet câştigat de forţele răului. Pentru că, aşa cum zicea Părintele Sofian Boghiu, iadul este pe acest pământ şi în acest pământ.
România ciripitoare
Pe aceeaşi linie a unei lumi noi, inventica vine cu propunerea ca memoria omului să fie înlocuită de memoria lucrului, iar numele lui cu… numărul. În presa românească aţi citit analize despre ce înseamnă în mod real proiectul e-românia? Cum de ţara noastră a ajuns poligon de tragere pentru tot felul de experimente new-age-iste? Cartele peste cartele, cipuri peste cipuri, realităţi virtuale peste realităţi reale.
Cum se face ca o ţară cu un grad de dezvoltare economică modest adoptă sisteme electronice neimplementate încă nici măcar de ţările industrializate de vârf? Corupţia poate fi unul dintre raspunsuri, dar nu e doar atât. În mod real România a devenit sclavă a intereselor străine ei. Conducătorii neamului ne vând pentru o pungă de galbeni.
Lupta emisferelor
Psihologia, fiziologia, psihiatria ne vorbesc frumos despre rolul pe care îl joacă emisferele cerebrale în viaţa omului. Dacă în existenţa imediată emoţia riscă să fie înlocuită şi înghiţită de raţiune, ca parte a aceluiaşi plan globalist, în sfera de influenţă a lumii războiul rece a fost înlocuit de o plăcută toropeală a unirii, de mai bine de 30 de ani marile puteri şi-au dat mâna peste oceane. Lupta emisferelor e adusă în curtea sferei de influenţă. Papa de la Roma nu doar că vorbeşte la telefon cu astronauţii, dar are şi unul din cele mai puternice telescoape din lume. În aşteptarea a ce?
Oamenii de pe stradă şi duşurile publice
Forţele răului au ajuns în cartier. Ritmul plăcut de Paraziţii sau B.U.G. Mafia e nevoit să ia lecţii de la Lady Gaga. Până să se obişnuiască cu electronica orăşeanul e nevoit să negocieze o legătură de ceva verde cu ţăranul pe considerente de imagistică, iar asta se petrece în ambele sensuri. Chita de pătrun-jel nu mai reuşeşte să pătrundă valea dorului şi a jalei, este negociată pe alte considerente, raţiunea reuşeşte să întreacă pofta de mâncare. Iar ca să ajungi cât mai curat acasă e nevoie de puţină pierdere prin mulţime. După formula comunistă „lasă-ţi problemele de servici la uşă” omul e dispus să se piardă ca esenţă prin super-marketuri sau prin pieţe. Cum? Prin oferirea sau datul locului. La ce bun eu? Ce să fac cu mine? Obligaţie de servici, de familie sau de stat.
Închisorile CIA din România şi copiii ei
Controversatul scandal de presă din ultima vreme despre închisorile CIA din România este mai puţin important, soluţionat sau nu. Dar titlul sună bine, nu? La drept vorbind ce ne-ar interesa o închisoare străină atâta vreme cât o avem pe a noastră? Iar adevărul despre gulagul comunist (KGB) este pe departe de a fi elucidat şi scos, ca adevăr istoric, la iveală. Există în cărţile de istorie un subcapitol care să vorbească despre cum şi de ce cea mai importantă generaţie intelectuală din istoria acestei ţări a fost stârpită fără urme?
Dar mai important decât atât, e cunoscută adevarata dramă a copiilor români născuţi în lanţuri şi astăzi în maternităţile noastre ca soldaţi fără drept de apel? Strigătul lor mut nu reuşeşte să treacă de gratiile celei mai cumplite închisori din România ultimului secol.
