Revolutia din decembrie 1989 traita de ziaristul Florin Budescu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Revolutia din decembrie 1989 traita de ziaristul Florin Budescu

Decembrie 1989. Amintire de Craciun

In noptile de 16-17… 20-21 decembrie 1989, tot mai singur in camera de camin, pe masura ce colegii mei plecau acasa, am ascultat, la un radio foarte bun marca Sanyo cu antena telescopica de unde scurte, noapte de noapte, Radio Europa Libera.

Inmormantarea cuplului Ceausescu in decembrie 1989, filmata de catre coordonatorii asasinarii (ZiaristiOnline)

Cand nu era ceva care sa ma intereseze – adica informatia exploziva privind situatia de la Timisoara trena, treceam pe BBC, Vocea Americii si pe Deutsche Welle. Stateam la masa din fata geamului. O masa mare, de camin cu camere cu patru paturi, cum erau odata, de exemplu, in 6 Martie.

Stenograma Procesului Ceausescu si sentinta de la Targoviste (ZiaristiOnline)

Pusesem doua cursuri groase in stanga, doua in dreapta, la marginile mesei, dedesubt un bec, iar deasupra geamul de pe masa si lucram la un proiect, la Organe de Masini, copiind pe hartie de calc, cu tragatoarele Rottring, reductorul meu cilindro-melcat, proiectat la scara de 1:50 pe hartia de heliograf.

Actul de deces si procesul verbal de constatare a mortii sotilor Ceausescu. DOCUMENTE (ZiaristiOnline)

Nu avea nici o importanta ca acest reductor nu putea sa functioneze nicicum, pentru ca efortul necesar pe melcul de intrare ar fi trebuit sa fie cam cat cel necesar pentru pornirea unui vapor si oricum otelul carbon al melcului s-ar fi rupt imediat, chiar daca as fi gasit, prin absurd, motorul potrivit.

Executia lui Ceausescu, trucata de asasinii FSN pentru TVR. VIDEO (ZiaristiOnline)

Primisem acest proiect si lucram la el. Aberam. Si ascultam posturi de radio dusmanoase conducerii de partid si de stat. Mult mai tarziu, citindu-mi propriul dosar de urmarire informativa, am aflat ca, din vara anului 1989, Securitatea decisese sa-mi puna in camera de camin mijloace operative TO (adica instalatie de ascultare).

Dar in toamna aceluiasi an tot Securitatea stia ca lui Ceausescu i se pregateste caderea, asa ca probabil ca m-au lasat in pace. Nu mai eram interesant politic. Complet neinteresant politic, fumand tigara de la tigara si band cafele, ascultam stirile de la Timisoara si in dimineata de 21 decembrie m-am oprit, mi-am strans proiectul, am facut putina ordine in camera, m-am asezat, la cinci dimineata, la rand la alimentara si mi-am  luat o sticla de lapte (era singura sansa sa gasesc asa ceva).

“Stai linistit. Vine la putere Ion Iliescu…”

Apoi m-am suit in acceleratul de Timisoara si am plecat acasa. Ca intotdeauna in ultimele saptamani, pe cateva dintre vagoane scria mare, cu creta, “GALASI”. In tren, m-am intalnit cu colegul meu de an V., care era nepotul rectorului. “Ce ti-am spus eu in toamna?”, m-a intrebat retoric V., zambindu-mi subtire. “Vezi ce se intampla la Timisoara? Va pica Ceausescu, stai linistit. Totul e sub control, vine la putere Ion Iliescu”.

Era atat de simplu! Ceausescu cadea, in loc venea Ion Iliescu si gata, era democratie. Ca sa nu mai spun ca urma sa avem, in sfarsit, alegeri libere, vor fi din nou partide – viata politica normala, economie libera si va avea loc un proces al comunismului. Cei vinovati vor plati. Cum adica? Adica vor fi pusi la locul lor in societate. Eventual la puscarie.

V., care asculta elucubratiile mele, a inceput sa rada in hohote. “Auzi, stii ceva? Am la mine niste vin alb de tara. Vrei sa bei putin? Relaxeaza-te”. L-am refuzat, motivand ca nu beau niciodata dimineata si, pe urma, ar face razboi in stomac cu laptele.

