Blog News from Independent Journalists
P R O T E S T : Noi, membri ai societăţilor cultural-patriotice mai jos semnate, protestăm împotriva numirii în funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român pe numitul Nagy Mihály Zoltán, cel care nu are nimic comun cu valorile culturale româneşti.
Cele aproximativ 900 de pagini ale volumului cuprind 295 de documente de arhivă şi traducerile lor, o Notă asupra ediţiei cu explicaţiile tehnice privind modalitatea de alcătuire a volumului şi datele privind locul de provenienţă a documentelor din volum (în limbile română, engleză, rusă), un Studiu introductiv ce prezintă problematica volumului şi principalele lucrări apărute (în istoriografia rusă şi occidentală) despre acest subiect (în limbile română, engleză, rusă), lista documentelor, lista prescurtărilor, indicele onomastic şi indicele de locuri.
13 decembrie 1991 este ziua primilor eroi în războiul din Transnistria din 1991-1992, este ziua în care au decedat polițiștii Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnaut, Valentin Mereniuc și Gheorghe Cașu.
Institutul Diplomatic Român anunţă apariţia volumului Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică. Documente (1941-1956), apărut la editura Monitorul Oficial. Volumul de faţă cuprinde un număr impresionant de documente inedite…
Instrainarea Pamantului – ASCOR pentru Romania – Ziaristi OnlineUn document impresionant. O conferinta organizata de Liga Studentilor in 1997 cu toate concluziile valabile astazi, la ceas de tradare nationala. Indemnul Ziaristi Online: Descarcati si dati mai departe!
Papa cu coarne, semnalat de Laurentiu Dumitru
Jaful care i-a înnebunit şi pe americani Dacă n-aş fi obişnuit cu presa de acasă, ar fi trebuit să înnebunesc de fericire când am citit în ziarul “Libertatea” un articol…
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este în război cu creștinii. Pro Vita – Bucuresti si Alianta Familiilor din Romania pun la punct brigazile rosii din “statul roman” si “societatea civila” sorosista
În Siberia am învăţat să nu te obijduieşti pe soartă, să nu crezi că ai fost cumva nedreptăţit de ea, ci să te mulţumeşti cu fericirea cea de toate zilele, că poţi să mai trăieşti încă o zi, că ai supravieţuit nopţii ce a trecut, că te poţi bucura de încă o dimineaţă.
In ziua in care Consiliul National al Audiovizualului reanalizeaza, potrivit Ordinii de zi a institutiei, cazul “nuntii” homosexualilor de la Pro Tv, consideram potrivit sa le oferim cititorilor nostri, cat si, in special, membrilor CNA, dar si CNCD, un studiu la zi asupra pericolelor propagandei homosexuale de care se fac, si ei, functionarii in cauza, vinovati. Intrebarea din final a studiului este rascolitoare: ce vor face membrii CNA si CNCD cu copiii lor in lumea “corectitudinii politice”, respectiv a marxismului anti-uman, lume ale carei gauri negre si urat mirositoare le impun azi ca pe “lumina de la rasarit” odinioara. (Z.O.)