Dorin Chirtoacă: Alegerile din 5 iunie trebuie să fie încă un pas spre viitor
Dragi prieteni,
Stimaţi cetăţeni,
Avem în spate un drum pe care l-am parcurs împreună pe durata unui mandat, dar trebuie să recunoaştem că acest parcurs totuşi e prea scurt ca să putem vedea conturul real şi împlinit al şirului de sarcini pe care le-am avut de onorat.
În efortul nostru comun de a produce schimbarea, cel mai greu de înlăturat au fost şi sunt ruinele minciunii, ruinele clanurilor ascunse în spatele unor false simboluri. Greu, dar nicidecum imposibil.
Împreună cu Dumneavoastră am demonstrat că putem schimba lucrurile. Am trecut peste situaţii extrem de grele. Am preluat Chişinăul cu o datorie enormă, cu întreprinderi aflate în pragul falimentului, dar am reuşit să depăşim această stare de criză. Mă simt dator să spun astăzi, că pe întreaga perioadă a mandatului meu de primar, singurul sprijin pe care l-am avut a fost cel din partea chişinăuienilor. Îmi exprim recunoştinţa şi Vă mulţumesc, dragii mei.
Ne aşteaptă multă, foarte multă muncă. Avem de dus la bun sfârşit proiectele deja începute (curăţirea administraţiei de cei care folosesc funcţia publică în interes personal, modernizarea sistemului de transport, termoizolarea clădirilor etc.).
Prin ceea ce am făcut până în acest moment şi prin ceea ce îmi propun în continuare doresc ca dialogul între autoritate şi sectorul privat să înceapă cu “Da”. Ca cetăţenii ţării plecaţi peste hotare să poată reveni acasă. Ei vor reveni numai dacă Republica Moldova le va oferi locuri de muncă, salarii mai bune, soluţii pentru a-şi avea casa lor, şanse pentru copiii pe care îi cresc.
Marea nedreptate a timpurilor pe care le trăim este că a fi bătrân înseamnă a fi sărac, dar ea trebuie spulberată. Bătrâneţii trebuie să i se reîntoarcă seninătatea, pacea, căldura şi împăcarea.
Sănătatea este la fel de dorită şi de necesară în Chişinău şi în satele noastre. Dacă oamenii sunt cei care întreţin statul, de ce statul nu este în stare să întreţină aceşti oameni atunci când le este sănătatea în pericol?
Învăţătorul a fost neglijat şi chiar desconsiderat grav în ultimul deceniu, pentru că el nu a fost alegătorul celor care s-au aflat la guvernare. Eu personal, mă mândresc de încerderea pe care mi-au acordat-o cadrele didactice şi mă închin în faţa scumpilor noştri învăţători.
Credinţa nu poate fi măsurată şi nu poate fi dată nimănui spre administrare. Ridicăm biserici călăuziţi de Dumnezeu şi aprindem lumânări nu pentru a ne arăta faţa, ci pentru a ne lumina sufletul.
Suntem o democraţie tânără, însă problemele şi sarcinile care ne revin ne obligă să lăsăm la o parte copilăria şi să abordăm prezentul şi viitorul nostru cu toată maturitatea. În calitatea mea de candidat pentru funcţia de Primar General al municipiului Chişinău vin cu un apel sincer şi clar la consolidarea forţelor democratice. Am încredere în Dumneavoastră. Orice vi s-ar spune trebuie să nu uitaţi că viitorul nostru şi al oraşului nostru îl decidem noi!
Alegerile din 5 iunie trebuie să fie încă un pas în viitor!
Dorin Chirtoacă,
Candidat PL la funcţia de Primar General al municipiului ChişinăuSursa: www.pl.md
Dorin ChirtoacăCandidat din partea Partidului Liberal (PL)Jurist, Primar general al municipiului Chişinău
[toate declaraţiile… e-democracy.md]