Cu glontul pe teava

Pe la 7:30 dimineata, am ajuns la Focsani. Am urcat in autobuz si, din mersul vehiculului, ma uitam pe geam. Era o zi normala de iarna, foarte friguroasa. Un ger sec, fara zapada. Prin tot orasul umblau patrule, cum nu mai vazusem: un tip de la Garzile Patriotice, un subofiter de Militie si un soldat de la aceeasi arma.

Calatorii din autobuz se uitau la patrule-ntr-un pesh, patrulele se uitau la autobuz. Noutatea noutatilor era ca fiecare treime avea armament. Ulterior aveam sa aflu ca fiecare dintre cei trei primise doua incarcatoare cu munitie de razboi.

Am ajuns acasa. Mama si tata ma intampinara destul de ingrijorati: pe vremea aceea nu exista telefonie mobila si eu nu ii putusem anunta exact cand voi veni in vacanta acasa, asa ca, avand in vedere ce se intampla la Timisoara, stateau ca pe ace.

Le-am spus alor mei ca vreau sa las bagajele acasa si sa ma duc sa vad ce e in Piata Unirii. Blocul meu era la trei minute de piata. Mama era ingrijorata: mi-a spus sa fiu atent ce fac. I-am spus sa stea linistita, pentru ca in Focsani parea sa fie liniste.

Am iesit pe strada Eroilor, mergand spre Stomatologie. Am facut la dreapta, printre Cinema Balada si “Casa Alba”, sediul judetenei de partid. La iesirea din cladire, era o singura Dacie 2000, neagra ca o cioara, fara sofer.

Usile cladirii erau date in laturi si nu parea sa mai fie nimeni. Asta se intampla pe la noua dimineata. Sobolanii deja parasisera corabia. De-abia ulterior am realizat insa acest lucru, rememorand mirosul de pustiu de oameni care batea prin cladire.

Am iesit in Piata Unirii, facand la stanga pe bulevard. Centrul Focsaniului este atat de mic, ca intr-un sfert de ora te-ai intors de unde ai plecat. Cand m-am intors de unde am plecat, stiam ca, mai devreme sau mai tarziu, intr-o zi, doua, o saptamana, o luna, doua, se va intampla ceva.

Eram pregatit sa astept. Ma bucuram in secret. Ma uitam la efigiile dictatorului si la cele ale partidului de-abia controlandu-mi ura  si dorindu-mi sa-l vad judecat. Ma interesa in primul rand ca rasturnarea valorilor sa ia sfarsit, in urma acestui proces al lui si al acolitilor sai.

Atunci nu stiam ce ar fi trebuit sa aflam toti si nu stim nici astazi exact, pentru ca suntem condusi de copii si nepotii de gandire, mentalitate si ticalosie ai fostului dictator. M-am intors acasa si le-am povestit alor mei ce se intampla in oras. Apoi am luat masa de dimineata, am stat de vorba cu tata putin si am inceput sa-mi desfac bagajele.

Intoxicare la tembelvizor

M-am intins putin in pat si am inceput sa citesc. Tin minte bine ce carte citeam atunci: Luigi Pirandello, “Unul, niciunul si o suta de mii. Caietele lui Serafino Gubio, operator”. La un moment dat, tata m-a chemat in camera de zi, ca vorbea Ceausescu despre “tradatorul Milea”. Din acel moment, televizor a scris pe mine.

Am vazut apoi scena balconului, apoi emisia s-a intrerupt. Am trecut pe Europa Libera, care, din cate tin minte, in mod special avea editie la acea ora. Apoi iarasi am venit la televizor, pentru ca reincepuse emisia si vorbeau Caramitru, Dinescu. Ulterior au aparut sculele papusarilor, ce aveau sa se vada abia mai tarziu.

Langa actor si poet, dupa ce si-au facut autocritica si si-au pus cu galetile cenusa-n cap, s-au protapit, cu cravate cu tricolor si banderole pe bratul stang, impricinatii: Petre Popescu, Ion Marinescu, Cornelius Rosiianu, Teodor Brates. Isterizantul Teodor Brates.

Acestia au fost, cred eu, antemergatorii conspiratorilor FSN. Se stie, pentru ca membrii conspiratiei pre-decembriste sa confiste puterea, au avut de partea lor oamenii Securitatii, care au inceput un razboi de gherila urbana.

Dar unul aparte: cu mintile omului simplu, in care trebuia sa se fixeze ideea ca factionistii lui Ceausescu, ascuns undeva, lupta pentru acesta, iar patriotii lui Iliescu ii inlatura definitiv de la putere. Iar acestia trag, fac victime, omoara oameni. Si saracul Iliescu sta pe baricade pentru noi si da-i, si lupta, tovarasi!

In fapt, tintasii erau oameni care primisera ordin chiar de la conspiratori sa traga, sa omoare oameni, pentru a legitima lovitura de stat data de FSN lui Ceausescu. Care fusese prins de multa vreme.

Pe 22 spre 23 noaptea, in Focsani a inceput sa se traga. Tot atunci a inceput sa se incalzeasca afara si sa ninga. Se tragea mai ales in zona unitatilor militare dinspre Blocuri Sud si in centru, cu gloante adevarate, de razboi, nu cu munitie oarba.

Un glonte exploziv

Tata a legat la balcoane sarmele de rufe intre ele si a pus linguri si furculite, legate astfel incat, daca un terorist ar fi avut proasta inspiratie sa intre-n balcon, ar fi facut o galagie grozava.

Tot tata a organizat barbatii din bloc in ture de garda la intrarea in scara, cu o arma de la Garzi Patriotice, pe care o avea un vecin ce facea parte din aceste formatiuni. Azi imi vine sa rad de aceste pregatiri inutile. Ce stiam noi atunci?

Pe 23 seara, un glonte a intrat la noi in casa. A dat peste cap balamaua de sus, de la geamul din dreapta, din camera de zi, s-a izbit de peretele din dreapta, apoi a ricosat in geamul unui tablou de pe peretele din fund, apoi in peretele din stanga geamului si a cazut pe parchet.

Urmele se mai vad si acum. Cel mai interesant lucru e ca glontele nu era unul obisnuit, chiar daca avea calibrul 7,62 mm: era glonte exploziv.

Ultimul ricoseu a fost cam la un metru de capetele mamei si tatei. Ne-am speriat. Am stins lumina, televizorul si ne-am dus toti trei pe holul de la camara, unde, teoretic, un glonte avea cele mai mici sanse sa ajunga. Tin minte si acum ca intrerupsesem televizorul, in momentul in care TVR dadea “Ringul”, cu Sergiu Nicolaescu.

Afara se tragea ca la nunta. Nunta de sarbi, evident, gloante adevarate. Cand lucrurile s-au linistit, pe intuneric, tata a tras perdelele, a aprins veioza, am deschis televizorul si am inceput sa ne uitam iar la ecran. Hipno.

Vernisaj cu Teodor Brates, Sergiu Nicolaescu si Raisa Gorbaciova

La TVR, Teodor Brates la cerea romanilor patrioti sa vina sa apere Televiziunea, ca sa aiba cei pusi de Voican ce impusca fix in frunte, ca sa confiste Iliescu puterea in Romania. Atunci nu intelegeam asta. Credeam ca sunt teoristi arabi. Erau securisti de-ai nostri, romani verzi, tintasi de clasa, care ocheau scafarliile celor ce ieseau pe strazi “sa apere Revolutia”.

A doua zi, la ora 10:30 dimineata, au inceput iar impuscaturile in centru. Era o stare de isterie. Am vazut-o ulterior manifestandu-se in Banja Luka si Sarajevo. Oamenii mergeau linistiti pe strazi, se pregateau de Craciun, cumparau brazi si, din cand in cand, se auzeau impuscaturi. Tensiunea era implicita, nu explicita.

Tata a facut un bagaj, cu niste schimburi si putina mancare. Am plecat in Cartierul Garii, unde am stat pana noaptea tarziu la colega de cancelarie a tatalui meu, Valeria Popescu, profesoara de desen si pictorita. Fata acesteia, Bogdana, venise acasa de la Bucuresti.

Aveau loc discutii intelectuale despre ceea ce se petrecea si despre Corneliu Baba, Maurice Utrillo si unchiul meu, Etienne Hajdu. Ce-am facut altceva? Ne-am uitat la televizor, evident. Familia Popescu avea antena pe moldoveni. Tin minte ca era transmisa de catre televiziunea din Chisinau o prezentare de moda din Moskva, patronata de Raisa Gorbaciova, sotia liderului maxim de la Kremlin, seful lui Ion Iliescu.

Mi-au ramas intiparite doua melodii, de la acea prezentare de moda: “Wonderful life” si “Vernisaj”, pe care o aveti in deschiderea acestei postari. Am ramas de asemenea cu urmatorul panseu rostit de mine atunci, in aprobarea grava a celorlalti: “Raisa Grobaciova asta e o femeie foarte inteligenta si rafinata. In sfarsit, URSS e pe maini bune”.

Va dati seama cat de inteligent eram, daca scoteam asemenea judecati de valoare profunde? La fel de inteligent ca melodia din clip, ce seamana cu toata literatura muzicala comunista de la noi.

Fara “Republica Socialista”

In entuziasmul de imediat de dupa plecarea lui Ceausescu, in aceeasi seara mi-am distrus buletinul, pentru ca pe el scria “Republica Socialista Romania”. Apoi l-am declarat la Politie si am primit in loc o adeverinta provizorie. Eram convins ca nu va mai scrie “Republica Socialista”, dar… scria in continuare. Uneori, am impresia ca mai scrie si acum.

Am cerut permisiune ofiterului de militie care mi-a eliberat actul provizoriu sa tai “Republica Socialista”. Era un tip destept. A zambit. A luat stiloul cu tus negru cu care ma semnasem pe actul de identitate si a taiat cu o linie orizontala cuvintele cu mana lui.

Voi pastra intotdeauna poza facuta atunci la atelierul foto pentru acel act de identitate. Aveam o fata destinsa, relaxata. Era o forma de fericire: fericirea ca am acum toate posibilitatile, ca sunt liber in tara mea, ca nu mai suntem niste soareci lasi. Eram dupa vreo zece ore de somn.

Cele zece ore de somn erau dupa aproape trei zile de trezie, in care am descoperit tot felul de lucruri interesante: ca poti sa stai la coada si sa cumperi portocale, ca painea este bine facuta, nu turtita ca o minge dezumflata, ca oamenii necunoscuti pot discuta pe strada exact ceea ce le trece prin minte si, mai ales, senzatia care avea sa se evapore rapid: ca toti suntem buni si gandim cam la fel viitorul nostru si al lumii in care traim.

Socul. Executia. Trauma

A venit apoi socul. Trauma. Ce se intampla in capul unui om, atunci cand intra un glonte? Cum sparge acesta cutia craniana a omului? Care sunt ultimele ganduri ale acestui om? Ce lume dispare cand omul acesta inceteaza sa mai aiba ganduri, pentru ca moare?

Defapt, aceasta a fost numai prima trauma. Ca din 1990 tot traim trauma dupa trauma. Un proces insailat, pe bancile unei unitati militare mizere, depre care ni se spunea ca e de pe langa Targoviste (si, da, probabil ca e unul dintre lucrurile adevarate). Ni se prezentau imagini disparate, cu un  simulacru de judecata, la care avocatul sotilor Ceausescu il critica pe acesta, de fata cu procurorul si cu judecatorul.

Apoi alte imagini disparate, care incepeau cu niste soldati ce glontuiau un zid, pana cand li se spunea sa se opreasca si langa zid erau prabusiti, morti, Elena si Nicolae Ceausescu. Trebuia sa-i credem pe conspiratori ca ii omorasera pe cei doi atunci? De ce nu era data aceasta scena de la inceput?

Incepuse sa ninga, sa acopere rauletele de sange scurse din cei doi, sa nu se vada, sa ne albeasca pe toti. Dar avea sa vina primavara, sa se topeasca zapada, iar atunci sangele ascuns de conspiratori avea sa iasa la iveala, tot mai multi aveau sa-l vada.

Cadavrele din spinarile noastre

Continuarea la Starea Presei

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Nica Leon

    Acest nătărău, a aflat de la şcoala de ziasistică, a lui Fane babanu, cum arată un glonţ exploziv. Mare e grădina Domnului şi mulţi tembeli hălăduiesc prin ea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.